Virginia Vini POPESCU: Bun găsit domnule Ion Al. Stănescu!
Ion Al. STĂNESCU: Sărut mâna!
Virginia Vini POPESCU: Faptul că vă cunosc de peste trei decenii, că v-am descoperit atunci în mijlocul cărţilor din Biblioteca Judeţeană Teleorman, la care eram înregistrată ca cititor iar dumneavoastră ca bibliotecar principal, că aţi rămas tot între cărţi, mi-a stârnit interesul acestui interviu.
Ion Al. STĂNESCU: Da, aşa este. Îmi amintesc cu multă plăcere despre majoritatea cititorilor care ne treceau pragul mai des, cum se spune. Parcă nici nu s-au dus atâţia ani…
Virginia Vini POPESCU: Anii au trecut, pasiunile s-au păstrat. Pentru a înţelege unele lucruri legate de „activitatea dumneavoastră cu cărţile” şi a le face cunoscute cititorilor noştri, vă propun să o luăm cu începutul. Sinceritatea mă obligă să recunosc că nici eu nu ştiu anumite rezultate ale activităţii dumneavoastră, deşi v-am citit aproape toate cărţile. Modestia dumneavoastră nu lasă multe uşi deschise celor din jur. De fapt, cine este Ion Al. Stănescu?
Ion Al. STĂNESCU: Dacă vreţi să începem cu începutul am să vă spun, cu mândria cu care o fac de fiecare dată când vorbesc despre judeţul în care m-am născut, că locul naşterii mele este localitatea Roata de Jos, judeţul Vlaşca (actual judeţul Giurgiu). Am o mare plăcere să amintesc despre judeţul Vlaşca. Cu altă ocazie poate că vom vorbi şi despre acest judeţ, ceva mai mult. Data naşterii este 5 iulie 1941. Părinţii mei au fost învăţători. Am făcut Liceul „Alexandru Sahia” din Olteniţa şi Facultatea de Filologie din cadrul Institutului Pedagogic din Bucureşti. Anterior acesteia am absolvit Şcoala Tehnică de Biblioteconomie.
Virginia Vini POPESCU: După terminarea studiilor unde aţi lucrat prima dată, cum a fost începutul?
Ion Al. STĂNESCU: Mi-am început activitatea la Biblioteca Judeţeană din Focşani, judeţul Vrancea. Începutul a fost cu frumuseţea tinereţii, dar şi cu greutăţile specifice tinerilor de atunci aflaţi departe de familie.
Virginia Vini POPESCU: Am convingerea că plăcerea de a citi aţi avut-o amprentată, cumva, de la început şi bănuiesc că gustul pentru documentare, cercetare, publicistică, v-a fost stimulat de mediul în care v-aţi petrecut o mare parte din viaţă: biblioteca. Care este realitatea?
Ion Al. STĂNESCU: Gustul pentru citit mi l-a trezit şi dezvoltat mama, care mi-a fost şi învăţătoare. Biblioteca mi-a oferit cadrul ideal pentru lectură şi documentare. Lucrurile s-au legat într-un mod plăcut şi favorabil.
Virginia Vini POPESCU: Într-o notă biobibliografică a dumneavoastră am citit despre rolul pe care l-aţi avut în frumoasa lume a oamenilor care trimit cultura către alţii. Lumea bibliotecarilor, căreia i-aţi aparţinut, a fost organizată în diferite etape sub diferite forme. Vă rog să depăşiţi modestia excesivă care vă defineşte şi să ne împărtăşiţi din acest domeniu, cu convingerea că suntem mulţi, cei care dorim să aflăm aceste lucruri despre dumneavoastră.
Ion Al. STĂNESCU: Nu prea îmi place să vorbesc despre ce am fost eu, dar politeţea şi respectul pe care vi le port mă obligă să menţionez că au fost cateva funcţii pe care le-am îndeplinit. Sper să vi le spun într-o ordine care respectă oarecum cronologia:
- preşedinte al Asociaţiei Bibliotecarilor din învǎţǎmânt – România (ABIR) – filiala Teleorman (1990-2006)
- preşedinte al Federaţiei Bibliotecarilor din România (FABR) – filiala Teleorman (febr. 2001-2006)
- vicepreşedinte şi membru al Consiliului Naţional de Conducere ABIR – Bucureşti (1996-1999)
– membru fondator al Societǎţii Naţionale pentru Învǎţǎtura Poporului Român – secţiunea Teleorman (august 1998 -) - redactor la revista Caselor Corpului Didactic, Didactica Nova XXI (apare la Galaţi din octombrie 2002 -)
- participant din partea ABIR, la al 45-lea Congres Internaţional al Asociaţiei Bibliotecilor Italiene de la Roma (mai 1999)
Virginia Vini POPESCU: Vă felicit! Domnule Stănescu! Când a fost debutul şi care a fost prima carte pe care aţi publicat-o?
Ion Al. STĂNESCU: În 1993 am publicat prima carte, care este un „Dicţionar al oamenilor de cultură, artă şi ştiinţă din judeţul Teleorman”. După el am publicat în 1997 o antologie cu „Scriitori teleormăneni în viaţă”.
Virginia Vini POPESCU: Ce v-a determinat să începeţi cu un „Dicţionar al oamenilor de cultură, artă şi ştiintă” şi cu antologia „Scriitori teleormăneni în viaţă”?
Ion Al. STĂNESCU: M-a îndemnat gândul că Teleormanul a avut şi are foarte mulţi oameni de cultură, care fac cinste judeţului şi ţării şi că la vremea respectivă nu exista o carte în care să-i găseşti pe toţi.
Virginia Vini POPESCU: Dicţionarul cuprinde 198 de personalităţi, antologia are 40… Cum aţi reusit să strângeţi materialele?
Ion Al. STĂNESCU: Nu a fost uşoară nici adunarea materialelor, nici prelucrarea lor. Sursele au fost multiple, de la arhive şi carţi până la scrisorile tradiţionale trimise celor în viaţă sau familiilor celorlalţi. Legat de scrisori, aş vrea să vă arăt o scrisoare pe care am primit-o ca răspuns la o solicitare de acest gen, când am făcut dictionarul. Este de la Constantin Noica. O păstrez cu multă plăcere şi atenţie, ca pe un lucru sfânt. Priviţi, este scrisul marelui filosof teleormănean Constantin Noica!
Virginia Vini POPESCU: Foarte interesant! Mi-aţi făcut o surpriză plăcută, domnule Stănescu. Cred că puteţi considera această scrisoare un document istoric, pentru că peste câţiva ani se va împlini o jumătate de veac de la primirea ei de la filosoful Constantin Noica. Poate că vom reveni într-o scriere şi despre acest lucru. Merită pe deplin detalierea. Continuând şirul ideilor iniţiale, deşi nu aţi lucrat cu copiii ca profesor, aşa cum aţi fi putut-o face având în vedere că sunteţi licenţiat în filologie, aţi publicat două cărţi despre folclorul copiilor. Foarte interesant!
Ion Al. STĂNESCU: Nu aş vrea să vă contrazic, dar nici nu am prea multe argumente în problema în speţă ca să o sustin. Într-adevăr nu am fost profesor titular niciodată, dar nici nu aş putea spune că nu am abordat şi învăţământul. Am fost într-o perioadă profesor la Şcoala Generală Ciuperceni, comuna Cosmeşti, în zona Videle-Teleorman şi am mai predat, cu mult timp în urmă, la Liceul Pedagogic din Alexandria, disciplinele specifice formării mele profesionale, respectiv birotica si biblioteconomia. Legat de cărţile pentru copii aş dori să vă spun că sunt rezultatul unei colaborări cu câteva colege-învăţătoare de la Şcoala Generală Nr. 3 din Alexandria (actula Şcoală „Ştefan cel Mare”), iniţiativa aparţinându-le. Sunt cărţi de coautor!
Virginia Vini POPESCU: Vă mulţumesc pentru clarificări. V-am spus de la început că avem multe lucruri de aflat. Cu astfel de activităţi, nu pot decât să vă felicit. Mă gândesc, ce poate caracteriza mai bine o personalitate decât opera sa? Ce poate fi mai grăitor despre ea decât faptul că şi-a început activitatea elogiind înaintaşii merituoşi într-ale culturii şi slujind copiii? Din aceast punct de vedere eu consider că sunteţi zala de aur care leagă lanţul trecutului de cel al viitorului.
Ion Al. STĂNESCU: Vă mulţumesc mult pentru cuvintele alese. Dumneavoastră, scriitorii, vă legaţi vorbele frumos, cu talent, dar eu deşi am muncit silnic pentru tot ce am realizat, cred că–mi puneţi ceva în plus. Vă multumesc!
Virginia Vini POPESCU: Domnule Stanescu, când recunoşti munca unui om nu-i dai nimic de la tine!
Ion Al. STĂNESCU: Este adevarat, dar cine mai recunoaşte acum munca altuia? Unora nu le ajunge timpul să o elogieze pe a lor…
Virginia Vini POPESCU: În ultima vreme mintea şi sufletul dumneavoastră s-au deschis spre alte orizonturi, spre o creaţie a maturităţii intelectuale. Aţi început să scrieţi monografii. Este o muncă laborioasă, de o valoare inestimabilă! Sunt eforturi nespuse, din toate punctele de vedere. Le-aţi depaşit zâmbind, modest, cu pasiune, ca şi când cordul dumneavoastră deschis, inclusiv unei intervenţii chirurgicale, nu ar fi contat. Câte monografii aţi scris?
Ion Al. STĂNESCU: Am mai multe. Unele au fost şi revizuite şi reeditate, dar să le luăm pe rând. Prima a fost: „Roata de Jos – străveche aşezare din Ţara Vlahilor” – 3 ediţii (2001,2005, 2007 în colaborare).
Virginia Vini POPESCU: Ce frumos aţi denumit-o…
Ion Al. STĂNESCU: Am făcut, apoi: „Antoneşti-satul de pe Tinoasa” – 2 ediţii ( 2002, 2003 în colaborare cu Iulian F. Preda), „Licuriciu –monografie” – 2 ediţii (2007, 2010 în colaborare cu Iulian F. Preda) şi „Botoroaga-Teleorman-file de istorie” – 2011.
Virginia Vini Popescu: Aţi considerat că este datoria unui documentarist de elită, precum sunteţi, de a nu lăsa pe seama altcuiva monografia localităţii în care i-a fost dat să vadă prima rază de lumină şi să audă prima dată clopotul cinstirii neamului românesc?
Ion Al. STĂNESCU: Da, aşa este. Când m-am gândit să scriu monografii, primul gând mi-a zburat către satul natal, dar cu aceeaşi dragoste le-am scris şi pe celelalte. Monografiile localităţilor au atracţia lor. Lucrurile pe care le descoperi cercetând arhivele îţi dau o satisfacţie aparte, care nu te lasă să te opreşti.
Virginia Vini POPESCU: Nu doresc să răscolim dureri, dar ar fi nedrept să trec peste dedicaţia pe care am gasit-o în ultima monografie. Vă cer iertare. Vă rog să-mi permiteţi să o redau cu pioşenia cuvenită: „Dedic această carte în amintirea părinţilor mei, învăţătorii Alexandru şi Elena Stănescu, care au contribuit la propăşirea educaţiei şi culturii pe aceste meleaguri şi generoasei mele soţii, Venera, care ne-a părăsit după o boală cumplită, aflându-şi liniştea «acolo unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viaţă fără sfârşit»” Dumnezeu să-i odihnească!
Ion Al. STĂNESCU: Dumnezeu să-i odihnească!
Virginia Vini POPESCU: Am găsit scrise părerile multor oameni de cultură, în legatură cu cărţile dumneavoastră. Aş dori să vă reamintesc câteva. De exemplu, la data apriţiei dicţionarului dumneavoastră, prof. dr. Iordan Datcu a scris: „O cultură se legitimează prin instrumentele sale de lucru (între altele, dicţionarele, enciclopediile, ediţiile critice, corpusurile de documente, bibliografiile, biobibliografiile). Nu trebuie să facem mari investigaţii pentru ca să dovedim că acest domeniu este în cultura românească de astăzi îngrijorător de deficitar. …Meritul lucrării sale este de a prezenta Teleormanul prin oamenii săi de seamă”. Despre monografia localităţii Botoroaga, prof.univ.dr. Constantin Ţibrian a scris: „Meritul autorului este acela că a avut iniţiativa şi voinţa de a umple un gol mult resimţit, reuşind să realizeze o monografie valoroasă, privită sub toate aspectele”.
Ion Al. STĂNESCU: Vă mulţumesc pentru tot ce mi-aţi reamintit, pentru că m-aţi făcut să retrăiesc astăzi multe dintre emoţiile pozitive de atunci.
Virginia Vini POPESCU: Şi eu am fost plăcut impresionată de imaginea pe care v-au creat-o cei care au citit cărţile dumneavoastră. Am apreciat-o pentru că nu este virtuală, este o imagine reală. Domnule Ion Al. Stănescu, oamenii mari se prezintă singuri. Acest lucru nu înseamnă nicidecum lipsă de modestie, atunci când faptele lor îi sustin. Trăim vremuri în care modestia, frumoasa decoraţie a sufletului omenesc, pe care o apreciez din toată inima, mângâierea dulce-a lirei, nu se mai aude din cauza trâmbiţelor. Vă apreciez profund şi în acelaşi timp vă rog să-mi scuzaţi îndrăzneala de a vă întreba: domnule Stănescu ce cuprinde colecţia recunoaşterii dumneavoastră de până acum?
Ion Al. STĂNESCU: Am primit ceva şi în acest sens:
- Gradaţia de merit (1999-2003) pentru activitatea profesională deosebită;
– Premiul Naţional „N. Georgescu-Tistu” (1995) – pentru rezultate deosebite în activitate
– Diploma Academiei Internaţionale – „Mihai Eminescu” pentru „contribuţia eminentă la cercetarea eminescologică, literatură, arta şi educaţie (1998); - Diploma de onoare acordată de Consiliul local al com. Roata de Jos, cu prilejul „Aniversarii a 550 de ani de la prima atestare documentară a comunei Roata de Jos” (2001)
- Diploma Direcţiei pentru Cultură, Culte şi Patrimoniul Cultural Naţional al Judeţului Teleorman, pentru „cercetare culturală, locală” (2002)
- Diploma de onoare acordată de Fundaţia „Fiii Satului Antonesti” cu prilejul celei de-a doua ediţii a întâlnirii cu fiii satului” (2003)
- Diploma Direcţiei pentru Cultură, Culte şi Patrimoniul Cultural Naţional al Judeţului Teleorman, acordată pentru „cercetare istorică, locală” (2003)
- Medalia Meritul pentru Învăţământ clasa a-Ill-a, pentru abnegaţia şi devotamentul puse în slujba învăţământului românesc, pentru contribuţia deosebită la dezvoltarea şi promovarea cercetării ştiintifice din ţara noastră, cu ocazia Zilei Naţionale a României, publicată în Monitorul Oficial al României, prin Decretul 1097, nr. 1181, partea I/13 dec. 2004, p. 155
- Diploma şi placheta de cetăţean de onoare al comunei Călineşti, jud. Teleorman (2009)
Virginia Vini POPESCU: O colecţie foarte valoroasă, o paleta foarte largă de gradaţii, diplome, premii, distincţii şi medalii. Toate felicitările mele! Curiozitatea mea de scriitor mă îndeamnă să vă iscodesc şi în problema planurilor de muncă intelectuală pe care le aveţi pe termen mediu.
Ion Al. STĂNESCU: Intenţionez să elaborez monografiile localităţilor: Târnava, Valea Cireşului şi Tunari, sate ale comunei Botoroaga.
Virginia Vini POPESCU: Doriţi să formaţi o imagine integrală comunei Botoroaga? Pot să mă gândesc la faptul că vă leagă ceva de locurile respective?
Ion Al. STĂNESCU: Aţi intuit! Acolo mi-am petrecut anii copilăriei şi adolescenţei. În satul Tunari am făcut primii ani de şcoală.
Virginia Vini POPESCU: Domnule Ion Al. Stănescu, vă mulţumesc încă o dată pentru tihna şi sinceritatea cu care am purtat această discuţie. Gândindu-se, parcă, la dumneavoastră, Valeriu Butulescu a scris: „Munţii sunt falnici, dar modestia câmpiei ne hrăneşte”. Vă felicit din toată inima pentru tot ce aţi realizat în domeniul culturii, vă doresc sănătate şi minte ageră pentru a continua, sfidând greutăţile vieţii, astfel încât să ne putem întâlni la un nou bilanţ. Mi-a făcut o reală plăcere să vorbesc cu om valoros şi modest, un OM care nu a descoperit îngâmfarea. Vă mulţumesc!
Ion Al. STĂNESCU: Bucuria întâlnirii a fost reciprocă. Şi eu vă mulţumesc!
––––––––––––
A consemnat.
Virginia Vini POPESCU
Alexandria, octombrie 2016


