(dedic acest eseu unei frumoase, vesele, ștrengărițe, de pe strada copilăriei mele din Buhuși; nu a stăruit să îl scriu, dar a fost de ajuns să îmi aduc aminte de ea, după cincizeci de ani…!)
Pe căldura din fundul iadului a verii anului acestuia (2024), mai afurisite ca anul trecut și-mi spune inima că mai îndurătoare ca anul ce vine, gândul meu călătorește departe, la țărmurile Mării Negre (ce minune că gândul nu arde și nici nu îngheață, doar omul în care sălășluiește și din care zboară neoprit nici de paznic, nici de pușcă, nici de vară, nici de iarnă ci numai de moarte și uitare…).
Acolo, la țărmul mării, unde-mi ajunge gândul s-a mutat copilăria mea. Locuiește acasă la cine mie îmi pare și azi la fel ca demult – era și este iubita mea, nu sunt eu iubitul ei, tot timpu-s atent să precizez aceasta, chiar dacă uneori este invers ori și așa și așa…! Să nu mă trezesc într-o zi că toți bărbații doamnelor dobrogene pe care le cunosc eu mănâncă bătaie de la bărbații lor, Doamne ferește…!
Să nu faceți asta, domnilor, înainte să vă executați nevestele (fiecare în vreun fel anume, dar sper neviolent), interesați-vă care-i adevărul exact, nu bateți bietele neveste în contul meu, cum să scoată cu mâna lor castanele din foc nefericitele femei, din cauza mea, câtă vreme eu nu m-am perpelit în focul dragostei cu ele – mă rog…, vorbesc despre unele neveste ale unora dintre voi, nu chiar despre toate, că n-oi fi eu nici cvasi neprihănitul, dar nici definitivul vinovat de serviciu!
Am iubită la mare, spuneam, iar eu mă scald în văpaia de aer condiționat într-o ruină de apartament dintr-un ungher de târg bacăuan, sub o pală de cer separat de Univers, pentru mine, căci în el este o fereastră de la care curând mă voi uita spre unde sunt acum. Atunci când se va întâmpla aceasta am să întind o mâna spre cramele Murfatlarului și una spre doamna dragă de la mare. Din crame voi scoate inimă fluidă de rubin și-o voi preface mir pe buzele doamnei, pe care-l vom bea amândoi, cu sărutări.
De atunci voi sorbi mereu dragostea mirului de pe buzele doamnei de la mare, pe care o voi corupe să se gândescă la mine când va vibra cuibărită în brațele altuia, dacă tot va fi luat deja bătaie pentru aceasta…!
Vin, nu este departe ziua când voi pleca spre tine, din lumea amară ca fierea, doamnă a dorului dulce, de la mare! Acesta-i preambulul vestei. Chiar dacă nu vei vrea să vin, doamnă, eu nu te voi mai asculta, căci prea mult te-am așteptat, s-a sfârșit viața mea așteptându-te…! În zilele acelea, de la fereasta cerului, cu mâinele-amândouă voi prăda mirul din cramele Murfatlarului și voi răpi iubirea din inima ta, doamnă, …!
Dacă bărbatul tău m-ar izgoni acum de pe planetă, eu de sus voi începe să te constrâng să uiți de el și să îți aduci aminte de mine. Nu voi fi atunci blând precum mă arată acum făptura, voi fi fulgerător precum mă va zvârcoli focul păcatului de a fi iubit mereu și a fi risipit prea multă dragoste…!
(Aurel V. Zgheran
by 
Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..