Câte femei în lumea asta n-au fost captive de destin,
Când, neavând cuvânt a spune, trăit-au doar ca bun creștin!
Iar când, în viața efemeră, în cale le-a ieșit iubirea,
Cu greu curajul l-au găsit pentru a-și schimba, în sens, trăirea.

A fost ca blonda Veronica, adolescentă doar fiind,
Să intre-n colivia Micle, el, trei decenii peste, având.
Doar șaisprezece ani avea când se născu prima fetiță
Ș, după doi ani, mai venea, în casa lor, o copiliță.

Lângă bătrânul soț titrat, ducea un trai fără probleme,
Găsind refugiul în citit și publicând, ades, poeme…
A fost ca-n vienez popas, un Făt frumos să întâlnească
Și inimile celor doi, la unison, să se vrăjească.

Iubirea, însă, interzisă, durere-n suflete săpa
Și doar în versuri fiecare simțirile și le-ngropa.
Ea rămânea steluța mică în umbra marelui Luceafăr
Strălucitor în lac albastru, pe luciu-i cu parfum de nufăr.

Nici când scăpă din colivie, prin voia Tatălui Ceresc,
Din libertatea văduviei, nu și-a croit un drum firesc.
A fost ca zbuciumul iubirii să nu se-oprească nici acum,
Scrisorile cu patimi scrise făceau, din Iași, atâta drum.

Venea Emine să-i arate, din capitală, că-i e dor
De gura-i fragedă ca fraga, că-i pasă de iubirea lor,
Doar că Instanța, cea din ceruri, avea un alt plan pentru ei,
Prin crunta-i boală, el, poetul, pleca pe-astralele alei.

Și-n vara aceea, când iubirea urma în ceruri să se mute,
La mănăstirea din Văratec, urcă spre stele să asculte
Celestele acorduri fine ale iubirii interzise,
O muză eminesciană, cum Dumnezeu le hărăzise.

19 ian. 2024, Georgeta TUDOR

by

Referinţă Bibliografică

ZBUCIUMUL IUBIRII INTERZISE/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 12 februarie 2024