Îngerii sunt ceea ce ni se spune că sunt, nu am dubii şi nici certitudini.
Doar citesc despre îngeri. Există semeni despre care, în intimitatea mea,
îi bănuiesc a fi îngeri. Un fel de vârstnici străvezii luaţi
la Domnul din creşe, grădiniţe, spitale etc.
Sau nişte copii de sute de ani ocrotitori pe umerii istoriei lumii.
Îngerii citesc şi scriu poeme în cute rimate pe frunţi de mame universale.
Nu cunosc decât câteva cuvinte din limba lor terestră: lumina,
căldura, mângâierea, zâmbetul, zborul. Doar semne pline.
Filozofii vorbesc prostii inteligente despre sexul aerului cu lumina.
Nu-ţi trebuie ochi mari ca să-ţi închipui un înger. Ochiul minţii
e deja un început de drum spre sălaşurile îngerilor.
Dacă ei sunt fiinţe spirituale cu inteligenţă, emoţii şi voinţă
e posibil ca, din când în când, în trupurile noastre să poată
locui câte un înger. Bun sau rău. Cel bun, gratuit, cel rău, cu
chirie. Unii locuiesc direct în perfuzii, alţii în locul de lângă
inimă, sufletul, trupul lor nevăzut. Au nume cât nu cuprinde
nici-o carte de telefoane, câte stele şi neu(t)roni nu ştim.
Dacă suntem veniţi din pământ, cum se spune, înseamnă
că îngerii plantează păduri în trupurile noastre, viaţă
după viaţă, mereu de la capăt. Am văzut (?) înger în halat alb,
am văzut (?) oameni slabi de îngeri, inclusiv în oglindă.
Copil fiind, vedeam îngeri în fluturii din jurul lămpii, apoi în lacrimile
bunicii, când se aşeza în genunchi în faţa crucii bunicului, plângând
într-o limbă tradusă dincolo, de un înger poliglot, precum chimia şi fizica
pentru toţi. Cred în îngeri, s-au obişnuit cu mine, orb în adânc, în propriul
hău. Îi presupun, îi strig pe nume, le cunosc semnele, lumea lor nu poate
fi decât miri(fi)că şi mai uşoară ca zborul deasupra zborului din zbor.
Undeva, înainte şi după rostul acestor cuvinte, o fetiţă, Irina, plantează brazi,
un fel de sicrie vii, în care cândva vom dormi până la starea de îngeri frunzoşi.
Marin Ifrim
Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..