Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide

Armonii Culturale, revistă universală de creaţie şi atitudine culturală, este deschisă tuturor celor care se dovedesc a fi de bună-credinţă şi ale căror contribuţii aduc un plus de valoare în literatura şi cultura contemporană românească.

Sigla-Footer

Fondată la Adjud, în februarie 2011, de scriitorul Gheorghe A. Stroia şi poetul Ionel Marin, revista şi-a propus să promoveze valoarea, oriunde aceasta poate fi identificată.

Încă de la început, în paginile online ale revistei au fost găzduiţi scriitori, poeţi, prozatori, eseişti, exegeţi, publicişti, istorici, teologi de mare valoare, dar şi tineri promiţători aflaţi la debut, ce au confirmat încrederea acordată. Această mare familie culturală – frumos intitulată ARMONII CULTURALE – a reuşit să strângă în jurul său peste 900 de colaboratori permanenţi din ţară şi din diaspora, pornind din România, Republica Moldova şi lărgind sfera colaborărilor pentru românii din diaspora europeană (Franţa, Germania, Belgia, Anglia, Suedia, Norvegia, Italia, Grecia) la diaspora americană (Canada, SUA), Asia (Israel, Korea), până la îndepărtata Australie (Australia, Noua Zeelandă).

Din toată lumea, semnale pozitive, energii canalizate pozitiv, au stabilit pulsul real al fiecărui moment în parte, cuvintele de ordine în această unică familie culturală fiind: RESPECT, OMENIE, ÎNCREDERE, VALOARE, SPERANŢĂ. Prin noua revistă ARMONII CULTURALE (un REVIVAL al vechii reviste), ne-am propus să creştem vizibilitatea românilor şi României pe plan internaţional, să acordăm libertate de cuvânt tuturor celor ce vor să se exprime, însă pe un ton şi într-un limbaj decent, lipsit de trivial şi vulgarităţi.

Revista Armonii Culturale creşte, cu fiecare pas, prin fiecare contribuţie adusă de colaboratorii noştri, cărora, cu mâna pe suflet, le mulţumim! Ne dorim să fim aproape de toţi cei care doresc şi îi invităm pe toţi românii de talent să sprijine o astfel de iniţiativă. Până la urmă, nu ne comparăm cu nimeni, nu facem concurenţă nimănui, nu dorim să deranjăm şi nici să stânjenim pe nimeni, nu vrem să aducem niciun prejudiciu de imagine nimănui, VREM doar să fim NOI, o picătură în oceanul planetar al culturii.

Credem, cu tărie, că fiecare dintre noi putem realiza lucruri deosebite, putem promova tinerii de talent – mlădiţe ale acestui popor binecuvântat de Dumnezeu, rugându-ne pentru pacea şi prosperitatea acestei naţii!

ARMONII CULTURALE – ÎNCĂ UN VIS ÎMPLINIT!