Demult, pe plaiuri cu zăpezi celeste,
Stăteau bătrânii vremii la taifas,
La vetre-ncinse-n clipe de răgaz,
Cu adumbriri de veri în bărbi şi plete.
Prunci odihneau la sân de Mir şi lapte,
Cu furca-n brâu, lin, se torceau ” porunci “…
Puneau Ţara la cale mândre ” frunci “,
Din simple bojdeuci, nu din palate.
Biserici cu Aghiasmă Mare şi poveţe,
Ne aşteptau cu Har de Sărbători,
Din cer cădeau fulgi-îngeri… Sub ninsori,
Vedeam pe Dumnezeu zâmbind pe feţe.
E Gerul Bobotezei, sacră iarnă,
Cu amintiri, troiene, sănii, vis,
Se-ntorc străbuni din ceruri, timp, abis,
Cu chipuri dalbe, sfaturi să ne cearnă.
E Gerul Bobotezei sfânt şi aspru,
Mângâietor balsam pe Plai şi răni,
Cu suflet sincer, nuci şi vin în căni,
Să-i ascultăm povaţa de Sihastru!
——————————-
Mugurel PUȘCAȘ
Reghin
5 ianuarie 2018

Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..