,,În ce mă privește pe mine, să știți că toate prieteniile mele, câte le-am avut până acum și câte voi mai avea de acum încolo, le-am programat pentru veșnicie”.
Părintele Teofil Părăian
Vremurile pe care le trăim, ne despart de prieteni. Nu-i mai vedem nici pe ultimul drum… Trăim clipa în care stă ,,ascunsă veșnicia”. Lacrimile noastre, rugăciuni pentru cei plecați. Încerc să înțeleg tot ce se întâmplă, dar …îmi pleacă prietenii… Privesc neputincioasă candela cum arde.
În 2 februarie „Întâmpinarea Domnului” 2021, prietena mea Sandra, s-a grăbit să plece pentru a-și sărbători ziua de naștere în 24 februarie, alături de cel iubit.
Despre Alexandra Craioveanu nu poți vorbi fără a face referire la soțul său, Mircea-Eugen Craioveanu. I-a unit încă de la început dragostea care a crescut odată cu trecerea timpului.
Mircea-Eugen Craioveanu, a fost ,,îmblânzitorul ce a domesticit infinitul” parafrazând din Lucian Blaga, a respirat “matematic”, știind să dea sens clipei, îmbrăcând-o în formă geometrică. A fost o minte sclipitoare, un remarcabil matematician de talie internațională,
Alexandra Craioveanu, ea însăși un poem, demnă de mătușa sa, Otilia Cazimir. Un excelent profesor de limba română, iubită de elevi, respectată de colegi și părinți. O femeie frumoasă, cu ochi cuceritori și un zâmbet discret. Indiferent de situații, cu mult calm, știa că totul se va rezolva. O soție, mamă, bunică, cum puține sunt astăzi.
Acum, ea și Mircea s-au întâlnit la Sibiu, locul lor special, acolo unde strămoșii familiei veghează. Periodic, Sandra mergea de la Timișoara la Sibiu pentru a mai sta de vorbă cu soțul său… Căsnicia lor a fost unică, un model pentru toate generațiile.
Alexandra Craioveanu își continuă și ea drumul… drumul său spre veșnicie… ,,Viaţa fiind o călătorie spre veşnicie”.
Rămas bun, draga mea prietenă!
Drum bun în Lumină!
—————————-
Mariana GURZA
Timișoara
7 februarie 2021
![]() |
Referinţă Bibliografică |

Dumitru MNERIE: Lumina iubirii din icoane – Cugetări la gura sobei …
Mariana GURZA: Poetul – copilul Luminii
Mariana GURZA: Proză spuzită de lumina lirismului
Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..