Se mai întâmplă, prin programul meu agitat, să am parte şi de momente de relaxare. Dacă-s culturale, zău că mă cuceresc pe deplin. Joi, 11 iunie 2015, am avut bucuria de a fi invitat la o triplă lansare, la Librăria Mihai Eminescu din Bucureşti. Atmosferă festivă, nume importante ale literaturii româneşti. Nu se produc prea des astfel de evenimente şi cred că ne-ar face bine, ne-ar responsabiliza dacă le-am organiza mai des.
Invitat de buna mea prietenă, RODICA ELENA LUPU, poet, publicist şi scriitor, m-am bucurat să-i revăd şi să-i ascult pe RADU CÂRNECI, ION DODU BĂLAN, GEORGE CORBU, ION BRAD, EMIL LUNGEANU, MARIANA POP MION, toţi fiind prezentaţi de OCTAVIAN URSULESCU.
Am fost onorat să fiu parte dintr-o poveste ce ţine de un leagăn al cunoaşterii, asta pentru că, având şi bune şi rele, peste toate, eu sunt un luptător timid, cu arma muzicii, pentru salvarea singurei redute ce ne-a mai rămas ca formă de exprimare – muzica. Ştiu că orice eveniment marca ANAMAROL este o reuşită. M-am delectat cu simplitatea cuvântului şi am conştientizat un lucru – oricum ar decurge planurile societăţii, prin literatură, muzică şi poezie, vom putea mereu să izbutim, în lumea noastră! De asta m-am bucurat aseară când băieţii de la SPEEDCUBBING au reuşit să câştige concursul ROMÂNII AU TALENT!
În final, mi-am dat seama că e nevoie de atât de puţin pentru a face prietenii fericiţi. Rodica Elena Lupu este, pe lângă un promotor al valorii autentice, un taifun, ce face şi desface, luptă, are iniţiativă şi construieşte. Personal, mi-a fost alături în momente esenţiale, reuşind împreună, să facem câteva piese ce simt eu că vor rămâne în timp. Iată un exemplu! Zi frumoasă!
–––––––––––-
Paul SURUGIU-FUEGO
iunie 2015
Bucureşti
https://www.youtube.com/watch?v=NE_rV_OcxxQ

Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..