Sunt fericit să-mi duc anii în rucsac,
Adunaţi în cele trei sferturi de veac,
I-am adunat încet, de multe ori cu greu,
Sprijinit fiind de Bunul Dumnezeu.
Munţii nu mi-au stat deloc în cale,
Am mers pe drumul vieţii pas cu pas,
Am străbătut treptele lumii reale,
Cucerind timpul ceas după ceas.
Am mers drept pe drumurile vieţii,
Trecând peste greutăţile întâmpinate,
Am traversat multe perdele ale ceţii,
Sau câte alte râuri mereu învolburate.
Nu vreau să plec pe calea veşniciei,
Fără să gust din tot ce este pe Pământ,
Nu vreau să ies de pe tărâmul poeziei,
Cum ar crede unii că am tocul frânt!
Mihai LEONTE

Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..
Felicitări și LA MULȚI ANI FERICIȚI, stimate domnule Leonte! Să aveți sănătate maximă, știm că încă mai este cerneală în călimară, așa e? George STROIA