Revista „Întrezăriri” – un pod peste timp și cultură
Numărul 51 al revistei ÎNTREZĂRIRI, apărut la Pârscov sub coordonarea profesorului Gheorghe Postelnicu, se remarcă prin bogăția și diversitatea conținutului, confirmând statutul acestei publicații de reper cultural al spațiului buzoian. În chiar deschiderea volumului, versurile lui Vasile Voiculescu, patronul spiritual al locului, stabilesc o punte simbolică între tradiție și actualitate, între memoria literară și sensibilitatea prezentului.
Ediția aceasta este dominată de celebrarea octogenarului Titi Damian, scriitor și dascăl de prestigiu, om al cuvântului și al spiritului. Portretizat cu admirație de Elena Căpățînă, Marcela Chiriță și însuși Gheorghe Postelnicu, Titi Damian se conturează ca un „judecător de suflete”, un neobosit semănător de cultură și de noblețe morală. Evocările dedicate lui reușesc să transmită nu doar profilul unui intelectual autentic, ci și vibrația unei vieți dedicate educației și literaturii române.
Alături de acest nucleu omagial, revista adună texte de poezie, eseuri, epigrame și studii, semnate de autori consacrați sau aflați în plină afirmare, ilustrând diversitatea de voci și tematici. În paginile ei, cititorul descoperă nu doar lirism și meditație, ci și documente de istorie culturală, precum evocările dedicate misiunii culturale a lui Vasile Voiculescu, adevărat samarinean al spiritului.
ÎNTREZĂRIRI rămâne, și prin acest număr, o publicație de substanță și noblețe, un spațiu în care se întâlnesc generații, sensibilități și destine literare, sub semnul continuității și al respectului pentru cuvântul scris.
Cu sinceră prețuire și apreciere,
Gheorghe A. Stroia/UZPR

Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..