Exemplaritatea nuvelisticii cervantine (VI)

 4.Viziunea artistică unitară

             Deoarece sfericitatea este caracteristica unanim recunoscută a cervantismului (sfera reprezenta pentru grecii antici perfecţiunea geometrică), opera marelui scriitor spaniol, graţie viziunii sale artistice, trebuie privită ca o totalizare de semnificaţii, altfel spus ca un tot conceptual-estetic.

Fireşte, la această sublimă ordine şi armonie a universului cervantin contribuie nu doar harul său înnăscut de povestitor şi dulceaţa fără egal a limbii sale inspirate, ci şi cele două axe în jurul cărora etern va gravita lumea literară zămislită de el cu atâta trudă: dragostea şi forţa frumosului în general, a frumuseţii feminine în special.

Despre dragoste am tot scris în capitolele anterioare. Despre frumuseţe voi scrie în continuare, dar nu oricum, ci aşa cum ne-o înfăţişează Cervantes în Exemplare şi în Don Quijote.

Vorbind despre frumuseţe la modul general-filosofic, în Colocviul câinilor el afirmă dreptul frumuseţii de-a i se arăta întotdeauna respect, în Don Quijote I învesteşte frumuseţea cu „prerogativa şi harul de a împăca sufletele şi de a supune voinţele”, iar în Don Quijote II, într-o situaţie de cumpănă pentru o tânără şi chipeşă maură îmbrăcată bărbăteşte, face aluzie la maxima aristotelică: Frumuseţea este chezăşia favorurilor!

Dar iată câteva mostre extrase din Exemplare privind forţa covârşitoare a frumuseţii feminine. Despre Frumuseţea Preţioasei, personajul principal din Ţigăncuşa şi unul dintre cele mai izbutite din creaţia cervantină, autorul ne spune că „fu atât de mare în ziua aceea (ziua în care don Juan, preschimbat în ţiganul Andrés Caballero de nurii ţigăncuşei, l-a omorât pe soldatul ce-l pălmuise, nota mea, G.P.), încât nimeni n-o privea fără s-o binecuvânteze, şi vestea despre mândreţea ei ajunse la urechile doamnei corregidoare, care, murind de curiozitate s-o vadă, îl înduplecă pe corregidor, soţul ei, să dea ordin ca ţigăncuşa aceea să nu fie vârâtă în temniţă, în timp ce toţi ceilalţi da”.

Rezultatul uluitor la care se ajunge îndată după aceea – bătrâna ţigancă ce-şi zicea bunica Preţioasei, de nimeni silită, recunoaşte în această atmosferă de basm că furase fetiţa în scutece, ba chiar oferă dovezi indubitabile în acest sens, corregidoarea îşi recunoaşte copilul pierdut şi pe neaşteptate regăsit după nişte semne din naştere, don Juan este eliberat şi căsătoria pornită, acest senzaţional rezultat, vasăzică, i-a îndemnat pe unii critici să-l acuze pe Cervantes că dă dovadă de artificialitate în Ţigăncuşa.

Nici celelalte personaje de familie bună din creaţia lui Cervantes nu se lasă mai prejos în ceea ce priveşte frumuseţea trupului şi a minţii, deşi unele dintre ele nu au mai mult de 15 sau 16 ani. Tuturor acestor personaje nepământene Cervantes le dăruieşte finalul din Spaniola englezoaică: „Această nuvelă ne-ar putea învăţa cât poate virtutea şi frumuseţea, care şi împreună, şi fiecare în parte, sunt de ajuns ca să-i facă până şi pe duşmani să le îndrăgească, şi cum ştie cerul să scoată pentru noi, din cele mai mari potrivnicii ale noastre, foloasele cele mai mari”.

N.B.:În calitate de adept al polimorfismului, Cervantes în estetica lui nu vizează numai culmile intangibile ale frumosului desăvârşit, ci şi genunile insondabile ale urâtului cu rânjet satanic. Spre exemplificare, iată magistralul portret pe care în Colocviul câinilor i-l face bătrânei vrăjitoare, o indiscutabilă capodoperă a dizgraţiosului: „Era lungă de peste şapte picioare, toată era un schelet de oase, acoperite cu piele neagră, păroasă şi tăbăcită; cu burta, care era de saftian, îşi acoperea părţile ruşinoase şi încă-i mai şi atârna până la jumătatea coapselor. Ţâţele îi semănau cu două băşici de vacă uscate şi zbârcite, buzele negricioase, dinţii încleştaţi, nasul coroiat şi tăios, ochii holbaţi, capul despletit, obrajii scofâlciţi, grumazul subţiat şi sânii căzuţi, pe scurt, era toată sfrijită şi împieliţată”.

Tot aşa, dacă prin limbajul luminos al lumii vrednice el realizează adevărate bijuterii prinse în montura de aur a zicalelor („Umilinţa e muma modestiei şi sora cumpătării”, „Lenea  e rădăcină şi mumă a tuturor viciilor” etc.), prin limbajul întunecat dar atât de desfătător al lumii interlope („…frăţia noastră face-n fiecare an o adversare cu cea mai mare bombă şi surlemnitate ce ne stau în putinţă”, îi înştiinţează Manglipodio pe neofiţii Rinconete şi Cortadillo), Cervantes a contribuit decisiv la afirmarea literară a tuturor formelor de comic: de nume, de limbaj, de situaţie, de moravuri şi de caracter.

Sighetu Marmației,                                                                                          George  PETROVAI

by

Referinţă Bibliografică

George PETROVAI: Exemplaritatea nuvelisticii cervantine (VI)/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 3 octombrie 2025