Negustorul de cireșe  

            În urmă cu două veacuri, într-un sat uitat de lume, trăia un japonez. Acesta era negustor de cireșe.

Dar cum a ajuns negustor?

Păi, într-un deal apropiat, era o livadă de cireși ce aparținea unui boier care obișnuia să-l cheme pe negustor pentru a-i altoi cireșii, dar numai pe timp de noapte, pentru că atunci când boierul se trezea trebuia să găsească toți cireșii altoiți.

Dar negustorul avea metodele lui; pleca și lăsa un fermier priceput care știa să altoiască cireși.

Dimineața, când boierul vedea că toți cireșii sunt altoiți, îl felicita pe negustor și îi dădea la schimb un sac plin cu cireșe. Negustorul lua sacul cu cireșe, mergea la târg și vindea marfa primită.

Mai târziu negustorului îi vine o idee, iar după o săptămână, când primește din nou un sac plin cu cireșe, se duce la casa lui și golește toate cireșele într-o ladă, după care umple sacul cu pietricele de mărimea cireșelor.

Se duce la târg, vinde sacul cu pietricele, își ia banii și pleacă acasă.

Acest lucru s-a repetat vreme de trei luni până când și-a găsit nașul.

După ce a mers la târg cu sacul plin cu pietricele, a găsit un client care i-a spus să-i aducă și un al doilea sac, dar de data asta plin cu prune, dar nu i-a mai dat bani.

De atunci este o vorbă populară: „Hoțul neprins este negustor cinstit”.

                                             Verdictul final

În urmă cu un veac, trăia un pescar italian. Pe acesta îl chema Adalgesio. El fiind un om foarte sărac, și abia trăia de pe o zi pe alta.

Într-o zi Adalgesio pleacă să pescuiască în Marea Adriatică, pe bărcuța sa din lemn. Avea în plan să plece tocmai seara, însă vâslele s-au rupt iar barca a plutit vreme de trei zile în derivă. El își pierduse orice speranță că va mai fi găsit, dar norocul îi surâde, iar barca naufragiază pe o insulă.

Pe această insulă era o cetate, locuită de bogați, iar în mijlocul cetății se afla un castel.

Lui Adalgesio nu îi venea să creadă ce vedea. Cetatea era păzită de niște gardieni, destul de răutăcioși, care nu îl lăsau să intre, dar seara, înainte de a se culca în bărcuța sa, i-a venit o idee. Planul său era să se furișeze pe la intrarea din spate a cetății, care ducea la un grajd de cai de rasă.

Zis și făcut. Adalgesio pătrunse în cetate pe la intrarea din spate, ieși din grajd și, în mai puțin de trei minute era în curtea cetății. De aici, pe la intrarea în demisol, unde erau depozitate costumele de cavaler, intră în curtea castelului.

După ce s-a îmbrăcat cu costumul de cavaler, Adalgesio s-a dus să caute camera regilor, iar după ce a găsit-o a fost orbit, pentru câteva secunde, de frumusețea reginei, care era blondă și cu ochi albaștri.

Regina l-a îndemnat pe Adalgesio să păzească dormitorul regal. În acea noapte, cât timp regina a dormit, el s-a holbat la ea.

A doua zi, Adalgesio este îndemnat de regină să meargă cu ea și regele în vizită la cetate. În timpul vizitei, nu a pierdut-o din ochi pe regină nici măcar o clipă. La terminarea vizitei, regina l-a invitat să servească prânzul împreună cu ea și regele.

Adalgesio avea un singur vis: să o cucerească pe regină. Însă dacă reușea să o cucerească urma să fie condamnat la moarte de către casa regală, astfel că a rămas decât cu speranța că regina îl va cuceri pe el și nu el pe regină.

După ce au terminat prânzul, regina a privit pe fereastră și zărind barca îl întreabă pe Adalgesio:

– Cui îi aparține barca asta?

– Nu știu, majestatea voastră, îi răspunde Adalgesio.

– Adalgesio, continuă regina, vezi ferestrăul ăla, taie barca în bucăți și să faci din ea lemne de foc.

– Deîndată, majestate, răspunse Adalgesio.

Adalgesio a tăiat barca și a făcut-o lemne de foc, a dus la casa regală peștii care nu se stricaseră și se găseau în gălețile din barcă, după care s-a întors la locul unde a naufragiat, pentru a strânge rumegușul rămas. Aici a întâlnit un om înțelept venit de peste mări și țări, care îi spune:

– Îți pot îndeplini trei dorințe, spune ce-ți dorești.

Adalgesio îi răspunde:

– Să o cuceresc pe regină fără să fiu condamnat;

– Să se construiască o corabie, deîndată;

– Să plec cu regina pe această corabie.

Lui Adalgesio i-au fost îndeplinite toate dorințele și ca să se bucure și mai tare, și să se simtă un fel de împărat, își ia regina, actualmente iubita sa, și pleacă cu corabia peste mări și țări.

by

Referinţă Bibliografică

ALEXANDRU TUDORA: „Negustorul de cireșe” și „Verdictul final„/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 2 iulie 2026