–De unde își trage obârșia omul Traian Vasilcău?

–De pe malul stâng al Prutului, din Viișoara Edinețului, dintr-o familie cu alți 4 frați și surori, unde dealurile ne-au fost tuturor tată, pe care-l  doream luat acasă, la sfârșitul fiecărei zile de joacă.

–Înțeleg că prima Academie a Vieții ați absolvit-o acolo. Dar celelalte?

–Am tot mers dintr-o copilărie în alta, tot pe urmele strămoșului Creangă, până la Universitatea omonimă din Chișinău, unde am crezut că fi-voi istoric de specialitate, sau învățător, dar n-am ajuns decât un fir de nisip gânditor ce e bietul, poetul. Această inutilitate utilă a mileniului trei.

–De unde și până unde Traianus?

–Am un aforism în cartea „Atentat la veșnicie”, în care explic acest lucru. El sună așa:„Numele meu e un…prenume scurt, ușor de memorizat și de…uitat. Cine mă uită repede nu m-a urât destul”. Deși nu m-am dezis definitiv  nici de numele întreg, majoritatea cărților apărute în România, dar și cele 13 volume de Opere NeTăcute  purtând (și) acel nume de Vasilcău, unic, de fapt, în literatura  română.

–Când și cum ați descoperit poezia? Sau ea, totuși, v-a descoperit?

–De mic citeam tot ce găseam la îndemână. Dacă nu aveam ce să mai citesc–atunci reciteam cărțile. Ascultam emisiunile literar-muzicale de la Radio Iași, Radio România, Radio Moldova, priveam emisiunile culturale de la Televiziunea Română. Și într-o zi, după atâtea acumulări, zăgazurile din mine s-au prăbușit și poezia, precum o mare, a răbufnit  la lumină.

Nu-mi amintesc titlul primei poezii și nici care a fost ea. Probabil  din cauza  că au fost mai multe…

–Să înțeleg că numai prin lecturi bine asimilate ați ajuns să fiți un nume de rezonanță astăzi în cultura națională?

–Evident că nu.  Să ai talent și să nu dispui de lecturi  e insuficient pentru un om al Artei. Să ai talent, lecturi multe și solide și să nu fii disciplinat, adică să nu muncești zi de zi–-e din cale afară de puțin.

Dacă nu ai și caracter, geaba mai siluiești condeiul și hârtia, mai nou—computerul. Oare nu avea dreptate Eminescu atunci când spunea: „Talente multe– caractere puține???”.

–Casa Dumneavoastră părintească, lăsată drept moștenire, de ce n-ați vândut-o?

–În anul 1991, când mama a adormit întru Domnul, vecinii îmi ofereau, în schimbul casei, bani cât pentru o garsonieră în Chișinău. Eu locuiam într-o cămăruță-cutie de chibrituri, dată cu chirie de Primăria de Chișinău. Mergeam la casa părăsită și-mi închipuiam cum aș putea într-o zi să trec pe alături și să nu mai pot intra pe poartă s-o văd? Dumnezeu m-a auzit și a doua zi am primit o scrisoare de la fratele meu, Marin, din Transnistria. Acolo era război fratricid și el urma să fie înrolat în armată ca să lupte contra moldovenilor de pe celălalt mal. I-am scris să fugă cât mai repede, fiindcă-i ofer în dar casa mamei. Într-o noapte fratele a evadat din pușcăria rusească în Viișoara, unde locuiește și azi cu familia sa.

–Știm că ați scris versuri pentru mai mult de 500 de cântece, ați realizat 23 de ediții ale Festivalurilor  Naționale „Maluri de Prut”, in memoriam Ion și Doina Aldea-Teodorovici  și „Steaua Chișinăului-Steaua Moldovei”. Dar despre Dumneavoastră se mai spune, așa cum se spunea adineaori despre Mihail Sadoveanu, că „scrieți  și tipăriți  atâta cât nu putem citi noi”. Totuși, câte volume aveți la activ până azi?

–Credeți că știu?(râde). La 56 de ani cred că am numai… 89 de cărți. Dar nu aduc anii ce aduc ceasurile, nu? Eu una știu: Dumnezeu dă, Dumnezeu ia, Dumnezeu, dacă vrea, dă iar și iar, după, imensă, mila Lui.

–La ce lucrează în aceste clipe scriitorul Traian Vasilcău, cel care nu cunoaște odihnă-n creație?

–-Volumele 14 și 15 din Operele Netăcute, cu unic titlu:”Inscripții pe Etern”, sunt nesomnul meu liric acum. Vreau să le predau mai repede tipografiei, în această toamnă.

Dacă mă ajută Dumnezeu le vom avea și pe ele-n Lumină!

–Să înțelegem că trăiți numai în Artă și pentru Artă?

–Arta  adevărată e Viața ce izvorăște din Divinitate. Arta adevărată este  Cuvânt. Restul sunt numai cuvinte. Care atunci când autorii lor nu mai sunt pe pământ, se-nveșmântă-n costume noi de Tăcere și se-aruncă sub tren, ca și Anna Karenina a lui Lev Nicolaevici Tolstoi.

–Dacă ar fi să le dați un sfat tinerilor artiști din zilele noastre, care ar fi el?

–Nu vă pierdeți timpul cu nimicuri alese, cu lucruri la modă, cu tot ce e pasiune lumească. Nu vă pierdeți timpul, în genere. Câștigați-l! Și atunci timpul vostru nu va mai fi ireversibil!

–Și-un poem nou, în loc de autograf, pentru mulții împătimiți de poezia Dumneavoastră, de pretutindeni?

–O fi și acesta. Cu toate mulțumirile de rigoare vi-l las  autograf pentru vecii.

Bucium în noapte

Eu sunt puternic ca o mare-albastră,
Eu sunt fragil ca fulgii: sunt şi nu-s,
Şi când loviţi în România noastră
Mă doare Eminescu de nespus.

M-am vindecat de multe-n viaţa asta,
Am plâns în orice zi din an şi veac,
Dar când v-aud că ţara ni-i năpasta
Sufăr de Eminescu şi n-am leac.

Sunteţi atât de jalnici, fiecare,
Cei de scuipaţi în limbă şi-n popor,
Şi când vă văd în straie de pierzare,
Bolnav de Eminescu, vreau să mor.

Ca-n zori de zi, la căpătâi, aproape,
Pe nimeni să n-aveţi să vă îngroape.

–Să ne trăiți că trebuiți pentru cultura română!

 Un interviu de Veronica Hariton-Perju (Iași) cu Traian Vasilcău (Chișinău)

by

Referinţă Bibliografică

Arta adevărată este Cuvânt! Restul sunt numai cuvinte…/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 25 iunie 2025