Cristian Petru Bălan
CHIAR SUNTEM DE NEÎNLOCUIT ?
Se crede omul fier nefrânt,
Dar viața-i o scânteie-n vânt.
Cade din jilțul unde-a stat
Și i-l ia altul imediat…
Numele-i piere șters pe veci,
Fără s-apară-n cartoteci,
Iar timpul zboară fără el,
În timp ce mulți pățesc la fel.
Chiar mari iubiri ce se desfac,
Cu-n jurământ nou – se refac !
Ce părea unic și solid
Se schimbă-ntr-un fragil perfid.
Nu suntem centrul de granit,
Ci trecători spre infinit.
Funcții, trofee, mari cinstiri,
Devin banale amintiri.
Totul în lume-i schimbător
Căci nu-i o frână sub picior,
Și-atunci să nu spui repezit:
„Eu sunt de neînlocuit !”
Chiar de produci ceva select,
Altul ți-l face mai perfect.
Față de mulți, treci greul test
Numai când văd că ești modest.
Dar de ești simplu trecător,
Respiri mai liber, mai ușor;
Numai râvnești vreun brav statut,
Ci vrei normalul absolut.
Iar când dispari în vreun moment,
Ce lași în urmă-i chiar decent.
N-a fost un titlu-n ramă pus,
Fiindcă-ai pus cinstea mai presus !
Deci dacă-am fost înlocuiți,
Oricum, rămânem prețuiți.
Căci aurul din noi nu piere
Când doar în inimi strângi avere.
8 sept. 2025


