Doina Drăguţ

Precuvântare

Lucrurile cu adevărat esenţiale sunt lucrurile simple

Am venit pe lume într-o dimineaţă de toamnă (28 octombrie 1953), când vinul încă nu se potolise din fiert, când cerul era năpădit de păsările ce plecau spre ţările calde, când bunicul meu tocmai părăsise lumea aceasta lăsând un gol fără margini în inima bunicii, când fratele meu abia împlinise cinci ani şi patru zile, între noi stând Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, când tatăl meu tocmai sosise la Craiova, la Spitalul Filantropia, cu trenul de şapte, şi s-a bucurat că are o fetiţă.

Mi-am petrecut copilăria la ţară (Siliştea Crucii, Dolj), unde am învăţat mieii să pască, am luat premii la şcoală, am strâns spice de grâu pe câmpiile patriei cu detaşamentul şcolii, am cules porumbi, dar mai ales am citit cărţile bibliotecii din comună.

Am urmat cursurile Liceului „Nicolae Bălcescu” din Craiova, în prezent Colegiul Naţional „Carol I”, unde am avut profesori deosebiţi. Aici am venit în contact cu marea literatură universală, unde i-am descoperit pe Goethe, pe Shakespeare, pe Schiller, pe Baudelaire, pe Victor Hugo, pe Balzac, pe Marcel Proust, pe Tolstoi, pe Dostoievski, pe Cehov, pe Puşkin etc. Aici am aprofundat operele marilor scriitori români: Eminescu, Blaga, Ion Barbu, Philippide, Rebreanu, Sadoveanu, Caragiale etc.

Am studiat la Facultatea de Matematică a Universităţii din Craiova, pe care am absolvit-o în anul 1977, unde am învăţat să raţionez prin reducere la absurd. Şi am mai învăţat că oricare ar fi spaţiul şi timpul în care te naşti, există un singur drum care te duce spre împlinirea destinului (destin pe care l-ai ales sau destin care a ales şi a călăuzit spre finalitate). Viaţa m-a purtat, până la urmă, spre informatică, considerând (pe bună dreptate) că este vârful cel mai de seamă al tuturor ştiinţelor şi al tuturor activităţilor umane.

În anii 1981-1982, am făcut Studii postuniversitare de Ingineri de Sistem (soft) la Institutul de Conducere, Coordonare şi Cercetare în Informatică (ICCCI) Bucureşti.

Am lucrat ca matematician-programator la Centrul Teritorial de Calcul Electronic Slatina, apoi din 1983 la Centrul de Calcul al Întreprinderii de Utilaj Greu din Craiova (venită prin concurs). Apoi am devenit şefa Centrului de Calcul al aceleaşi întreprinderi (prin concurs). Am participat la Simpozioane Naţionale de Informatică, cu lucrări proprii, printre care „Optimizarea fluxului de producţie cu ajutorul computerului”, „Optimizarea activităţii creative prin mijloace informatice” etc., lucrări ce au fost distinse cu premii.

Din 2002, când întreprinderea s-a privatizat, iar patronul, care a luat-o mai mult pe degeaba (pe 1 leu, cum se zvonea), a zis că „nu are nevoie de ăia cu calculatoare”, mi-am depus cererea de demisie şi am plecat. Am lucrat o perioadă scurtă în învăţământ, ca profesor de matematică şi informatică, apoi am plecat în presa scrisă, trecând prin toate etapele: redactor, secretar general de redacţie, redactor-şef adjunct şi apoi fondator şi redactor-şef al revistei de cultură „Constelaţii diamantine”, revistă pe care am înfiinţat-o în septembrie 2010, împreună cu scriitorii Al. Florin Ţene, N. N. Negulescu şi Janet Nică. Revista este lunară şi a apărut (şi apare) timp de peste 15 ani cu precizia unui ceas elveţian, deşi colectivul de conducere s-a mai schimbat (reîmprospătat). Încă de la început, revista s-a axat pe cultul valorii, depăşind limitele naţionalismului, cu o deschidere spre universalitate. Principiile, care au stat, şi stau, la temelia selectării materialelor, sunt autenticitatea, originalitatea compoziţională şi expresivitatea artistică. Ca loc ineluctabil de manifestare a spiritului, revista pune în valoare, dincolo de aspectele artei contemporane (grafică, design, pictură), şi mijloacele moderne de abordare computerizată, devenind o îmbinare armonioasă de simboluri expresive, ce poartă amprenta raţionalului şi dau sens istoric materiei.

Încă din copilărie am cochetat cu literatura (făceam cele mai bune compuneri la şcoală), văzând în ea o evadare din câmpul cifrelor şi al domeniilor în care funcţiile erau continui, derivabile, integrabile, discontinui etc. Tot din copilărie am îmbinat rigoarea matematicii cu mirificul rafinament al artei, sub deviza „Ars longa, vita brevis”. Am vrut să fixez cu ajutorul culorilor eternitatea în mişcare, am vrut să depăşesc clipa încercând să fiu dincolo de timp şi să găsesc o legătură între materie şi idee pentru a creea emoţia, încântarea, admiraţia, frumuseţea. Am participat, în perioada tinereţii, cu lucrări în acuarelă, la expoziţii colective de pictură.

Dominată de întrebările „De unde venim? Ce suntem? Încotro ne îndreptăm?” (titlul celebrului tablou al lui Paul Gauguin), care sunt întrebările oricărui individ în faţa destinului său şi care se află la baza oricărei biografii, consider că opera de artă şi opera literară (cei hărăziţi pot spune astfel) nu sunt altceva decât exteriorizarea însăşi a artistului/scriitorului. Sunt formele lăuntrice care se înfăptuiesc mai întâi în interior şi care apoi izbucnesc cu toată forţa în afară.

În copilărie, am fost atrasă şi de mirajul cuvintelor încrucişate, al criptografiilor, al hipocrenelor, al triverbelor şi biverbelor. Am colaborat la revista „Rebus” cu probleme de enigmistică.

În literatură, am debutat relativ târziu, la 24 de ani, după terminarea facultăţii, în revista „Luceafărul”. Întotdeauna am pus pe primul plan activitatea profesională (informatică), unde m-am bucurat de preţuirea şefilor şi a colegilor.

După 1990, am obţinut numeroase premii şi diplome de excelenţă la concursuri şi festivaluri de creaţie literară, am colaborat la revistele de literatură importante ale ţării şi la Radio „Oltenia” Craiova.

Activitatea și talentul au fost răsplătite, de asemenea, cu numeroase distincții, precum: Certificate of appreciation by Math & Sciences Department oh the University of New Mexico Gallup Branch; Diplomă de excelență conferită de Uniunea Epigramiștilor Olteni; Diplomă de excelență acordată de Societatea Scriitorilor Olteni; Diploma Virtutea Literară, acordată de Liga Scriitorilor Români; Diplomă de excelență acordată de Mesagerul Olteniei; Diplomă de Membru de onoare al International Association of Paradoxism; Diplomă de excelență la Festivalul Internațional de Poezie „Mihai Eminescu” Drobeta Turnu Severin; Diplomă de excelenţă conferită de Societatea Cultural-Ştiinţifică Rădineşti-Gorj; Diplôme d’Excellence du Festival Mondial de Poésie „Mihai Eminescu”, pour la promotion de la culture nationale et mondiale, acordată de Academia Internaţională „Mihai Eminescu”; Diplôme Ambassadeur Culturel, conferită de Fundaţia Europeană „Mihai Eminescu” şi Academia Internaţională „Mihai Eminescu”; Premiul Opera Omnia conferit de Atelierul Naţional de Poezie şi Critică a Poeziei „Serile la Brădiceni” etc.

Editorial, am debutat în 1994 cu volumul de poezii „Ceasuri de îndoieli”, în a cărui prefaţă criticul literar prof. univ. dr. Ovidiu Ghidirmic spune: „Doina Drăguţ scrie o poezie de cunoaştere, gnomică şi introspectivă, în care lirismul se împleteşte, în permanenţă, cu autoanaliza lucidă. Poeta îşi analizează stările sufleteşti şi – ceea ce este, cu adevărat, demn de tot interesul – gândurile. (…) Noutatea izbitoare a poeziei Doinei Drăguţ ţine de domeniul limbajului, încărcat de termeni proveniţi din disciplinele exacte, care pot fi întâlniţi la fiecare pas. Poeta vorbeşte despre «locul geometric» al fiinţei sale, despre «cercuri concentrice» care descriu mişcarea circulară a gândirii, despre nostalgia de care se reazemă «asimptotic», altfel spus despre o nostalgie a infinitului, despre un «punct de pornire» care este speranţa, despre «ceasuri de îndoieli» care «logaritmează» în timp iubirea ş.a.m.d.”

Criticul literar şi de artă prof. univ. dr. George Popa scrie: „Doina Drăguţ – atât în poezie, precum şi în eseistica sa – cultivă o gândire de înaltă reflexivitate, într-un stil eliptic în poezie, – explicativ, cu fine interpretări hermeneutice, în scrierile de artă şi cronicile literare. Poezia Doinei Drăguţ este prin excelenţă o creaţie şi o inductoare a emoţiei intelectuale. In contextul actual, când parte a liricii este supusă la diverse laxităţi estetice şi etice, poemele autoarei se detaşează prin puritate, nobleţe şi elevaţie. Demersul meditativ al Doinei Drăguţ se caracterizează prin cea mai largă deschidere metafizică spre marile întrebări de întotdeauna despre fiinţă şi libertate spirituală. Discursul său liric desfăşoară dramatic, în notaţii aforistice gama întrebărilor fără răspuns, a aporiilor, a antinomiilor: fiinţă/nefiinţă, naştere/pieire, efemer/etern, cunoaştere/mister, finit/infinit, interiorizare/risipire în necuprins. Pluralitatea eului, disoluţia intrinsecă lucrurilor umane, ameninţarea permanentă a vidului, a absenţei bântuie obsedant în mare nelinişte versul liber al autoarei, suind de la sclavia lutului la eliberarea într-un dincolo absolut, în increat. Dramatismul metafizic al incertitudinilor este intens trăit, fapt uimitor pentru un matematician care lucrează cu fixităţi, măsuri, teoreme, demonstraţii etc. Dar şi cu probabilităţi şi «ecuaţii irezolvabile» pentru care poeta are preferinţă: nu «quod erat demonstrandum», ci «non est demonstrandum».

Dispunând de o semnificativă cultură poetică, artistică şi filozofică, Doina Drăguţ a putut primi cu uşurinţă ecouri sau corezonanţe din lirica unor poeţi precum Ion Barbu, Lucian Blaga, Rainer Măria Rilke sau din experienţe iniţiatice orientale, model Dao sau hinduse. In felul acesta, se poate spune fără exagerare, că Doina Drăguţ şi-a construit un veritabil «sistem filozofic» poetic.

Scriind foarte dens până la aparentă obscuritate, lectura poeziilor Doinei Drăguţ poate părea dificilă. Dar, la o apropiere atentă, se observă însă că fiecare poem are o logică internă, ceea ce este o mare calitate, coerenţă susţinută de metafore subtile, deseori adevărate fulguraţii intelectuale. Însă vibrante, secvenţe de fior cosmic. Doina Drăguţ are ceea ce s-a numit, o «inimă a intelectului». Voce distinctă în lirica actuală, lirica Doinei Drăguţ se citeşte cu încântarea minţii.”

Au urmat apoi volumele „Arabescuri” (eseuri, 1995) ; „Detaşare într-un spaţiu dens” (versuri, 1995); „Individualitatea destinului. Eseuri asupra individualităţii destinului în artă” (eseuri, 1996); „Spaţiul din nelinişti” (versuri, 1998); „Ochiul de lumină” (versuri, 2000); „Suferinţele unui redactor” (roman, 2006); „Nelinişti prin timp” (eseuri, cronici literare, cronici plastice, 2010); „Timpul dintre valuri de lumină” (versuri, 2014); „Gânduri de lumină” (poeme, 2019); „Jocul minţii” (poeme, 2022).

Ca o destăinuire, eu nu cred în „creaţia de grup”, eu consider că arta este individuală; ea ţâşneşte întotdeauna din viaţă, este în strânsă legătură cu viaţa şi aspiraţiile creatorului şi reflectă o anumită treaptă a existenţei sale. Limbajul poeziilor mele, aşa cum spun unii critici, este „modern, poate chiar postmodernist, un limbaj în care, dincolo de unii termeni speciali, se descoperă o trăire sufletească aparte”. Poemele mele includ, de cele mai multe ori, teorii ştiinţifice asupra sensului vieţii, conferindu-le acestora înveşmântare emoţională, iar căutarea esenţelor se face prin trăiri lirice pure, adeseori de natură divină, incluzând lumină, transparenţă, iubire.

În demersul meu creativ, am căutat mereu să împac matematica (profesia mea de bază) cu celelalte pasiuni care m-au ghidat în viaţă (pictură, rebus, literatură, filosofie, ziaristică, informatică). Poezia este o îmbinare armonioasă între matematică şi literatură, între matematică şi artă, între matematică şi viaţă, între matematică şi ceea ce există dincolo de viaţa terestră. După cum se ştie, încă din antichitate, filosoful și matematicianul grec Pitagora punea la baza întregii realități teoria numerelor și a armoniei. Ideea filosofică principală a pitagorismului este că „numerele reprezintă esența lucrurilor, iar universul este un sistem ordonat și armonios de numere și raporturi numerice”. Punctul de plecare al teoriei pitagoreice despre principiul numeric al lumii este „unitatea” sau „monada”. Aristotel spunea că în concepția pitagoreică „numărul constituie substanța tuturor lucrurilor” („Metafizica”) și că „lucrurile constau din imitația numerelor”.

Scrisul nu este o meserie ca oricare alta, scrisul înseamnă artă, înseamnă o formă de libertate în exprimare, transformarea sentimentelor lăuntrice în emoţii exterioare la care să participe şi cititorul, înseamnă comunicarea gândurilor şi ideilor în simboluri expresive. În acest sens, Delacroix spunea: „Daţi-mi noroi de pe stradă şi, dacă-mi lăsaţi libertatea să-l înconjur după placul meu, voi face din el carne de femeie, cu o tentă fermecătoare.”

Cine sunt eu ca scriitor, ca matematician, ca om, de unde vin şi unde mă duc? Sunt cele mai grele întrebări la care trebuie să răspundă cineva, atunci când este vorba despre el. Nu ştiu, dar am învăţat că lucrurile cu adevărat esenţiale în viaţă sunt lucrurile simple, care sunt chiar lângă noi, dar pe care nu întotdeauna le vedem şi alergăm de cele mai multe ori să le căutăm în altă parte.

DOINA DRĂGUȚ

by

Referinţă Bibliografică

Semnal editorial: Doina Drăguţ – CONSIDERAȚII/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 28 noiembrie 2025