ARMATA ROMÂNĂ ȘI DRUMUL STEAGULUI MARII UNIRI
Col. dr. Constantin Moșincat[i]
Astăzi, 1 decembrie 2025, cinstind cu recunoștință drumul de luptă pentru unitatea națională a românilor, ne-am întruNit aici, la „Mecca românilor din Ardeal !”[ii], în Șișești – vatră sfințită prin fapte de părintele Dr. Vasile Lucaciu care a încrestat în grinda bisericii și în sufletul său taina Unirii – pentru a reînvia prin cuvânt, prin rugă și prin aducere-aminte dreptul antic la libertate și unitate prin jertfa celor care au deschis drumul spre Alba Iulia și au dus acolo steagul libertății.
Aici, pe aceste coline, nu vorbim doar despre istorie, ci despre o moștenire vie. Steagul pe care îl cinstim nu e o simplă pânză, ci pecetea sângelui vărsat și a credinței că poporul român, risipit prin lume și apăsat la el acasă, are dreptul la unitate, libertate și demnitate.
Steagul Semn al Onoarei, Demnității și Nemuririi
M-am gândit să vă vorbesc despre Steagul Oștirii Române, ca semn al Onoarei, al Demnității și al Identității noastre născute din ființa neamului românesc, purtat în drumul spre marea Unire. Căci Steagul nu este doar un semn de recunoaștere pe câmpul de luptă, ci chipul viu al credinței și al jertfei care ne leagă pe toți – o punte între generații. Prin steag, neamul românesc a rămas nemuritor. Pentru românii ardeleni, spunea Nicolae Iorga, „steagul tricolor e ca bolta cerului de necuprins” – întins peste munți și peste suflete, unind în culorile sale albastrul cerului, galbenul holdelor și roșul sângelui vărsat pentru libertate.
Sub acest steag tricolor au mers generații de ostași români, de la dorobanții și roșiorii Domnului Alexandru Ioan Cuza, până la voluntarii ardeleni, care și-au cusut tricolorul cu nojițele de la opinci, ca să nu-l piardă de la piept. Ei au dus în luptă nu doar arme, ci credință, nădejde și dragoste de neam.
Steagul a fost înfipt pe meterezele și redutele de la Grivița, Rahova, Vidin și Smârdan pentru Independență, purtat prin Bătăliile Unirii la Jiu, Olt, Prahova, Dobrogea, la Mărăști, Mărășești și Oituz, înfruntând viforul și moartea, dar niciodată nu a fost plecat la pământ. El a fluturat pe crestele Carpaților, adus de vitejii generalului Traian Moșoiu, ca semn al „libertății și dreptății”, purtat cu credenționale de poporul ales la Alba Iulia, Oradea, Carei și Sătmar, pe Tisa și Budapesta. A fost înfășurat în sângele eroilor, udat de lacrimile mamelor și sărutat de copiii rămași acasă.
Steagul a fost scos la paradă, ridicat deasupra mulțimilor în zi de sărbătoare, ca simbol al biruinței și victoriei sportive, ca semn al identității și demnității noastre ca neam unit.
Ziua de 1 Decembrie – cea mai de preț zi pentru noi, românii – a pus pecetea divină peste toate faptele cele mari, peste jertfa martirilor și a eroilor cunoscuți ori rămași anonimi. Ei sunt pomeniți și așezați pe tăblițele de marmură, în mozaicul de aur al Catedralei Mântuirii Neamului, unde lumina se împletește cu rugăciunea, iar rugăciunea cu recunoștința.
Catedrala Națională nu este doar o zidire de piatră, ci o carte vie a istoriei, în care fiecare nume de erou reprezintă un reper, o filă de istorie sfințită cu sânge și credință. Prin ea, România și-a ridicat nu doar turle spre cer, o pildă nepieritoare va rămâne și bisericuța de lemn din Șișești, ci și fruntea în fața lui Dumnezeu și a lumii.
Vin de la Oradea – oraș al Unirii istoriei noastre moderne – acolo unde s-a pus pecetea politică pe drumul Unirii. Aici, în clădirea Consiliului Național Român, la 12 octombrie 1918, s-a rostit Declarația de autodeterminare a românilor din Transilvania, Banat și Ungaria, declarație citită apoi de Alexandru Vaida-Voievod în Parlamentul de la Budapesta – ca act solemn de voință națională[iii]. Acest început avea un sacru legământ…Citește articolul aiciARMATA ROMÂNĂ ȘI DRUMUL STEAGULUI MARII UNIRI_A5_Tipar [i] Redactor-șef Cetatea Cavalerilor, material prezEntat la adunarea cetățenească din 1 decembrie 2025, Șișești, jud. Maramureș.
[ii] Gavril Babiciu, „Mecca românilor din Ardeal! (I)”. în Șișești Vatră Străbună, vol. III, 2007, p. 65-70. Recomand pentru informare și Aurel Davit &, Tricolorul României, Ed., Sigma, 1995; Constantin Moșincat, Drapelul de luptă simbol al onoarei și patriei, Oradea,1996 [iii] „Comitetul executiv al Partidului Naţional Român din Ardeal şi Ungaria, constată că urmările războiului îndreptăţesc pretenţiunile de veacuri ale naţiunii române la deplina libertate naţională. Pe temeiul dreptului firesc, că fiecare naţiune poate dispune, hotărî singură şi liber de soarta ei, un drept oarecare, este acum recunoscut şi de către guvernul ungar prin propunerea de armistiţiu a monarhiei, naţiunea română din Ungaria şi Ardeal doreşte să facă acum uz de acest drept şi reclamă în consecinţă şi pentru ea dreptul, ca liberă de orice înrăurire străină, să hotărească singură aşezarea ei printre naţiunile libere, precum şi stabilirea legăturii de coordonare a ei cu celelalte naţiuni libere. Organul naţional al naţiunii române din Ungaria şi Ardeal nu recunoaşte îndreptăţirea acestui parlament şi acestui guvern să se considere ca reprezentante ale naţiunii române, ca să poată reprezenta la congresul general de pace interesele naţiunii române din Ungaria şi Ardeal, căci apărarea intereselor ei naţiunea română o poate încredinţa numai unor factori disignaţi de propria lor adunare naţională. Afară de organele delegate de adunarea naţională sau alese din mijlocul său, aşadar afară de comitetul executiv al Partidului Naţional Român, nimeni nu poate fi îndreptăţit să trateze şi să hotărească în treburi care se referă la situaţia politică a naţiunii române. Toate deciziunile şi acordurile care s-ar lua şi s-ar face fără aprobarea acestor organe le declarăm ca nule şi fără valoare, care nu leagă întru nimic naţiunea română. Naţiunea română care trăieşte în monarhia austro-ungară aşteaptă şi cere – după multe suferinţe de veacuri – afirmarea şi valorizarea drepturilor ei nestrămutate şi inalienabile, la deplină viaţă naţională” (Viorel Faur, Declarației de autodeterminare națională a românilor din Transilvania, Banat, Crișana și Maramureș, Editura MEGA, Cluj-Napoca, 2018)
by 
 |
Referinţă Bibliografică |
MIOARA OPRIȘAN: BINECUVÂNTARE, ROMÂNIE!
1-3 Decembrie 2022-Craiova.FESTIVALUL INTERNAȚIONAL. “ ADRIAN PĂUNESCU “
Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..