PORTURI FĂRĂ NUME

sau

„NAVIGARE ÎN SINELE FĂRĂ DE ȚĂRM”

                             Motto:

„Destinația cuiva nu este niciodată un loc,

ci un nou mod de a vedea lucrurile.”

                    (Henry Miller)

Volumul de debul intilulat „Porturi fără nume” al poetului Gabriel Feresuaru reprezintă  o meditație romanțată asupra identității și a fragilității existențiale. Poetul – a cărui biografie se conturează indirect din poemele sale, prin repere geografice precum Frankfurt, Kiel sau Adjud – este un spirit „migrator”, marcat de experiența exilului interior și exterior, fapt ce imprimă scrisului său o tensiune autentică între dor și devenire.

Axa centrală a volumului este metafora „port fără nume” – spațiu al tranzitului, al rătăcirii și al imposibilității de a ancora definitiv în sine sau în lume. „Cine sunt eu? / Probabil sunt un cheu/ La care nici un vas/ N-a ancorat…” (Cine…, op. cit.) exprimă exemplar această criză identitară, în care ființa devine un teritoriu instabil, deschis interogației. În acest sens, poezia lui G. Feresuaru se înscrie într-o paradigmă existențialistă, cu accente confesive, apropiindu-se de direcțiile neoexpresioniste ale liricii românești contemporane.

Tematic, volumul gravitează în jurul câtorva nuclee majore: iubirea, timpul, moartea și dorul de „acasă”. Iubirea apare ca experiență totală, salvatoare și distrugătoare deopotrivă: „Trăim o viață pentru a iubi! / Iubim cu patimă și cu tărie/ Și la final, în dulce reverie/ Rescriem cu nesaț verbul „a fi”!” (De dragoste – I, op. cit.). În același timp, timpul este perceput ca forță labilă, dar și constructiv-emoțională: „Ianuarie se scurge în dorul de tine/ Și-mi plânge un vifor în clipa ce trece/ În frigul din suflet, căldura îmi vine/ Din vorba ta dulce… în lacrimi să-nece/ Suprem dorul de tine…” (Ianuarie, op. cit.), sugerând creșterea și descreșterea inevitabilă a ființei. Motivele recurente – portul, marea, cheiul, trupul, noaptea – configurează un imaginar fluid, în care existența este o continuă navigare între prezență și absență.

Un alt nucleu tematic esențial îl constituie nostalgia originilor. Poemul propune o viziune caldă, aproape idilică, pentru (re)definirea cuvântului „acasă”: „Acasă este o poveste vie / E locul plin de patimi și melancolie,/ E… centrul lumii mele! Personale!/ Cu bradul de Crăciun și portocale…” ori „Aș vrea să pun pe pânză, în culori,/ Pe toți acei ce-n viață mi-au fost sori/ Pe unii… Domnul și I-a pus la masă…/ Pe toți cei vii îi regăsesc… acasă” (Acasă, op. cit.), evocând rădăcinile afective ca ultim refugiu al identității. În contrapunct, poemele de dragoste oscilează între sacru și senzual, între rugăciune și abandon erotic, ilustrând o tensiune specifică liricii moderne.

Punctele forte ale volumului rezidă în autenticitatea discursului și în forța imaginii poetice. Limbajul este direct, lipsit de artificii inutile, iar emoția se transmite printr-o sinceritate uneori vehementă. De asemenea, varietatea registrelor – de la elegie la poem manifest – conferă volumului dinamism și profunzime.

În lirica lui Gabriel Feresuaru putem spune că există și aspecte care necesită mici ajustări, având în vedere că unele poeme cad în reiterarea excesivă a temei iubirii, diminuând impactul liric prin redundanță sau anumite formulări care pot părea previzibile ori convenționale, mai ales în registrele declarative.

În ansamblul său, volumul de debut „Porturi fără nume” este o carte reușită, mai ales pentru confesiunea poetică intensă și onestă. „Poezia este jurnalul unui suflet”, spunea Octavio Paz, iar Gabriel Feresuaru își scrie jurnalul cu o luciditate arareori dureroasă și cu o sensibilitate rară. Autorul este un boem, poemul său este boem, curgând în matca firescului către destinații cărora doar poetul le poate da un nume. În esență, viața nu este o destinație, ci călătoria însăși, datoria fiecăruia dintre noi este să facem din această călătorie una frumoasă, care să ne aducă împlinire și liniște în suflet. Prin tot ceea ce face și reprezintă astăzi, Gabriel Feresuaru se dovedește a fi un fidel al acestei simple dar nobile idei.

La finalul lecturii, cititorul nu va rămâne doar cu imaginea unui poet, ci mai ales cu vibrația unei conștiințe care-și caută, neobosit, sensul. Prin romantismul său cald și subtil, prin clamarea calității sale umane, emoționale, poezia lui Gabriel Feresuaru rămâne un act de rezistență prin sensibilitate. Iar această sensibilitate – atât de fragilă și totuși atât de puternică – merită să fie citită și, în egală măsură, prețuită. Așteptăm concretizarea promisiunii poetului de a continua să scrie, de a-și continua călătoria din „Porturi fără nume” (volumul de debut) către noi porturi care să-i poarte numele (viitoarele sale volume), cu simplitatea și tandrețea sincerității sale lirice:

„Ce mare poveste de suflet

Trăiesc doar alături de tine

Descopăr iubiri ancestrale

Și țărmul ești tu… și-mi e bine!

Și ancora mea o arunc

În sufletul tău! să mă țină!

Prin tine trăiesc fără vină

Dorința de-a fi iar un prunc…”

(Din port în port…, op.cit.)

Gheorghe A. Stroia – Bacău, Prier 2026

Membru al Academiei Româno-Americane de Arte și Științe

by

Referinţă Bibliografică

Gheorghe A. Stroia: PORTURI FĂRĂ NUME sau „NAVIGARE ÎN SINELE FĂRĂ DE ȚĂRM” (Recenzie la „Porturi fără nume” de Gabriel Feresuaru – volum de debut)/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 1 aprilie 2026