GHEORGHE CONSTANTIN NISTOROIU: CÂNTAREA CÂNTĂRII FRUMUSEȚII UMANE (partea I)

Chipul MAICII Domnului

      „MARIA e un nume ce cântă!/ MARIA e un nume de Icoană!”

(Ernest Bernea – MARIA)

Modelul de frumusețe fizică, morală și spirituală la modul absolut și ceresc rămâne pururea Fecioara MARIA-VLAHERNA-CARPATINA, imortalizat ca Icoană divină în timpul vieții pământene conturată întâi de medicul-ucenic Sfântul Apostol Evanghelist Luca, și apoi de alți binevoitori cucernici de-a lungul secolelor până aproape de zilele noastre la celebra Icoană moldavă de la Mănăstirea Sihăstria Rarău, pe care o regăsim și pe coperta 3 în cartea Conf.univ.dr.G.D.Iscru,

„Strămoșii noștri reali Geții-Dacii-Tracii-Ilirii – națiunea matcă din vatra „Vechii Europe”, Ed. Mica Valahie-2010, însoțită de versurile Leonidei Lari: „Dă-mi, Doamne, durerile toate/ Și lasă-mă fără dor/ Dar fă și un pic de dreptate/ Pentru acest popor.// Că-i lacrimă pâinea pe masă/ Și-i sângeră fruntea de spini,/ Mâncat de vânduții de-acasă/ Vândut de mâncăii străini”, dar și în ipostasele prezente și viitoare care necontenit, cu râvnă și măiestrie artistică vor urma.

Medicul Sotirios Crotos, fiul armatorului traco-elen Pericle Crotos și al frumoasei Casandra, ambii din Atena, a avut privilegiul să-L cunoască pe Iisus în Palestina, care fascinat de terapia vorbirii Învățătorului și-a zis în sinea lui: „În fond, Dumnezeu a ales, pentru nașterea Fiului Lui, superlativul unic al Femeii – Maria!” (Sotirios Crotos, Ucenicul lui Iisus Hristos – Jurnalul doctorului Sotirios Crotos, Ed. For You, trad. din lb. latină Serva Cristi, 7 Decembrie 1984, p. 67)

Cunoscându-l pe Apostolul Andrei, care era și un apropiat al Maicii Domnului, la îndemnul acestuia,medicul Sotirios a vizitat-o acasă pe Fecioara Maria. Iată cum descrie întâlnirea celestă:

„L-a întâmpinat o femeie, care deși era la aproape cincizeci de ani, era tot tânără și frumoasă. Avea o figură nobilă și foarte distinsă: același oval al feței, aceeași gură, aceiași ochi mari – numai că ai ei erau de un verde luminos – același păr auriu i se vedea pe tâmplă de sub năframa albastră, același surâs, însă pios și umil. Fiind sărbătoare, a găsit-o citind psalmi.

Era îmbrăcată cu o rochie albastră, din in vopsit și țesut în casă, largă, lungă, având drept cingătoare un șnur gros din același material, care se înnoda în față. Mânecile până la coate erau strânse pe mână. Pe cap purta o năframă la fel cu rochia” (ibid., p. 65)

Frumusețea Fecioarei MARIA-VLAHERNA-CARPATINA – Maica Domnului nostru este superlativul trinitar al Fecioarei-Femeii-Mame absolute!

„Voind să creeze – un chip al frumuseții desăvârșite și să arate limpede îngerilor și oamenilor puterea măiestriei Sale, Dumnezeu a făcut cu adevărat pe Maria atotfrumoasă. El a întrunit în Ea frumusețile parțiale pe care le-a împărțit celorlalte făpturi și a constituit o podoabă comună tuturor ființelor văzute și nevăzute; sau, mai degrabă, a făcut din Ea un fel de amestec din toate desăvârșirile dumnezeiești, îngerești și omenești, o frumusețe sublimă care înfrumusețând amândouă lumile, înălțându-se de la pământ până la cer și chiar întrecând-l pe acesta din urmă.” (Vladimir Lossky, în „Essai sur la Theologie mystique de l-Eglise orientale”, Paris, Aubier, 1944, p.223)

   „Fecioara este om deplin. Manifestare predestinată a Sofiei, Ea este „ușa Raiului”, Scara lui Iacov desfășurată, Ea schimbă cerul și pământul. Ea zămislește forma dumnezeiască pe pământ și forma omenească în ceruri – Împărăteasa cerului și a pământului.” (Paul Evdokimov, Femeia și Mântuirea Lumii, prefață de Olivier Clement, trad. Gabriela Moldoveanu, Ed. Christiana, București,1995, p.213)

„Chipul MAICII DOMNULUI este CHIPUL TAINEI Creației!” (Ieromonah Ghelasie Gheorghe, Chipul Omului, Ed. Platytera, Colecția Isihasm, București-2013)

   „Cine este Aceasta, ca zorile de albă și curată?/ E Împărăteasa rugăciunii, e rugăciunea întrupată./ Stăpână Porfirogenetă și Doamnă a dimineții,/ Logodnica Mângâietorului, Preschimbător al vieții,/ Spre Tine, noi alergăm, arși, mistuiți de dor!/ Ia-ne și pre noi părtași ai sfântului munte Tabor.”(Ieroschimonah Daniil Tudor, Sandu Tudor, Scrieri I, Ed. Christiana,1999)

     Frumusețea Fecioarei MARIA s-a zămislit din mirificul carpatin și din mirul ceresc! Frumusețea Mariei-Vlaherna-Carpatina e odrăslirea pământului și binecuvântarea Cerului! Frumusețea Crăiesei MARIA a clădit un paradis în care sublimul s-a rodit înmiit IUBIRII!

      MARIA  e un nume ce cântă

   MARIA  e un Nume ce cântă și ne-încântă pururea cântecul vieții!/ MARIA e surâsul ceresc și lacrima dimineții!/ MARIA picură lumină-nenserată în candela sufletului,/ Auroră de lumini și miresme-i Maria-Cuvântului!// MARIA e numele pururea care cântă!/ MARIA desfată chipul omenesc și-l încântă. / MARIA e pretutindeni în cer și pe pământ./ MARIA în tot și în toate e sfânt legământ!// MARIA clădește sufletul mamelor rugătoare,/ deschizând petalele trandafirilor pe răcoare./ Mireasma Mariei se înalță infinită Coloană,/ MARIA e un nume divin de Icoană!// MARIA cântă, MARIA cheamă, MARIA în toate o-ntrezăresc!/ MARIA e taină, e Frumusețe, e chipul divin împărătesc!/ MARIA e țărmul necuprins al Iubirii// MARIA e Muntele înălțimii/ și Marea întinsă-a măririi!  

Toate zugrăvelile cromatice realizate de-a lungul istoriei privind Chipul Maicii Domnului, fie în icoană, în scris, în cuvânt sunt evident sublime, dar Luceafărul nostru Mihail Eminescu rămâne unicul în lume care, îi atribuie epitetul divin, conferindu-i Crăiesei Cerului și-a Pământului, în „Venere și Madonă”, puterea Frumuseții mai presus de frumusețe: „MADONA dumnezeie”.

Maica Teodosia – Zorica Lațcu, poeta noastră mistică a asociat-O pe Maica Domnului Crinului, care este evident regal, dar eu aș așeza Trandafirul imperial în preajma Fecioarei Maria, căci grăia marele ierarh, cărturar, dascăl și scriitor Mitropolitul Transilvaniei, Antonie Plămădeală, că „Petala de trandafir este un semn tot atât de profund cum e și Dumnezeu.” (Ion Onuc Nemeș, Zidind Iubire, urci în Icoană, Ed. Imago, Sibiu-2003)

CRINUL

   „Așa se-ncepe jertfa de iubire:/ Din alb potir crescut în flori de crin/ Primi Fecioara prima-mpărtășire,/ Sorbi miresme dulci în loc de vin.// Și Tainele de pace făcătoare/ S-au săvârșit atunci în chip nespus,/ Când I s-a dat în lujerul de floare/ Mariei, sfântul Trup al lui Iisus.// Că-n clipa-n care mâna Ei smerită/ Atinse crinul mândrei primăveri,/ Se-nfăptui minunea negrăită/ Pe veci a luminatei Învieri.” (Zorica Lațcu Teodosia, Poezii, Ed. Sofia, București – 2000)

Chipul Mântuitorului Hristos

   Mulțimea poporului traco-palestin era atrasă de Învățătorul Iisus ca de un puternic magnet, ca de fascinația Aurorei, ca de Bunul Dumnezeu. Toți îL urmau pretutindeni, din iubire, credință, ori setea de a-I auzi învățătura și foamea de a-I vedea faptele minunate.

S-au oprit pe un platou la marginea unei păduri dese, la poalele Muntelui Măslinilor, înainte de Predica Lui minunată de pe acel munte. Iisus era așezat jos, pe o lespede netedă de piatră, iar pe iarba verde, în fața Lui ședeau, ca o coroană, ucenicii. În spatele apostolilor, ședeau ceilalți oameni: toți bărbații la dreapta, iar femeile cu copiii și bagajele la stânga, lăsând între ei, o cărare, ca un fel de coridor, un drum de trecere radios ce ducea până la Lumina lumii.

Sotirios ședea la dreapta lui Iisus, lângă Matei, ultimul din rândul apostolilor, avându-L pe Învățător drept în față. Iisus stătea visător, charismatic cu mâinile atotcuprinzătoare pe genunchi. Medicul se afla în fața unui cutremurător extaz: „-Vai! Ce bărbat frumos! – Tii Ce bărbat tânăr și frumos, n-are mai mult de treizeci de ani; așa frumusețe numai în Cer găsești…

   O cărare dreaptă îi brăzdează capul, despărțindu-I fruntea în două. Un păr de aur, adevărate fire de aur, îi atârnă în bucle pe umăr; un barbișon la fel; o frunte mare, albă, pe alocuri pârlită de soare, puțin bombată la tâmple; un nas drept și frumos, cu vârful puțin acvilin, fruntea și nasul de efigie getă denotă un bărbat dinamic, autoritar, voluntar, entuziast, cu spirit de inițiativă, îndrăzneț, răbdător, plin de speranță, eroic și curajos… idealul masculin.

   Ochii mari, negri – două raze de lumină, pline de iubire și milă. Ovalul feței, pur feminin, o gură frumos arcuită, sensibilă, tandră, sentimentală, ce exprimă blândețe, capacitate de atașament și foarte mult devotament… idealul feminin. Fruntea și nasul sunt prin excelență masculine, ochii, ovalul feței și gura, pur feminine. Este o împletire excepțională de masculin și feminin. E cert că, în El, își găsesc idealul ambele sexe, într-o îmbinare armonioasă și perfectă.

   Vocea Lui, masculină, cu nuanțe muzicale și catifelate, feminine, spune același lucru. O personalitate conștientă de ea; știe cine este, știe ce vrea Tatăl de la El. Are o misiune mare de îndeplinit, pentru toată rasa umană și o va îndeplini cu orice risc, chiar cu riscul vieții Lui. Alminteri, un om fără griji, fără necazuri, de un calm senin, cu un surâs vesel pe buze.

   Este îmbrăcat cu o haină albă de in țesut în casă, lungă, cu mâneci lungi și largi (ținuta sacerdoților traco-geto-daci n.a.); în jurul pieptului, un brâu de un lat de mână (17-18 cm), care se încheie la spate, tot din in țesut în casă, însă vopsit în albastru, culoarea cerului senin. Pe umeri îi atârnă o manta albastră din același material și culoare ca și brâul, iar în picioarele goale poartă sandale.” (Sotirios Crotos, op. cit. p. 53-54)

FRUMUSEȚE

   „Și-mi zise Domnul: „Eu sunt FRUMUSEȚE!;/ În Mine-i cald sălaș de primăveri;/ La Mine zorile sunt făr-de seri,/ Și Duhul înflorește-n mii de fețe.// Psaltirea negrăitei învieri/ Din glasul Meu se toarce cu mândrețe,/ La Mine arde patima-n blândețe/ Și cântă desfătarea din dureri.// Am tainice izvoare de culori,/ Am șopot plin de dulce glăsuire./ Și Eu revărs din veșnice comori,/ Peste aleși puteri de plăsmuire,/ Și-i fac să-Mi fie asemănători/ În duh, prin arzătoarea lor iubire…” (Zorica Lațcu Teodosia, Poezii, Ed. Sofia, București – 2000)

Tuturor fiicelor/ fiilor purtători ai sfântului nume MARIA, și în mod expres arhimandritului AMARIEI Vichentie – Sf. Mănăstire Secu, întru mulți ani binecuvântați!

7 Septembrie 2025  + Nașterea MAICII Domnului

                                 GHEORGHE CONSTANTIN NISTOROIU

Chipul MAICII Domnului

      „MARIA e un nume ce cântă!/ MARIA e un nume de Icoană!”

(Ernest Bernea – MARIA)

Modelul de frumusețe fizică, morală și spirituală la modul absolut și ceresc rămâne pururea Fecioara MARIA-VLAHERNA-CARPATINA, imortalizat ca Icoană divină în timpul vieții pământene conturată întâi de medicul-ucenic Sfântul Apostol Evanghelist Luca, și apoi de alți binevoitori cucernici de-a lungul secolelor până aproape de zilele noastre la celebra Icoană moldavă de la Mănăstirea Sihăstria Rarău, pe care o regăsim și pe coperta 3 în cartea Conf.univ.dr.G.D.Iscru,

„Strămoșii noștri reali Geții-Dacii-Tracii-Ilirii – națiunea matcă din vatra „Vechii Europe”, Ed. Mica Valahie-2010, însoțită de versurile Leonidei Lari: „Dă-mi, Doamne, durerile toate/ Și lasă-mă fără dor/ Dar fă și un pic de dreptate/ Pentru acest popor.// Că-i lacrimă pâinea pe masă/ Și-i sângeră fruntea de spini,/ Mâncat de vânduții de-acasă/ Vândut de mâncăii străini”, dar și în ipostasele prezente și viitoare care necontenit, cu râvnă și măiestrie artistică vor urma.

Medicul Sotirios Crotos, fiul armatorului traco-elen Pericle Crotos și al frumoasei Casandra, ambii din Atena, a avut privilegiul să-L cunoască pe Iisus în Palestina, care fascinat de terapia vorbirii Învățătorului și-a zis în sinea lui: „În fond, Dumnezeu a ales, pentru nașterea Fiului Lui, superlativul unic al Femeii – Maria!” (Sotirios Crotos, Ucenicul lui Iisus Hristos – Jurnalul doctorului Sotirios Crotos, Ed. For You, trad. din lb. latină Serva Cristi, 7 Decembrie 1984, p. 67)

Cunoscându-l pe Apostolul Andrei, care era și un apropiat al Maicii Domnului, la îndemnul acestuia,medicul Sotirios a vizitat-o acasă pe Fecioara Maria. Iată cum descrie întâlnirea celestă:

„L-a întâmpinat o femeie, care deși era la aproape cincizeci de ani, era tot tânără și frumoasă. Avea o figură nobilă și foarte distinsă: același oval al feței, aceeași gură, aceiași ochi mari – numai că ai ei erau de un verde luminos – același păr auriu i se vedea pe tâmplă de sub năframa albastră, același surâs, însă pios și umil. Fiind sărbătoare, a găsit-o citind psalmi.

Era îmbrăcată cu o rochie albastră, din in vopsit și țesut în casă, largă, lungă, având drept cingătoare un șnur gros din același material, care se înnoda în față. Mânecile până la coate erau strânse pe mână. Pe cap purta o năframă la fel cu rochia” (ibid., p. 65)

Frumusețea Fecioarei MARIA-VLAHERNA-CARPATINA – Maica Domnului nostru este superlativul trinitar al Fecioarei-Femeii-Mame absolute!

„Voind să creeze – un chip al frumuseții desăvârșite și să arate limpede îngerilor și oamenilor puterea măiestriei Sale, Dumnezeu a făcut cu adevărat pe Maria atotfrumoasă. El a întrunit în Ea frumusețile parțiale pe care le-a împărțit celorlalte făpturi și a constituit o podoabă comună tuturor ființelor văzute și nevăzute; sau, mai degrabă, a făcut din Ea un fel de amestec din toate desăvârșirile dumnezeiești, îngerești și omenești, o frumusețe sublimă care înfrumusețând amândouă lumile, înălțându-se de la pământ până la cer și chiar întrecând-l pe acesta din urmă.” (Vladimir Lossky, în „Essai sur la Theologie mystique de l-Eglise orientale”, Paris, Aubier, 1944, p.223)

   „Fecioara este om deplin. Manifestare predestinată a Sofiei, Ea este „ușa Raiului”, Scara lui Iacov desfășurată, Ea schimbă cerul și pământul. Ea zămislește forma dumnezeiască pe pământ și forma omenească în ceruri – Împărăteasa cerului și a pământului.” (Paul Evdokimov, Femeia și Mântuirea Lumii, prefață de Olivier Clement, trad. Gabriela Moldoveanu, Ed. Christiana, București,1995, p.213)

„Chipul MAICII DOMNULUI este CHIPUL TAINEI Creației!” (Ieromonah Ghelasie Gheorghe, Chipul Omului, Ed. Platytera, Colecția Isihasm, București-2013)

   „Cine este Aceasta, ca zorile de albă și curată?/ E Împărăteasa rugăciunii, e rugăciunea întrupată./ Stăpână Porfirogenetă și Doamnă a dimineții,/ Logodnica Mângâietorului, Preschimbător al vieții,/ Spre Tine, noi alergăm, arși, mistuiți de dor!/ Ia-ne și pre noi părtași ai sfântului munte Tabor.”(Ieroschimonah Daniil Tudor, Sandu Tudor, Scrieri I, Ed. Christiana,1999)

     Frumusețea Fecioarei MARIA s-a zămislit din mirificul carpatin și din mirul ceresc! Frumusețea Mariei-Vlaherna-Carpatina e odrăslirea pământului și binecuvântarea Cerului! Frumusețea Crăiesei MARIA a clădit un paradis în care sublimul s-a rodit înmiit IUBIRII!

      MARIA  e un nume ce cântă

   MARIA  e un Nume ce cântă și ne-încântă pururea cântecul vieții!/ MARIA e surâsul ceresc și lacrima dimineții!/ MARIA picură lumină-nenserată în candela sufletului,/ Auroră de lumini și miresme-i Maria-Cuvântului!// MARIA e numele pururea care cântă!/ MARIA desfată chipul omenesc și-l încântă. / MARIA e pretutindeni în cer și pe pământ./ MARIA în tot și în toate e sfânt legământ!// MARIA clădește sufletul mamelor rugătoare,/ deschizând petalele trandafirilor pe răcoare./ Mireasma Mariei se înalță infinită Coloană,/ MARIA e un nume divin de Icoană!// MARIA cântă, MARIA cheamă, MARIA în toate o-ntrezăresc!/ MARIA e taină, e Frumusețe, e chipul divin împărătesc!/ MARIA e țărmul necuprins al Iubirii// MARIA e Muntele înălțimii/ și Marea întinsă-a măririi!  

Toate zugrăvelile cromatice realizate de-a lungul istoriei privind Chipul Maicii Domnului, fie în icoană, în scris, în cuvânt sunt evident sublime, dar Luceafărul nostru Mihail Eminescu rămâne unicul în lume care, îi atribuie epitetul divin, conferindu-i Crăiesei Cerului și-a Pământului, în „Venere și Madonă”, puterea Frumuseții mai presus de frumusețe: „MADONA dumnezeie”.

Maica Teodosia – Zorica Lațcu, poeta noastră mistică a asociat-O pe Maica Domnului Crinului, care este evident regal, dar eu aș așeza Trandafirul imperial în preajma Fecioarei Maria, căci grăia marele ierarh, cărturar, dascăl și scriitor Mitropolitul Transilvaniei, Antonie Plămădeală, că „Petala de trandafir este un semn tot atât de profund cum e și Dumnezeu.” (Ion Onuc Nemeș, Zidind Iubire, urci în Icoană, Ed. Imago, Sibiu-2003)

CRINUL

   „Așa se-ncepe jertfa de iubire:/ Din alb potir crescut în flori de crin/ Primi Fecioara prima-mpărtășire,/ Sorbi miresme dulci în loc de vin.// Și Tainele de pace făcătoare/ S-au săvârșit atunci în chip nespus,/ Când I s-a dat în lujerul de floare/ Mariei, sfântul Trup al lui Iisus.// Că-n clipa-n care mâna Ei smerită/ Atinse crinul mândrei primăveri,/ Se-nfăptui minunea negrăită/ Pe veci a luminatei Învieri.” (Zorica Lațcu Teodosia, Poezii, Ed. Sofia, București – 2000)

Chipul Mântuitorului Hristos

   Mulțimea poporului traco-palestin era atrasă de Învățătorul Iisus ca de un puternic magnet, ca de fascinația Aurorei, ca de Bunul Dumnezeu. Toți îL urmau pretutindeni, din iubire, credință, ori setea de a-I auzi învățătura și foamea de a-I vedea faptele minunate.

S-au oprit pe un platou la marginea unei păduri dese, la poalele Muntelui Măslinilor, înainte de Predica Lui minunată de pe acel munte. Iisus era așezat jos, pe o lespede netedă de piatră, iar pe iarba verde, în fața Lui ședeau, ca o coroană, ucenicii. În spatele apostolilor, ședeau ceilalți oameni: toți bărbații la dreapta, iar femeile cu copiii și bagajele la stânga, lăsând între ei, o cărare, ca un fel de coridor, un drum de trecere radios ce ducea până la Lumina lumii.

Sotirios ședea la dreapta lui Iisus, lângă Matei, ultimul din rândul apostolilor, avându-L pe Învățător drept în față. Iisus stătea visător, charismatic cu mâinile atotcuprinzătoare pe genunchi. Medicul se afla în fața unui cutremurător extaz: „-Vai! Ce bărbat frumos! – Tii Ce bărbat tânăr și frumos, n-are mai mult de treizeci de ani; așa frumusețe numai în Cer găsești…

   O cărare dreaptă îi brăzdează capul, despărțindu-I fruntea în două. Un păr de aur, adevărate fire de aur, îi atârnă în bucle pe umăr; un barbișon la fel; o frunte mare, albă, pe alocuri pârlită de soare, puțin bombată la tâmple; un nas drept și frumos, cu vârful puțin acvilin, fruntea și nasul de efigie getă denotă un bărbat dinamic, autoritar, voluntar, entuziast, cu spirit de inițiativă, îndrăzneț, răbdător, plin de speranță, eroic și curajos… idealul masculin.

   Ochii mari, negri – două raze de lumină, pline de iubire și milă. Ovalul feței, pur feminin, o gură frumos arcuită, sensibilă, tandră, sentimentală, ce exprimă blândețe, capacitate de atașament și foarte mult devotament… idealul feminin. Fruntea și nasul sunt prin excelență masculine, ochii, ovalul feței și gura, pur feminine. Este o împletire excepțională de masculin și feminin. E cert că, în El, își găsesc idealul ambele sexe, într-o îmbinare armonioasă și perfectă.

   Vocea Lui, masculină, cu nuanțe muzicale și catifelate, feminine, spune același lucru. O personalitate conștientă de ea; știe cine este, știe ce vrea Tatăl de la El. Are o misiune mare de îndeplinit, pentru toată rasa umană și o va îndeplini cu orice risc, chiar cu riscul vieții Lui. Alminteri, un om fără griji, fără necazuri, de un calm senin, cu un surâs vesel pe buze.

   Este îmbrăcat cu o haină albă de in țesut în casă, lungă, cu mâneci lungi și largi (ținuta sacerdoților traco-geto-daci n.a.); în jurul pieptului, un brâu de un lat de mână (17-18 cm), care se încheie la spate, tot din in țesut în casă, însă vopsit în albastru, culoarea cerului senin. Pe umeri îi atârnă o manta albastră din același material și culoare ca și brâul, iar în picioarele goale poartă sandale.” (Sotirios Crotos, op. cit. p. 53-54)

FRUMUSEȚE

   „Și-mi zise Domnul: „Eu sunt FRUMUSEȚE!;/ În Mine-i cald sălaș de primăveri;/ La Mine zorile sunt făr-de seri,/ Și Duhul înflorește-n mii de fețe.// Psaltirea negrăitei învieri/ Din glasul Meu se toarce cu mândrețe,/ La Mine arde patima-n blândețe/ Și cântă desfătarea din dureri.// Am tainice izvoare de culori,/ Am șopot plin de dulce glăsuire./ Și Eu revărs din veșnice comori,/ Peste aleși puteri de plăsmuire,/ Și-i fac să-Mi fie asemănători/ În duh, prin arzătoarea lor iubire…” (Zorica Lațcu Teodosia, Poezii, Ed. Sofia, București – 2000)

Tuturor fiicelor/ fiilor purtători ai sfântului nume MARIA, și în mod expres arhimandritului AMARIEI Vichentie – Sf. Mănăstire Secu, întru mulți ani binecuvântați!

7 Septembrie 2025  + Nașterea MAICII Domnului

                                 GHEORGHE CONSTANTIN NISTOROIU

by

Referinţă Bibliografică

GHEORGHE CONSTANTIN NISTOROIU: CÂNTAREA CÂNTĂRII FRUMUSEȚII UMANE (partea I)/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 8 septembrie 2025