CONFUCIUS și EMINESCU (partea a II-a)

„Fiți stăpâni deplin pe

       ceea ce tocmai ați învățat

       și învățați iarăși de la capăt;

       veți putea atunci să deveniți

       un învățător al oamenilor!” 

                    (KONG-FU-ZI – CONFUCIUS)

         „Geniul? – A doua creațiune a lumei prin artă!”

                                                             ( M. EMINESCU)

„Adevărul înainte de toate,

   de oriunde și oricând,

   iar deasupra lui întotdeauna Dragostea!”

Acesta era întâiul Apostolat al marelui Profet traco-get Zamolxe, Luminătorul Înaintemergător al getului Iisus Hristos. Focul Dragostei – Adevărul își are izvorul în Adevărul absolut – Dragostea integrală – a-toate-dragostea, în care sălăsluiește tot adevărul și toată dragostea și tot ce este înalt, nobil, nemuritor, divin, Care este Mântuitorul Hristos, singurul iubitor de oameni.

     Adevărul absolut –  Dragostea infinită – Logosul divin sălășluiesc în veșnicie și nemărginire!      

Omului, fiind creat după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, i s-a conferit iubirea tocmai pentru a putea răzbate timpul său și a străbate spațiul pământesc întru urcușul lui spre cerul nemuririi. Întreaga veșnicie, unită cu timpul, s-a aflat pentru pima oară înaintea conștiinței omenești, în persoana Dumnezeu-Omului Hristos, Care este cea mai înaltă, cea mai completă, cea mai desăvârșită și cea mai sublimă alcătuire laolaltă a veșniciei și a timpului.

Logosul înomenit – Dumnezeu Fiul este sensul – rațiunea – conștiința pură – filocalico-sofianică și raiul, pentru omul teofor desăvârșit care urcă pe culmile profetismului divin.

Înveșnicirea încununată cu Aura nemuririi a fost rezervată Profeților, Martirilor și Sfinților!

   Dacă Kong-Fu-Zi, semnifcă destinul marelui Profet înseamnând Înțeleptul Kong, celălalt prenume intim Zhongni se traduce în mod firesc prin „fratele al doilea al Colinei Ni”.

Noi știm că acest meteor al înțelepciunii, pe care conaționalii lui îl numesc permanent: „cel mai mare Învățător al speciei umane pe care timpul ni l-a dat vreodată.” (Doctrina lui Confucius sau Cele Patru Cărți Clasice ale Chinei, trad. din fr. de Vlad Cojocaru, Ed. Timpul Iași – 1994, A Doua Carte Clasică, adnotată de Zi-Xe, nepot și discipol al lui Kong-Zi, Cap.XXVI, p. 18), discipol al doctrinei zamolxiene, Kong-Fu-Zi s-a născut la poalele ademenitoare ale Muntelui Ni-shan.

Așadar, prenumele Zhongni – „fratele al doilea al Colinei Ni”, definește foarte bine ipostaza de Colină, Munte care în limba pelasgă – „Limba zeilor, cea mai veche limbă din istoria omenirii formată în spațiul carpato-dunărean”, „Mun” – înseamnă înălțime, munte, spirit. (Constantin Olariu Arimin, Dicționarul nemuririi limbii strămoșești, Iași-2016,p. 3, 216)

Înălțimea sa uriașă de 2, 40 m, depășită cu câteva măsuri bune de Marele Get – Iisus Hristos, cel mai înalt Om, grație descendenței Sale cerești, demonstra stirpea  aristocrată a celor roiți la ”primirea vremii” – Fiii aleși ai neamului Pelasg, între care și Ioan Botezătorul, Profetul esenienilor.

Întru marele Învățător Kong-Fu-Zi – Confucius, nu era nimic învăluit pentru el, acoperind ca o sferă luminoasă esența celor văzute și trăite de el, în care se întrepătrund tot atâtea taine câte cuvinte sălășluiesc și fiecare cuvânt ascunde în el mirificul mai multor taine, în care se includ tot ce are natura mai adânc, sublim și  tainic, toate misterele perceptibile spiritului uman.

Ca mare Profet, Kong-Fu-Zi a pătruns prin cunoașterea treptată în ordinea lucrurilor, bazându-se pe energia divină, manifestată în univers din adâncurile incomensurabile ale Dumnezeului viu, strălucirea adevărului central în care se reflectă integru icoana Dragostei.

„Eu nu m-am născut înzestrat cu știință. Sunt un om care i-a iubit pe antici și care a făcut toate eforturile pentru a dobândi cunoștiințele lor.” (Lun-yu, cap. VII, p. 19)

Kong-Fu-Zi a avut privilegiul să-l aibe ca mentor pe înțeleptul Lao-Tse – Lao-Zi, unul dintre părinții spiritualității chineze antice, fondatorul Daoismului – principiul ordinii necesare în natură, societate și gândirea umană, principiul regulator al universului și, prin extensie, sistemul imanent absolut perfecțiunii în toate lucrurile.

Învățătura Profetului Kong-Fu-Zi, clădită pe temelia Adevărului și sub cupola Dragostei divine a căpătat înțelepciune, trezindu-i înțelegerea tainelor alcătuirii universului în analogie cu alcătuirea omului însuși, răspândind astfel fenomene armonioase ale vibrațiilor care umplu bătăile sonore ale inimii sale cât și razele întinderilor necuprinse ale sufletului, modelându-le astfel, pentru a impune o educație morală imperativă, spre perfecțiune, spre desăvârșire.

„Din acest motiv omul cu totul perfect nu încetează niciodată de a face binele sau de a lucra la perfecționarea celorlalți oameni. Pentru că nu încetează niciodată a lucra la perfecționarea celorlalți oameni, atunci el perseverează mereu în faptele sale bune și toate ființele sunt o mărturie a acțiunii sale.

   Virtutea omului cu totul perfect este vastă și profundă: din acest motiv el are în sine capacitatea de a contribui la întreținerea și dezvoltarea ființelor; ea este înaltă și strălucitoare: de aceea el are în sine capacitatea de a le lumina cu lumina sa; ea este mare și perseverentă: de aceea el are în sine capacitatea de a contribui la perfecționarea lor și de a se identifica prin faptele sale cu cerul și pământul.” (Doctrina lui Confucius…, op. cit., p. 104)

Profetul prin cunoașterea Adevărului absolut și prin simțirea Dragostei divine se asumă slujirii sacerdotale, exercitând continuu o acțiune de control a realității și îndreptarea ei spre bine.

„Oamenii cu totul perfecți, prin dimensiunea și prin profunzimea virtuții lor, se identifică cu pământul; prin înălțimea și prin strălucirea sa, ei se identifică cu cerul; prin întinderea și durata sa, se identifică cu spațiul și cu timpul fără limită.” (ibid.)

Toți Marii Profeți teofori sunt sacerdoții Bunului Dumnezeu, slăvindu-L prin dragostea nemărginită, la fel cum prin iubirea jertfelnică își slujesc Patria dragă!

Ei sunt conștienți de Harul primit de Sus și de Darul pe care apoi trebuie să-l împărtășescă celor de jos, nației, poporului.

Pe lângă harul de Sus, ei trebuie să adune prin multă învățătură, prin aleasă educație, printr-o Religie dreaptă și vie, o întreagă Comoară a spiritului, devenind ei înșiși un Munte de Înțelepciune, ca să-și cunoască astfel țelul, și menirea finală pe pământ pentru a mulțumi necontenit Cerului și pentru a putea sluji Vetrei străbune, ca un omagiu sacru adus marilor Înaintași, Eroi-Martiri-Sfinți care le-au făcut onoarea de a fi urmașii lor demni.

   „Aduceți-vă aminte de mai-marii voștri, care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu; priviți cu luare aminte cum și-au încheiat viața și urmați-le credința!” (Iisus Hristos, în Epistola către Evrei a Sf. Ap. Pavel, 13, 7)

Aducându-mi o pioasă amintire de marii noștri Îaintași, în liceul Nicolae Bălcescu fostul Colegiul  Lahovari, profesorii și colegii îmi spuneau filosoful, grație memorării multor maxime și aforisme ale lui Confucius și Eminescu pe care le presăram (multe în latină) de fiecare dată cu mare drag și cu bucurie în orele de literatură ori de filosofie, în recreații, sau în excursii.

Profetul nostru Mihail Eminescu, asemeni  contemporanului său în spirit,  anticul  Kong-Fu-Zi, a citit o Mare de cărți folositoare spiritului său,din care urma să  țâșnească un Munte al spiritului, precum Muntele Aton – Athos ieșit din pântecele Mării Egee.

Prin învățătură și credință s-a renăscut ca om – caracter, iar prin adevăr, iubire, libertate, demnitate, onoare și jertfă a devenit Geniu și Profet.

„Menirea vieței tale (a Omului) este să te cauți pe tine însuți!” ; „Dorințele și aspirațiile oricărui individ omenesc sunt nemărginite, încât funcțiunea principală a vieții, a inimei sale este nu realizarea unei dorinți ci dorința, voința ca atare!” ; „Valoarea întregii activități omenești nu atârnă de la ceea ce face omul, ci de la cum o face!” ; „În om e un șir nesfârșit de oameni!” ; „Pentru creiarea unui om mare, trebuiește conlucrarea a doi factori: unul este acela al împrejurărilor, al doilea este caracterul și inteligența persoanei istorice.” (Eminescu, Cugetări, Ed. Albatros, București-1979)

Iar, filosoful chinez antecontemporanul său în spirit, se revărsa inedit și sublim cugetărilor sale:

„Omul superior este acela care mai întâi își pune în practică cuvintele și pe urmă vorbește conform acțiunilor sale!” ; „Omul superior nu este preocupat decât de calea cea dreaptă, și nu de mâncare și de băutură. Dacă cultivați pământul, foamea se află adesea în voi; dacă studiați, fericirea se află în studiul însuși!” ; „Legea Marelui Studiu sau a filosofiei practice constă în dezvoltarea și scoaterea în evidență a principiului luminos al rațiunii pe care am primit-o din cer, în reînnoirea oamenilor și în considerarea menirii lor finale ca fiind perfecțiunea sau binele suprem!”

„Mai întâi trebuie să cunoști țelul spre care ești dator să tinzi, sau astfel spus menirea ta finală, și apoi să iei o hotărâre având spiritul liniștit, să poți apoi să reflectezi și să ajungi la o apreciere rațională a esenței lucrurilor, ca apoi să atingi starea de perfecționare dorită!” ; „Ființele din natură au o cauză și niște efecte; faptele oamenilor au un principiu și niște consecințe; să cunoști cauzele și efectele, principiile și consecințele înseamnă să te apropii foarte mult de metoda rațională pentru a ajunge la perfecțiune!” (Doctrina lui Confucius…, op. cit.)

Toți Marii profeți precreștini pelasgo-traco-geto-daci și creștini contribuie necontenit la educarea morală, la înțelepciunea, credința, iubirea și jertfa propriilor națiuni.

Totodată, la unificarea omenirii sub un singur Dumnezeu în Treime, atunci când Omul cu întreaga lui ființă religioasă simte cum îl inundă lumina serafică și dumnezeiască din toate adâncurile și înălțimile raționale ale spațiului și timpului zidite de Atotcreatorul.

Fiecare Profet poartă însă amprenta nobleței națiunii lui aflată în comuniune cu Dumnezeu, iar strălucirea aurei sale este în funcție de crezul, jertfa și iubirea sa față de Patrie și Cer.

„Dacă ne îndreptăm pentru o clipă privirile spre cer, mărturisește profetul Confucius – Kong-Fu-Zi, noi nu zărim decât un mic spațiu scânteind de lumină; însă dacă am putea să ne ridicăm până la acest spațiu luminos, am afla că el este de o imensitate fără limite; soarele, luna și stelele, planetele sunt suspendate aici ca de un fir; toate ființele din univers sunt acoperite de el ca de un baldachin.

   Acum, dacă aruncăm o privire pe pământ, am crede mai întâi că îl putem ține în mână; însă, dacă îl străbatem, îl vom găsi întins, profund; susținând înaltul munte înflorit, fără să se aplece sub povara sa; cuprinzând fluviile și mările în sânul său, fără să fie inundat de ele, și conținând toate ființele. Acest munte nu ne pare a fi decât un mic fragment de stâncă; dacă îi vom explora întinderea, îl vom găsi mare și înălțat, cu plantele și copacii crescând la suprafața sa, cu păsări și patrupede făcându-și aici locuința, și ascunzând el însuși la sânul său comori neatinse.”(idem.)

Peste aproape 25 de secole întâlnim aceeași meditație filosofico-religioasă la un mare sfânt rus, Ioan de Kronstadt, care îL proslăvea pe Atotbunul Dumnezeu prin frumusețea Creației Sale:

„Pe Tine Te laudă toată făptura în veci…, fiindcă Tu ești viața și cuviința, frumsețea tuturor făpturilor vii și neînsuflețite…Tu felurit înțelepțești în lucrurile lor popoarele și inșii în parte spre îndestularea trebuințelor vieții de obște. Tu ești toată știința și toată arta. Tu săvârșești preoții…Prin cuvântul Tău au fost făcute toate: toate făpturile înțelegătoare duhovnicești, care sunt cinurile îngerești, și toate făpturile duhovnicești-simțite și slobode, care sunt neamul omenesc și toate făpturile însuflețite și neînsuflețite, toți luminătorii cerești, toate plantele, globul pământesc cu tot ce est pe el…” (Sfântul Ioan de Kronstadt, Despre tulburările lumii de astăzi, trad. lb. rusă Adrian și Xenia Tănăsescu-Vlas, Ed. Sophia, București-2011, p. 10-13)

Discipolii lui Confucius i-au conturat cel mai fidel portret, care peste milenii avea să se  reflecte în icoana profetului Mihail Eminescu. „El era complet lipsit de patru lucruri: era fără amor propriu, fără prejudecăți, fără egoism, și fără încăpățânare.” (Lun-yu, cap. VII, p. 4)

Faima înțelepciunii sale a depășit toate granițele culturii și civilizației, revărsându-se ca un har peste pietrele de hotar ale veacurilor, ale mileniilor până în zilele noastre și după. Discursurile, gândurile și aforismele culese de discipolii săi au fost grupate în cele 20 de secțiuni ale lucrării „Lungu”- Convorbiri, singura din cele 5 opere clasice la care a colaborat personal și parțial, punând bazele unei gândiri filosofice sistemice, chiar dacă esența gândirii lui s-a răspândit mai mult ca o doctrină etico-politică, decât una filosofică.

Dacă în planul superior al gândirii filosofice, meditația sa urca până la înălțimile abisale ale spiritului înflăcărat, concluzionând clar și sigur că Natura este pătrunsă de o esență divină – „cerească” – din care se desprinde natura umană și ea, în ultimă analiză, tot „cerească”, în planul secund al gândirii sale s-a preocupat în mod esențial de armonia modalității de guvernare care să asigure ordinea de stat în societate.

Trecutul antichității avusese timpurile sale înfloritoare cu o guvernare strălucită și cu oameni simpli înveșmântați în moravuri atât de frumoase. De aceea filosoful s-a oprit asupra a 3 reguli:

„Stabilirea riturilor sau ceremoniilor, fixarea legilor somptuare și schimbarea formei caracterelor scrierii. Legea datoriei unui prinț, a unui conducător, „de a stabili legile cele mai importante, își are fundamentul în propria persoană; autoritatea virtuții și a înaltei sale demnități se impune întregului popor… A-ți guverna țara cu virtutea și capacitatea necesară înseamnă să fii asemenea Stelei polare care stă nemișcată la locul ei, în timp ce toate celelalte stele se mișcă în jurul ei și o iau drept călăuză!” ; „Doar omul plin de omenie poate iubi cu adevărat oamenii și poate să-i urască așa cum se cuvine!” ; „Greșelile oamenilor sânt în funcție de starea fiecăruia!”

„Cartea Stihurilor este potrivită pentru înălțarea sentimentelor și ideilor; Ea este potrivită pentru formarea judecății prin contemplarea lucrurilor; Ea este potrivită să unească oamenii într-o armonie reciprocă; Ea este potrivită să stârnească regrete fără resentimente; Cei care caută asentimentul țăranilor sunt niște hoți de virtuți!”

„Dacă aveți generozitate și un suflet mare, atunci câștigați mulțimea; dacă aveți sinceritate și corectitudine, atunci poporul va avea încredere în voi; dacă sânteți activi și vigilenți, atunci toate treburile voastre au rezultate fericite; dacă arătați un interes egal tuturor, atunci poporul se bucură!; Treburile administrației publice trebuiesc conduse prin onorarea avantajelor poporului și evitarea celor care aduc neajuns poporului!” (Doctrina lui Confucius, op. cit.)

Dacă Profetul Confucius și-a pus în slujba statului – statelor chineze, înțelepciunea sa oratorică, scrierile sale, înființând cu mii de discipoli școli filosofice și școli religioase, grație mediului social favorizat de bogăția virtuțiilor morale, cardinale, privind alegerea și formarea conducătorilor, vizionarul nostru jurnalist, care strălucea deja prin aura profetică a geniului său, Mihail Eminescu, a amputat cu strigătul și manifestul imperativ al spiritului Dreptății și Demnității națiunii sale creștin – ortodoxe, cu sabia cuvântului, întregul focar de epidemie, îmbolnăvire, stârpiciune, uscăciune, descompunere morală, agonie morbidă a conducătorului și mai ales a guvernaților prin actele lor cele mai josnice, ticăloase, mârșave, fariseice, ucigătoare și trădătoare, după pilda chirurgului, de a îndepărta organele bolnave, putrede pentru a se salva partea cea bună a trupului spre a se menține sănătatea sufletului.

Profeția Eminului de atunci s-a împlinit în arșița prigoanelor zilelor noastre cele mai recente:

   „Din marea unitate etnică a tracilor, care ocupa un vast imperiu…, n-a mai rămas decât mâna aceasta de popor românesc liber pe petecul de pământ dintre Prut, Dunăre și Carpați, și pentru posesiunea acestui petec se vor arunca sorții ca asupra cămășii lui Hristos, de astădată nu în străinătate, ci chiar în Camerele României!”

   „…S-au făcut din alegeri cestiuni de familie, de postomanie și de interes, s-au falsificat în ora supremă voința nației cum nu s-a mai falsificat niciodată!”

   „Noi, din nefericire, suntem convinși că Europa oficială știe întreaga stare de lucruri de la noi, că cunoaște din fir în păr toate relațiile noastre dinlăuntru, că agenții consulari au date statistice mai exacte decât noi înșine, că diplomația europeană știe că noi suntem cei amenințați și persecutați de cei cărora le-am oferit din plin ospitalitatea noastră!”

   Puterile europene ne-ar putea răspunde: „De ce v-ați înfierbânta oare atâta, când vedem că în țara voastră TRĂDAREA, CEA MAI NEAGRĂ TRĂDARE, E ÎN GENERE RECOMPENSATĂ?”…

   „Înțelegeți dar o dată că VOI nu intrați nici în rândul, nici în logica altor țări. Pentru voi e bine ceea ce pentru alții e rău: la voi adevărul e minciună și minciuna adevăr, la voi amăgitorul cel mai mare e totodată omul cel mai mare; la voi o bandă cosmopolită de esploatație se numește partid național liberal…”

   „Intră oarecum în logica acestor oameni răi de-a numi trădători tocmai pe bărbații aceia cari neam de neamul lor, prin vegherea și fidelitatea nestrămutată, au menținut țările acestea în independența aproape deplină de la 1290 începând și până în zilele noastre…”

„Aveți voi (roșilor) în genere pic de onoare care să dea tărie cuvintelor voastre, pentru ca un om să vă poată crede? Vorbit-ați de când sunteți o singură dată adevărul? Mai aveți voi, cei înfierați cu semnul lui Cain, cu semnul fratricizilor dreptul de a pretinde lămuriri de la cineva?  Aveți voi dreptul de a suspecta pe cineva când toată existența voastră e o sumă de acte suspecte și vrednice de pedepse?”

   „Nu ne aducem aminte ca în vro epocă România să fi avut în fruntea ei , ca astăzi, un guvern dușman intereselor și existenței ei.Pentru întâia dată ni            se-ntâmplă ca guvernul să reprezinte de-a dreptul străinătatea și pretențiile ei zdrobitoare, să ție în fața țării art.44 al Tractatului de la Berlin  și să ne zică: „punga sau viața.”

   „Trebuie în sfârșit să ne dăm seama de greșelile și rătăcirile noastre politice săvârșite de 30 de ani încoace, că națiunea românească, pe tărâmul politic, n-a făcut alta decât să se lepede sistematic de orice tradiție, a răsturna orice autoritate, a arunca departe orice s-ar fi putut numi original în viața ei națională și în același timp a adopta, cu mai multă ardoare decât cuartalurile de coloni din America de miazănoapte și pe o scară tot atât de înaltă, toate reformele, toate teoriile cosmopolite, toate calapoadele internaționale, în viața politică și intelectuală, în limbă, în moravuri, în tot.

   Libertate fără margini pentru orice individ, pentru toate necurățeniile ce s-ar scurge din cele patru colțuri ale lumii, în România ca și-n America; fraternitate și egalitate între om și om; republici mari și mici și prezidenți de republică pe toate ulițele și-n toate cafenelele, în România ca și-n America; șiretenia, vicleșugul și cinismul – virtuți cetățenești; gheșeftul – scopul; și politica umaniară – mijlocul. Acestea pe tărâmul politic: pe cel economic, nimic, curat nimic.” (M. Eminescu „NE E SILĂ”… Scrieri Politice, Ed. Soroc, București – 1991)

          Ne întrebăm, pe bună dreptate, nu cumva acest text a fost scris acum, în anul de grație 2025 ?!

         Am scris vreme de mulți ani despre spiritul profetic al marelui MIHAI EMINESCU și vedem astăzi că a scris acum peste 100 ani aceste rânduri ca și cum ar relata despre evenimentele ce se petrec astăzi, ca și cum jurnalistul- PROFET este contemporanul nostru, suferind și bând paharul umilinței împreună cu noi, până la ultima picătură de ADEVĂR cumplit de dureros!

Cei de atunci erau roșii;/ cei de azi sunt roșii, cărămizii, gălbejiții, violeții, brunii, întunecați.   Cei de atunci erau străinii și politicienii vrăjmași și dușmani ai nației;/ cei de azi sunt politicienii și străinii dușmani și vrășmași ai poporului.

Primul Profet,CONFUCIUS deși surghiunit, prigonit a plecat la 70 de ani și-a dăruit prin Doctrina sa filosofico-religioasă, civilizația și cultura neamului său vreme de 20 de secole și mai bine.

„Imperiul nu s-ar putea lipsi o singură zi de Confucius – Kong-Fu-Zi. Mulțumită doctrinei lui, grăia ilustrul istoric și filosof chinez, Zhu Xi, posedă țara civilizația sa, guvernământul său, tradițiile sale, prosperitatea agriculturii și a meșteșugurilor. Noi îi datorăm tot atâta recunoștință cât Cerului și Pământului… Nicicând nu va fi onorat îndeajuns!” (Iohanna Șarambei – Nicolae Șarambei, 99 Personalități ale Lumii Antice, Ed. Albatros-Buc., 1983, p. 89)

Dacă imperiul chinez nu se poate lipsi măcar o singură zi de înțeleptul lor Kong-Fu-Zi, omenirea la rându ei nu poate fără geniul liric și profetismul jurnalistului Mihail Eminescu.

Profetul Eminescu a fost omorât prin grația augustă a monarhului străin de țară și de dreapta credință dar avid de putere și avere, ațâțat de „câinii roșii” și de ocultă.

Răufăcătorii irozi, de atunci și de azi, n-au putut și nu pot însă să-i atingă nemurirea, care ne luminează continuu cu poezia cea mai pură și înțelepciunea sa mistică la care se adugă fenomenala operă jurnalistică, trecută sub tăcere și necunoaștere în mod sistematic din motive ce sunt lesne de înțeles doar dacă avem în vedere textul anterior, un adevărat manifest de credință românescă.

Între mistică și poezia,e o înaltă legătură divină, unde ritmul și armonia sunt daturi spirituale ale Geniului strămoșesc.

„Ritmul și armonia, sunt date organic în natura biologică și spirituală a omului. Sângele pulsează ritmic, pasul e ritmic ca versul. Toate mișcările din corp funcționează armonios ca o strofă.  Ca tehnică, poezia e imaginea omului și i se comunică prin aceste mijloace similare. Spiritul creator, care e înnăscut, adaugă în actul plăsmuirii o viziune aparte a lumii, exprimată prin metamorfozarea realității. Poezia, ca toate artele, dacă nu e transfigurarea lumii sub unghiul frumuseții pure, nu e nimic!” (Nichifor Crainic, Gândirea Serie nouă, Anul II, Nr. 4/ 1993)

      Poezia reflectă simțământul cel mai profund după cel al iubirii, exprimat prin cuvinte alese! Poezia pură se țese în războiul gândului alb din idei înflăcărate, serafice care se imprimă pe urzeala sufletului curat, pe cuvinte împodobite princiar ce dau podoabă cântării, ca o primenire! Sunetul armonios e vraja muzicii sublime, iar poezia e mireasma care-ți înnobilează sufletul!

LUCEAFĂRUL și ȚESĂTOAREA

   „Pe cerul amurgirii s-a ivit/ Luceafărul, stingherul astru./ În fața lui, un râu cu-argint tivit/ Așterne valuri de văzduh albastru.// Pe celălalt mal al râului ceresc/ Lucrează-o fată, la război de zor;/ Subțirile ei mâni nu se opresc;/ Întinde firele, tânjind de dor.// Chinuitoarea-i muncă va ține toată viața./ Iubitul e departe-n lumea largă./ Amare lacrimi îi inundă fața./ Suveica-ntr-una pe urzeală aleargă.// Ce limpede e râul și-adânc prea tare nu-i,/ Dar ei nu pot să treacă noianul ce-i desparte./ Ne-nduplecată-i soarta ei și-a lui;/ Și căile lor triste rămân mereu departe.// E mare apa cerului, e mare…/ Ursiți ei sunt să-ndure eternă despărțire, / Mâhniți, să se privească mereu din depărtare/ Și să nu-și poată spune o vorbă de iubire.” (Traducere de Al Philippide -Antologia poeziei  chineze clasice – secolul al XI-lea î.Hr. – 1911.Editura pentru Literatură, București – 1963)

LUCEAFĂRUL

Din umbra falnicelor bolți/Ea pasul și-l îndreaptă/Lângă fereastră, unde-n colț/Luceafărul așteaptă//Privea în zare cum pe mări/Răsare și străluce/Pe mișcătoarele cărări/Corăbii negre duce.//Îl vede azi, îl vede mâini,/Astfel dorința-i gata;/El iar, privind de săptămâni,/Îi cade draga fată.//Cum ea pe coate-și răzima/Visând ale ei tâmple,/De dorul lui și inima/Și sufletu-i se împle.//Și cât de viu s-aprinde el/În orișicare sară,/Spre umbra negrului castel/Când ea o să-i apară.//….. Cobori în jos, luceafăr blând,/Alunecând pe-o rază,/Pătrunde-n casă și în gând/Și viața-mi luminează!//El asculta tremurător,/Se aprindea mai tare/Și s-arunca fulgerător,/Se cufunda în mare;//Și apa unde-au fost căzut/

În cercuri se rotește,/Și din adânc necunoscut/Un mândru tânăr crește.//Ușor el trece ca pe prag/Pe marginea ferestei/Și ține-n mână un toiag/Încununat cu trestii.//……

        Porni Luceafărul. Creșteau/În cer a lui aripe,/Și căi de mii de ani treceau/În tot atâtea clipe.//Un cer de stele dedesubt,/Deasupra-i cer de stele -/Părea un fulger ne’ntrerupt/ Rătăcitor prin ele.//…Căci unde-ajunge nu-i hotar,/Nici ochi spre a cunoaște,/Și vremea-ncearcă în zadar/Din goluri a se naște.//Nu e nimic și totuși e/O sete care-l soarbe,//E un adânc asemene/Uitării celei oarbe.//…( LUCEAFĂRUL, Mihai Eminescu, publicat în aprilie 1883 în Almanahul societății studențești România Jună din Viena )

Admirație și solemnă cinstire celor doi Mari Profeți ai lumii CONFUCIUS și EMINESCU!

Binecuvântare tuturor Fiilor/ Fiicelor României Tainice

                            GHEORGHE CONSTANTIN NISTOROIU

          6 August 2025      + Schimbarea la Față a Domnului

by

Referinţă Bibliografică

GHEORGHE CONSTANTIN NISTOROIU: CONFUCIUS și EMINESCU (partea a II-a)/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 12 august 2025