Mihaela Băbușanu: Un portret al profesorului Dumitru Boghian la 70 de ani

 

În luna aprilie a acestui an, profesorul și arheologul Dumitru Boghian a împlinit frumoasa și onorabila vârstă de 70 de ani. Prilej cu totul special, care ne-a oferit  și atunci dar și acum  ocazia nu doar de a-i adresa gânduri de recunoștință și admirație  și de a privi retrospectiv la o viață dedicată istoriei,  educației și valorilor culturale.

Această  sumară prezentare aduce în prim-plan nu doar câteva dintre realizările dr. habilitat Dumitru Boghian, ci aduce în prima plan mai ales sufletul unui om cu totul deosebit, iar balanța rămâne adesea indecisă: cine este mai valoros, specialistul sau omul Dumitru Boghian?

Între anii 1975–1979, a urmat cursurile Facultății de Istorie și Filosofie a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. În anul 1979, a fost repartizat la Liceul Industrial din Târgu Frumos (actualul „Ion Neculce”), unde a început o frumoasă carieră didactică. A fost profesor, director adjunct și apoi director, implicându-se activ  și în viața educațională și culturală a orașului. A fost cofondator al Cercului Arheologic, inițiind săpături arheologice și punând bazele Muzeului Școlar de Arheologie, Etnografie și Istorie, o inițiativă deosebită care a conferit instituției un statut aparte.

După 1989, a activat și în plan civic, fiind membru al Consiliului Provizoriu de Uniune Națională, apoi consilier local între 1990–1996, unde a deținut funcții de conducere în diverse comisii, fiind remarcat pentru spiritul organizatoric, viziunea modernă și seriozitatea sa.

În paralel cu activitatea educațională, în anul 1990 s-a înscris la doctorat în istorie, specializarea arheologie preistorică și protoistorică, sub îndrumarea reputatului profesor și academician Mircea Petrescu-Dîmbovița. În 1991, a devenit lector universitar la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, la Catedra de Istorie și Geografie.

A fost membru activ în comisii de doctorat, coordonator de lucrări de licență și disertații, organizator al practicii studențești de teren, promotor și organizator al expoziții naționale și internaționale de arheologie, membru în proiecte de cercetare și inițiator de granturi.

În cadrul Universității “Ștefan cel Mare” din Suceava, domnia sa a ocupat funcția de lector (1991-2004) și conferențiar (2004-2020). A obținut titlul de doctor în domeniul Istorie în anul 1999 la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iași și abilitarea în anul 2017 la Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava[1].

Revenind puțin, la anul 1999, trebuie să precizăm că teza de doctorat  susținută la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, s-a numit Comunitățile culturii Cucuteni din Bazinul Bahluiului, realizată  sub îndrumarea științifică a academicianului M. PetrescuDîmbovița[2].

În anul 2001, pentru contribuția sa la dezvoltarea culturală a orașului Târgu Frumos și pentru activitatea științifică recunoscută, a primit titlul de Cetățean de Onoare al orașului Târgu Frumos.

Între anii 1999–2006, a coordonat, alături de Nicolae Ursulescu și Vasile Cotiugă, săpături arheologice sistematice în stațiunea precucuteniană de la Baza Pătule, un sit de importanță majoră pentru preistoria Moldovei. În acele campanii de cercetare, peste 1000 de studenți și-au făcut ucenicia, devenind ulterior muzeografi, cercetători și profesori în România și în străinătate.

Pe lângă toate realizările academice și profesionale, Dumitru Boghian este, în memoria mea și a multora dintre colegii mei, omul care a modelat oameni. A fost profesorul cu har, care a știut să comunice și să ne transmită pasiunea pentru trecut cu naturalețe și rigoare.

În calitate de student a Universității “Ștefan cel Mare” din Suceava, am avut privilegiul să particip și  la cercetările  areheologice de la Târgu Frumos, Baza Pătule, sub îndrumarea directă a domniei sale. De la el am învățat nu doar ce înseamnă stratigrafia sau datarea unui artefact, ci cum se respectă un sit, o echipă, o meserie, un ideal.

A fost un profesor deosebit reușind să mențină un echilibru între mai multe aspect ale personalității sale: era  blând dar exigent; glumeț, dar tratând totul cu maximă seriozitate; rațional dar empatic. Judecata sa era întotdeauna dreaptă, neinfluențată de factori externi sau simpatii. De aceea, era și iubit, și respectat. În cadrul cursurilor domniei sale, avea darul de a transforma un subiect neprietenos într-o poveste captivantă. Voia bună, spiritul optimist și sfaturile sale înțelepte sunt si acum o sursă constantă de inspirație pentru noi. Mărturiile foștilor studenți, vin astfel ca o confirmare firească a celor afirmate mai sus.

“A fost un profesor în clasa si în preajma căruia simțeai ca îi pasă de ceea ce face, e priceput în ceea ce face si are așteptări ca și tu  ca student să îți pese.Exigent, conștient ca materialul prezentat era stufos și oricine putea pica sau trece un examen în funcție de mulți factori, dădea de multe ori impresia ca va avea grijă să evelueze prezența la curs pe tot semestrul. Practica arheologică de la Tg Frumos reprezintă cea mai frumoasă amintire din facultate. Au fost două veri superbe. Din punct de vedere arheologic, primul an a fost de/a dreptul incredibil. Am mutat pur și simplu un val de pământ de zeci de metri, deși nu eram siguri ca vom găsi ceva. Dar am găsit, ceea ce a făcut să trecem prin tot procesul, de la muncă fizică ( ce evident a dus la clădirea de relații sociale foarte bune ) la migăleala unui șpacku și a unei perii. Avea umor, iar asta ajută în perioadele grele. Era profesionist. Era om. Deși eram preocupat de muzică, iar el avea sentimentul ca muzica va fi pt mine mai importantă decât istoria, mereu m-am gândit ca acum, când predau și muzica și științe sociale și istorie, undeva zâmbește șugubăț și mulțumit! În 2016 am fost “recrutat” de Lundheim Folkehøgskole pentru a conduce catedra de muzică, dar și pt ca aveam in CV muzeografie și istorie, datorită studiilor terminate la Suceava. Așa ca acum conduc catedra de muzică , dar predau și științe sociale și istorie. Imi oferă un echilibru profesional și mental.” (Mircea Ruși, emigrat în 1999 în Norvegia, profesor de muzică , rector la școala de muzică Moi,Șef catedra de muzică la Lundheim Folkehøgskole şi profesor de științe sociale și istorie, Norvegia)[3]

.Profesorul nostru nu doar a transmis cunoștințe, ci a fost o sursă de inspirație și un model de excelență academică pentru toți colegii de facultate. Domnul profesor Boghian a fost pentru mine mai mult decât un educator, a fost un călăuzitor al pasiunii pentru muzeologie și un mentor care mi-a modelat cariera și perspectivele. Prin prezența sa charismatică și cunoștințele sale vaste, a reușit să transforme simpla vizită într-un muzeu într-o experiență captivantă și profundă.Cu răbdare și devotament, domnul profesor Boghian a reușit să transmită nu doar informații despre artefacte și istorie, ci și să inspire înțelegerea și aprecierea adâncă pentru patrimoniul cultural. Cu fiecare curs de muzeologie, ne-a deschis ochii către frumusețea și valoarea inestimabilă a artei și istoriei.

Prin exemplele sale inspiraționale și povestirile captivante, ne-a făcut să vedem muzeul nu doar ca pe un loc de expunere a obiectelor vechi, ci ca pe o fereastră către trecut, o sursă inepuizabilă de învățare și reflecție. Ne-a încurajat să privim dincolo de suprafață și să căutăm înțelesul profund al fiecărui artefact și al fiecărei expoziții.Cu această pasiune și încredere transmisă de domnul profesor Boghian, mulți dintre noi, după absolvirea facultății, și-au dedicat carierele profesionale muzeologiei. Unii au devenit muzeografi, căutând să creeze experiențe captivante pentru vizitatori, alții s-au specializat în conservarea și restaurarea patrimoniului cultural, contribuind la protejarea și valorificarea acestuia pentru generațiile viitoare.

Simona Stănescu (Filica)-absolventă a Universităţii „Ştefan cel Mare”, Suceava, specializarea Muzeologie, 1994 – 1997, muzeograf Muzeul Județean Botoşani (1997 – 2002), Restaurator carte veche şi rară Muzeul Național Cotroceni, Bucureşti (2007 – 2011, emigrată  în Elveţia din anul 2011) [4]

„În 1994, ca viitor student, îți alegeai cu grijă viitoare specializare a facultății pe care voiai s-o urmezi. Eu am ales atunci „Muzeologia”. Întalnindu-mă cu o fostă colegă, aceasta m-a întrebat intrigată: Și ce specializare mai e și asta? Există aşa ceva la noi? Și dacă există, tu chiar crezi că există profesori care știu să predea aşa ceva? Da! A existat! Și există! Acesta este dl prof. Dumitru Boghian, un profesor căruia multe generații ii vor mulțumi pentru interacțiunea avută, pentru felul domniei sale de a fi, pentru felul în care el ne credita ca pe niște viitori profesioniști și noi pe dumnealui „ca pe un prof super fain”. (Mariana Sandu, fostă Roman, promoţia Muzeologie 1997, Consilier superior în cadrul Ministerului Cercetării, Inovării și Digitalizarii)[5]

„Prosperitate si lumină omului care ştie să descopere misterele unui trecut învolburat cu minte de titan şi suflet atins de pasiunea iluminării! Domnule Boghian, să vă fie calea către inima senină şi să rămâneţi neclintit în spiritul dumneavoastră de dirijor arheologic!”

(Laura (Popovici) Adumitroaie, promoţia Muzeologie 1998, mamă de zeiţă (Inana), profesor de engleză, doctor în Lingvistică, scriitor, psihoerapeut,  emigrată în Irlanda, Blessington, Wicklow, de 15 ani)[6]

„Am avut deosebita onoare să mă număr printre studenții domnului profesor Dumitriu Boghian în anul I (1996 -1997) , la Colegiul de Muzeografie din cadrul Universității “Ștefan cel Mare” Suceava. Un profesor deosebit, destul de sever și care ținea foarte mult să ne facă să înțelegem că arheologia nu e doar despre trecut, ci, mai ales, despre viitor. M-a făcut să mă îndrăgostesc de frumoasă cultură Cucuteni și de sufletul deosebit al anonimilor înzestrați cu un asemenea grad de rafinament artistic. La Universitate am văzut profesorul, în practica arheologică de la Târgu-Frumos am cunoscut omul Dumitru Boghian, pasionat de munca sa, cu un umor fin, spontan, cu un zâmbet hâtru în colțul gurii, pitit bine sub mustață. Este și rămâne o amintire dragă a anilor de studenție. Să îi fie bine! Mereu„. (Ana-Elisabeta Coșereanu (Florescu)- promoția 1996-1999, Muzeograf la Muzeul Județean Botoșani, Secția de Artă Plastică și Etnografie)[7]

Aceste mărturii vorbesc de la sine despre dragostea şi respectul pe care studenţii le nutreau pentru Domnul Profesor, mărturii care atârnă greu şi tranşant în cântarul valoric al timpului. Şi nici nu se putea altfel, atâta timp cât, asemenea spuselor marelui nostru istoric Nicolae Iorga, Dumitru Boghian a abordat viaţa „cu grijă de adevăr, cu compătimire pentru suferinţi, cu bucurie pentru triumfurile scump câştigate şi, înainte de toate, cu ceea ce învie orice  naraţiune: cu iubire„.

Și, nu în ultimul rând, trebuie să menționăm că dr. habilitat Dumitru Boghian este colaborator al instituției noastre, Complexul Muzeal “Iuian Antonescu” Bacău, atât prin colaborări directe cu anumiți specialiști, cât și prin participarea la conferințele noastre științifice și contribuțiile sale cu articole extrem de valoroase, în revista muzeului, “Carpica”.

Prin activitatea sa didactică, științifică și civică, a format și a modelat generații întregi de arheologi, istorici și muzeografi. A fost și rămâne unul dintre cei mai apreciați arheologi ai țării, un formator de caractere și un OM care a trecut încă de pe acum, cu zâmbet, corectitudine  și fermitate, cea mai important probă, cea a timpului.

 

Mihaela BĂBUŞANU

[1] Sorin Ignătescu, Înapoi în Bucovina.Cariera didactică universitară a profesorului Dumitru Boghian, în vol. Eternitatea Arheologiei. Studii în onoarea profesorului Dumitru Boghian la a 65-a aniversare, eds. Aurel Melniciuc, Bogdan Petru Niculică, Sorin Ignătescu, Sergiu-Constantin Enea, Editura Mega, Cluj-Napoca, 2020

, pag 28

[2] Sergiu-Constantin Enea, IN HONOREM Profesorului nostru, domnul conf. univ. dr. hab. Dumitru BOGHIAN la ceas aniversar, în Revista Arheologică, Serie nouă, vol. XVI, nr.1, In Memoriam dr. hab. Oleg Levițki, Chișinău 2020, pag 165

[3] Mihaela Băbușanu, Oameni care trec proba timpului.Dumitru Boghian,  în vol.  O inimă dedicată timpurilor străvechi. Profesorul Dumitru Boghian la 70 de ani, eds. Sergiu-Constantin Enea,  Felix-Adrian Tencariu, Andrei Asăndulesei, Ciprian-Cătălin Lazanu, , Editura Cetatea de Scaun, Târgoviște 2025, pag 575-580

[4] Ibidem

[5] Mihaela Băbușanu, Oameni care trec proba timpului.Dumitru Boghian,  în vol.  O inimă dedicată timpurilor străvechi. Profesorul Dumitru Boghian la 70 de ani, eds. Sergiu-Constantin Enea, Felix-Adrian Tencariu, Andrei Asăndulesei, Ciprian-Cătălin Lazanu, Editura Cetatea de Scaun, Târgoviște 2025, pag 575-580

 

[6]Mihaela Băbușanu, Oameni care trec proba timpului.Dumitru Boghian,  în vol.  O inimă dedicată timpurilor străvechi. Profesorul Dumitru Boghian la 70 de ani, eds. Sergiu-Constantin Enea, Felix-Adrian Tencariu, Andrei Asăndulesei, Ciprian-Cătălin Lazanu, Editura Cetatea de Scaun, Târgoviște 2025, pag 575-580

[7] Ibidem

by