MIRELA-IOANA DORCESCU

EDITAREA MANUSCRISELOR LUI EUGEN DORCESCU*

 Editarea manuscriselor olografe dorcesciene a însemnat valorificarea unei părți semnificative a acestora. Fenomenul s-a desfășurat în câteva etape, ca activitate profesionistă, la standardele de calitate dorite de cei implicați. Contextul editorial a presupus și o componentă „de familie”, câtă vreme autorul manuscriselor și semnatara edițiilor critice, publicate la edituri de prestigiu din Timișoara (Ed. Mirton și Ed. Eurostampa), au fost, cum sunt și astăzi, soț și soție în acel lustru de grație (2019-2025), consacrat lecturii și pregătirii pentru tipar a acestui tezaur de memorie. Totuși, rigoarea, fidelitatea față de sursa olografă, structurarea materialelor în volume, toate amănuntele procesului de publicare etc. evidențiază abordarea științifică a acestui demers, care s-a soldat cu adăugarea a șase volume la opera literară a lui Eugen Dorcescu (două de jurnal și patru de poezie).  

Ocazia de a vorbi despre experiența mea editorială, foarte interesantă și, deopotrivă, solicitantă, dar cu notabile rezultate pentru literatura contemporană, prilejul de a rememora datele esențiale ale colaborării mele, în această privință, cu Eugen Dorcescu, mi-au fost oferite de Academia Română, Filiala Timișoara, care a organizat recent, în 14 noiembrie 2025, o conferință internațională cu tema „Memorie istorică – memorie literară” (ed. a II-a).

O schiță a modului în care mi-am împărtășit gândurile în acest onorant cadru rezultă din transcrierea informațiilor de pe slide-urile prezentării cu titlul Editarea manuscriselor lui Eugen Dorcescu.

În preliminarii, am reținut două idei modelatoare dintr-o CONFESIUNE a scriitorului, publicată în „Armonii culturale”, în 3 octombrie 2022: grija și respectul față de manuscrisele sale, precum și  excluderea ipotezei de a le publica:

„Manuscrisele sunt rodul și proba trudei mele de-o viață: trudă solitară, tăcută, întinsă pe mai multe decenii. Manuscrisele aparțin, dintru început, și integral, părții nobile, spirituale, a existenței. Totodată, am fost și sunt cât se poate de rezervat în privința publicării lor.”

Pentru un editor de talia lui Eugen Dorcescu, fost redactor șef și director la Editura Facla, dar și redactor șef la editurile Amarcord și Excelsior, era firească importanța acordată manuscriselor, pe care le-a pregătit exemplar pentru o posteritate (im)previzibilă. Fiecare filă de manuscris poetic era semnată, datată, îndosariată, dosarele, numerotate, erau dispuse în ordine cronologică. Jurnalul, ținut timp de 23 de ani, însuma mii de pagini de însemnări, de dimensiuni variate, din caiete, agende, de pe foi de hârtie capsate sau prinse în agrafe. Toate acestea erau păstrate în două cutii imense, de dimensiunea unor cufere. Ce nu am înțeles eu era rezerva autorului-editor față de publicarea lor în cursul vieții sale. De aceea, din momentul în care mi-a fost oferit spre lectură primul dosar și m-am convins de valoarea literară a materialului, am conceput și susținut cu probe o argumentație asiduă în favoarea tipăririi manuscriselor. Odată ce i-am obținut acordul, am demarat activitățile specifice unui proces editorial, cu câteva particularități ce trebuie relevate dintru început:

•        Am fost și sunt până astăzi singurul cititor al acestor manuscrise în integralitatea lor (unic lector al Jurnalului dorcescian, în mod sigur), dar și singurul editor, până astăzi, al manuscriselor selectate pentru publicare.

•        În același timp, sunt și prefațator al volumelor alcătuite din acestea și mediator al receptării – prin glose, aparat critic, biobibliografii aduse la zi, selecții de opinii critice etc.:

•         Tot procesul de editare și publicare s-a realizat cu acceptul și colaborarea autorului, în cinci ani spornici, care înseamnă mai mult de jumătate dintre cei parcurși împreună până acum.

•        Colaborarea noastră ar putea fi descrisă ca o alianță între conștiințe compatibile, cu viziuni foarte apropiate asupra rostului literaturii, ca formă de cunoaștere, educare și… mântuire.

•        Finalitatea pe termen scurt a muncii de editare: aducerea la lumină a unor texte a căror receptare a fost întârziată câteva decenii, din moment ce manuscrisele poetice datează din perioada 1972-2002, iar cele diaristice, dintre anii 1990 și 2013.

•        Editarea viza întregirea operei dorcesciene, dar a obținut mai mult decât atât: consolidarea filonului mistico-religios, continuitatea creației în spiritul unei teopoetici, ale cărei cristalizări apar în jurnal și sunt ilustrate de cele trei volume de versuri apărute la Editura Eurostampa etc.  

Cele șase volume provenite din manuscrise sunt:

•        1) Eugen Dorcescu,  Agonia caniculei, Timișoara, Ed. Mirton, 2019;

•        2) Idem, Îngerul Adâncului. Pagini de jurnal (1991-1998), Timișoara, Ed. Mirton, 2020;

•        3) Idem, Adam. Pagini de jurnal (2000-2010), Timișoara, Ed. Mirton, 2020;

•        4) Idem, Aproapele. 111 Psalmi și alte poeme, Timișoara, Ed. Eurostampa, 2022;

•        5) Idem, Leviatanul. Poeme uitate, Timișoara, Ed. Eurostampa, 2022;

•        6) Idem, Miozotis. Poeme regăsite, Timișoara, Ed. Eurostampa, 2023.

Ele au o indiscutabilă însemnătate, căci însumează peste 1500 de pagini de texte literare inedite – din punct de vedere cantitativ, o jumătate din opera literară (publicată) a lui Eugen Dorcescu. (Nu intru în speculații privind calitatea lor, dar remarc orientarea scriitorului spre teme grave, existențiale, religioase, de filosofie a literaturii, precum și forța estetică, valoarea artistică dovedită frecvent de „ocurența secțiunii de aur”, de care s-a ocupat Eugen Dorcescu în tinerețea sa – 1978 –, iar eu, patru decenii mai târziu).

Au fost reținute în aceste volume, prin decizia autorului, aproximativ 10% dintre manuscrisele recuperate și culese de mine pe computer.. Cele nepublicate au revenit în dosare, „în liniștea și întunericul sertarelor”, cum aprecia situația Eugen Dorcescu în CONFESIUNEA sus-amintită. Ele rămân distincte de manuscrisele volumelor publicate de Poet, care au o altă soartă: cele ale volumelor de până în 2011, de la Pax magna (București, Ed.  Cartea Românească,1972) la Elegiile de la Bad Hofgastein (Timișoara, Ed. Mirton, 2010) au fost încredințate de către Eugen Dorcescu Bibliotecii Eparhiale a Mitropoliei Banatului, Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Timișoarei (v. Proces verbal nr. 1107/2010 și Proces verbal nr. 1/2011); în vreme ce manuscrisele volumelor de poezie originală publicate începând din 2014 sunt păstrate în arhiva familiei (Nirvana, 2014; Elegiile de la Carani, 2017; Montségur, 2024; Psalmii miezonoptici, 2025 și Castelul de pe Ibru, 2025).

Conlucrarea noastră în plan editorial s-a bazat pe o metodologie proprie, într-o dinamică eficientă. Fiecare din noi a avut sarcina sa în aproximativ 5 etape, greu de decelat:

•        1) stabilirea corpusului publicabil (eu am citit fiecare manuscris, am îndepărtat textele neasumate prin semnătură; am reținut ultima, dintre mai multe variante, orientându-mă după datare; am selectat, pe criterii tematice și estetice, textele pe care le-am tehnoredactat și le-am inclus în fișiere cronologice/ tematice; apoi, am livrat materialul obținut lui Eugen Dorcescu.);

•        2) extragerea unei substanțe artistice din corpus (Eugen Dorcescu a operat propria selecție din textele cuprinse în fișiere; a stabilit structura volumului; a dat girul unor poeme ce nu necesitau retușuri sau, dacă ameliora vreun text, consemna acest fapt adăugând datei inițiale data definitivării poemului; a structurat volumul în secțiuni tematice, pentru care a propus titluri; apoi, mi-a trimis o ciornă a volumului, cu propunerile sale de titluri, eventual și subtitluri, titluri de secțiuni etc.);

•        (A se reține că selecția poemelor s-a efectuat în două faze: 1. Mirela-Ioana Dorcescu, orientativă; 2. Eugen Dorcescu, decisivă.)

•        3) redactarea propriu-zisă (eu am aplicat volumului, în varianta de ciornă, ale cărui conținut și structură au fost stabilite de autor, o lectură filologică, atentă la acuratețea expresiei; am dotat volumul cu aparat critic) și editarea în stil clasic (am elaborat texte însoțitoare – notă asupra ediției, prefață, eventual am solicitat unui critic o postfață, sau am preluat din critica literară un text pentru postfață; glose; biobibliografia autorului; lista de opinii critice – toate întru mai buna cunoaștere a acestuia de către cititori);

•        4) propunerile de imagini pentru coperta I, de texte pentru coperta a IV-a (au rezultat în urma unor discuții între noi); Am fost atenți la toate componentele unui volum și am convenit asupra fiecăruia, având ca unică țintă calitatea cărții ce urma a fi publicată;

•        5) relația cu editura (s-a aflat în grija mea predarea textului la editură, preluarea ciornei noului volum, corectura, trimiterea acesteia la editură, verificarea pdf-ului pentru a vedea dacă au fost operate toate modificările necesare, acordarea bunului de tipar, receptarea volumului).

•        Au urmat difuzarea volumelor, lansările de carte, urmărirea receptării etc., care ne-au privit în egală măsură.

O succintă trecere în revistă a configurației volumelor va sugera dimensiunile acestei co-activități intense:

I.                AGONIA CANICULEI (Ed. MIRTON, 2019)

Agonia caniculei reprezintă o monografie poetică a „orașului fericit”, perceput astfel de un poet tânăr, care nu împlinise încă 40 de ani la vremea semnării ultimului manuscris. Cuprinde 50 de poeme, care datează din primul deceniu de activitate poetică a lui Eugen Dorcescu: ciclul Orfeu include 11 poeme din perioada 1973-1974, iar poemul Agonia caniculei este compus din 37 de părți, scrise în 1981 și la începutul anului 1982. Prologul, Trimalchio, nedatat, este în nota poemelor din Orfeu, iar Epilogul, Salcâmii sacri, a fost scris în 2018.  Textul de coperta a IV-a, Istoria unei nevroze, a fost publicat în proza cu același titlu din 2007. Volumul se deschide cu o notă asupra ediției în care am reprodus și „adnotările pe pagini” ale lui Cornel Ungureanu, ce rețin opiniile exprimate de scriitori cu prilejul lecturii Agoniei caniculei, în 20 aprilie 1982, în cadrul Cenaclului Filialei Timișoara a USR (Aurel Turcuș, Marcel Turcu, Marian Odangiu, Lucian Petrescu,  Anghel Dumbrăveanu). În final, am introdus 45 de pagini de glose: Erotocrația:  Trimalchio;  Thanatocrația: Crinii negri; Aristocrația: Sala armelor, Heliocrația: Sol invictus, precum și o schiță a operei poetice a lui Eugen Dorcescu.

Publicarea AGONIEI CANICULEI a fost urmată de editarea unui voluminos jurnal. Eugen Dorcescu a lucrat timp de 23 de ani la jurnalul său, din 1990 până în 2013. Un jurnal intim, nedestinat publicării. Iată, în acest sens, o însemnare de acum 27 de ani, datată vineri, 13 noiembrie 1998:

•        „Jurnalul va rămâne, mai mult ca sigur, nepublicat, până când mă voi muta la Domnul. Duhul (nădăjduiesc și mă rog) mă va sfătui cui să-i las manuscrisele.”

•        Din 2019, sunt fericita beneficiară a două cufere cu manuscrisele acestea. Eugen Dorcescu  avea 48 de ani când a început Jurnalul și 71, atunci când l-a încheiat. Mi l-a oferit, cu precizarea: „Vei fi cel dintâi cititor al lui. N-am găsit de cuviință să-l încredințez altcuiva.”

•        Am reușit să-l conving pe autor că se află la vârsta propice publicării Jurnalului. Eugen Dorcescu nu a acceptat publicarea integrală a materialului diaristic, lucru foarte greu de realizat și, oricum, lesne de înțeles. De aceea, până astăzi, nu au apărut decât 2 volume, selective, ambele în 2020, la Ed. Mirton, în ediții tipografice de lux:

II.   ÎNGERUL ADÂNCULUI: PAGINI DE JURNAL (1991-1998), Ed. Mirton, 2020

Îngerul Adâncului este primul volum din jurnal, realizat pe baza unei selecții de consemnări, ce au ca date-limită 1 februarie 1991 și 14 noiembrie 1998 („Pun acest caiet peste teancul celorlalte. Afară e ceață; e umed și frig, ca într-o zi de iarnă”).  Am aplicat, în selecție, un criteriu estetic și unul tematic, observând că, de cele mai multe ori, paginile de mare expresivitate tratau temele cele mai grave. Are 537 de pagini. Cuprinde prefața mea, cu titlul Opera totală;  trei secțiuni diaristice, intitulate Moth Tamuth;  Abaddon și Havel Havalim (denumiri în ebraică) și Anexe, în care sunt reproduse pagini olografe din Jurnal. Se deschide cu un motto – poezia Templierul, scrisă de Eugen Dorcescu în 5 februarie 2020. Include note de subsol cu conținut variat.  Pe coperta I este reprodus „Portretul Poetului mistic Eugen Dorcescu”, în reprezentarea pictorului Emil Grama. Titlul reflectă arhitema: NIMICIREA. Îngerul Adâncului este chiar Abaddon, evocat printr-o sintagmă antitetică. Un mănunchi de antiteze caracterizează și diaristul, care probează „inexistența existenței. Altfel spus: atotputernicia paradoxului”, după cum declară într-un text de pe coperta a IV-a. Volumul este o frescă socială și culturală a Timișoarei din primul deceniu de după Revoluție, o mărturie a perceperii lucide a evenimentelor – de la invazia minerilor în București, la degringolada din viața politică, socială, culturală, la sărăcia și mizeria tot mai pregnante în orașul stigmatizat de fratricidul din Decembrie 1989 etc.; ca și a deciziilor existențial-artistice neașteptate (demisia de la Editura Facla, refuzul oricărei alte funcții de conducere, angajarea la edituri private din Timișoara, pensionarea etc.), dar și o dovadă a unei recluziuni fertile întru (auto)cunoaștere și creație spirituală (transformarea propriului apartament într-o „chilie”; zilnice lecturi din Scripturi și însemnări în jurnal; stihuiri de texte sacre în paralel cu scrierea volumelor de poezie originală etc.).

III.           ADAM. PAGINI DE JURNAL (2010-2020), Ed. Mirton, 2020

Dacă primul volum acoperea ultimul deceniu al secolului al XX-lea, acesta cuprinde însemnări din primul deceniu al secolului XXI. Prima consemnare: Duminică, 2 ianuarie 2000; ultima: Luni, 13 septembrie 2010, ora 14:10.

Există o simetrie între cele două volume:  Motto-ul – poemul Adam este analog Templierului; cele trei secțiuni ale volumului poartă acum denumiri latinești: Abba, Pater; Genitrix;  Adam, păstrând intenția de elevată referențialitate culturală; coperta I prelucrează portretul în bronz al autorului, sculptat de Aurel Gheorghe Ardeleanu; ANEXELE cuprind fotografii ale autorului lângă manuscrisele olografe. Aparatul critic se menține în aceleași coordonate, mizând pe explicitări călăuzitoare, de natură formativă. În loc de prefață, apare o notă a editorului.

Înregistrăm atât elemente de continuitate între cele 2 volume de Jurnal: critica socială și politică; portretistica memorabilă; reflectarea propriului traseu creativ și publicistic;  citarea masivă din Biblie; constanța tonului;  repetarea unor elemente de coeziune și propulsare textuală etc.; cât și diferențe ce asigură autonomia volumului, care poate fi citit și separat, ca roman de familie: dezvoltarea altor nuclee semantice – viața ca pedeapsă, călătoria, exotismul, libertatea, impermanența, iluminarea, mântuirea etc.; apariția unor noi tipuri de personaje – genialoidul, oscilantul, imprevizibilul, providențialul, misticul; adâncirea analizelor psihologice și hermeneutice; orientarea spre Occident; distanțarea de convențiile genului diaristic și apropierea de roman etc. etc.

IV.          APROAPELE. 111 PSALMI ȘI ALTE POEME, Ed. EUROSTAMPA, 2022

Volum de poezie mistico-spirituală, cu o prefață de Mirela-Ioana Dorcescu, având o postfață de Florin-Corneliu Popovici, intitulată Eugen Dorcescu – opt decenii de viață, o biobibliografie și anexe (iconografie). Dedicația: Părintelui Mitropolit Bartolomeu Valeriu Anania. In memoriam. Motto: „Nu voi muri, ci voi fi viu și voi povesti lucrurile Domnului” (Psalmul 117, 17).

Volumul a fost pregătit pentru tipar în timp record: în Săptămâna luminată a anului 2022, începând de miercuri, 27.04, până duminică, 01.05.  Are 163 de pagini și două secțiuni: cea rezervată psalmilor originali și cea dedicată unor poeme de dată recentă, de factură spirituală. Cei 111 psalmi, flancați de un prolog și un epilog, reproduc manuscrise olografe din dosarul 18 (1992-2000), datate și semnate de Eugen Dorcescu. Nici selecția de poeme nu a fost dificilă, nici poemele nu au necesitat revizuiri semnificative, iar structurarea cărții a respectat cronologia rezultată din manuscrise – explicații pentru rapida configurare a volumului. Textele religioase din prima parte, consacrată psalmilor, au fost scrise după definitivarea Psalmilor în versuri, concomitent cu consemnările cotidiene din jurnal. Această sincronie motivează ocurența anumitor note de subsol, care fac trimitere la confesiuni diaristice.

Volumul este o verigă între stihuirea psalmilor (v. Psalmii în versuri în câteva ediții revizuite și adăugite) și recentele creații originale din Psalmii miezonoptici (Timișoara, Ed. Waldpress, 2025). Prin urmare, publicarea acestor manuscrise a suscitat o continuitate în scrierea de psalmi originali, care a condus la un număr de psalmi comparabil cu cel al elegiilor din opera dorcesciană.

V.             LEVIATANUL. POEME UITATE, Ed. Eurostampa, 2022

Volumul are 177 de pagini. Este o ediție critică. Pe lângă poemele propriu-zise, conține: o prefață, Povestea manuscriselor dorcesciene, de Mirela-Ioana Dorcescu; o postfață de Mariana Anghel, Laudatio; o biobibliografie actualizată. Dedicația olografă a Poetului: membrilor Școlii de literatură „Eugen Dorcescu – 80”, menționați cu prenume, nume și profesie, în ordine alfabetică. Text de coperta a IV-a, poemul Edecarul, de Eugen Dorcescu, datat 29.05.2002.

Pentru alcătuirea volumului s-au folosit manuscrise din mai multe dosare, din perioada 1977-2002. Cele patru părți (Camelot – 1-16; Nunc fluens – 1-15; Nunc stans – 1-41, De senectute – 1-15) sunt precedate de un prolog (Diacul) și urmate de două epiloguri (Leviatanul și Pavilionul). Prima parte completează direcția medievalistă, ultima secțiune se adaugă elegiilor senectuții, respectiv volumului Elegii (2002), tradus în spaniolă cu titlul Poemas del Viejo și inclus, cu acest titlu, în antologia din 2019, publicată în Spania, la Zaragoza, Elegías Rumanas. Părțile centrale conțin poezie mistico-religioasă, oglindind parcursul unui poet creștin, care, de la o etapă a creației la alta, Îl slujește, la nivelul de sus al capacităților sale, pe Dumnezeu.

VI.          MIOZOTIS. POEME REGĂSITE, Ed. Eurostampa, 2023

Miozotis conține 102 poeme inedite din perioadele 1972-2002 și 2019-2023. Doar cele din prima perioadă provin din dosarele cu manuscrise. Pentru realizarea acestui volum, am redactat din poemele olografe, rămase în sertar, încă 29 de fișiere, fiecare dintre acestea incluzând între 35 și 40 de piese. Ca de obicei, foarte puține au fost reținute de Eugen Dorcescu pentru publicare. În cuprinsul volumului figurează: un cuvânt înainte, sub semnătura mea, purtând titlul Miozotis și poezia mistică dorcesciană; prologul Miozotis, 4 secțiuni: Răstigniri (1-9); Solilocvii (1-30), Revelații. La Clopotiva (1-33); Clipe (1-28); epilogul Sicomorul; postfața Metamorfoze și „Evoluții” în opera lui Eugen Dorcescu de Livius Petru Bercea; Biobibliografie și Opinii critice. După cum se observă, are, în linii mari, același format și dimensiuni comparabile (197 de pagini) cu precedentele două volume, publicate în 2022 la aceeași editură timișoreană Eurostampa.

Aplicarea unui criteriu tematic în selecție a contribuit la consolidarea direcției mistice (pe linia Aproapelui și a Leviatanului), la apropierea lui Eugen Dorcescu de misticii occidentali (v.  A.S. Robayna).

Unitatea tematică și stilistică a volumului este dublată de altitudinea estetică. De altfel, cele trei volume de poezie, obținute din editarea manuscriselor și publicate la Editura Eurostampa în 2022 și 2023, au „hipertrofiat” trăsăturile profilului unui poet contemporan doct, sapiențial, mistico-religios, sobru, preponderent clasic în expresie,  cu intens tumult creativ, din care nu s-a ivit măcar „un vers netrăit” în cei 55 de ani de prodigioasă activitate literară.

În loc de concluzii, am recurs la un fel de perorație, punctând că manuscrisele sunt memorie tezaurizată, aflată în expectativă, că recuperarea lor, prin publicare, înseamnă trecerea din starea de expectanță – în cazul de față, a „galbenelor file” – în cea de act de comunicare prin intermediul textului tipărit; că, în fapt, textele exemplifică un mod de resuscitare a memoriei și că editorul este un salvator al memoriei cristalizate în manuscrise. O memorie în stand-by.

Am obținut prin publicare: facilitarea accesului la texte din așa-numita „opera submersa” (Zenovie Cârlugea), ce reflectă, în special prin dialogul dintre textele poetice și cele diaristice ale lui Eugen Dorcescu, particularitățile unei inedite teopoetici; înscrierea volumelor editate științific, sub supravegherea și cu girul autorului, în spațiul literaturii memorialistice și al poeziei mistico-religioase contemporane; numeroase ecouri în critica literară (v. Al. Ruja, L.P. Bercea, Zenovie Cârlugea, Iulian Chivu, Elisabeta Bogățan, Marian Odangiu etc.), precum și includerea lor în istoria literară (Al. Ruja se referă la aceste volume în ambele ediții ale Istoriei literaturii române contemporane din Vest); consacrarea mea ca editor, nu doar ca exeget al operei dorcesciene (v.  Al. Ruja, Istoria…) etc.

În final, se impune o concluzie obiectivă: Eugen Dorcescu a scris foarte mult. Ceea ce a publicat este doar… o parte din întreg. Restul se păstrează încă… pentru posteritate, cu enormă reverență a editorului ce am devenit față de truda creatoare. Tot ceea ce am transcris din noianul de manuscrise este „salvat” în fișiere, în speranța că procesul de valorificare a scrierilor dorcesciene va continua.

_________

* Conferința internațională „Memorie istorică, memorie literară, provocări și perspective”, ediția a II-a, 14 noiembrie 2025, Academia Română, Filiala Timișoara.

by

Referinţă Bibliografică

MIRELA-IOANA DORCESCU, EDITAREA MANUSCRISELOR LUI EUGEN DORCESCU/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 15 noiembrie 2025