„Mult e dulce şi frumoasă

Limba ce-o vorbim,

Altă limbă-armonioasă

Ca ea nu găsim.”    (Limba românească / Gheorghe Sion)

Peste câteva zile (pe 31 august) vom sarbători Ziua Limbii Române. Este important să precizăm că ziua aceasta a devenit sărbătoare oficială la români începând cu anul 2013 și că acest lucru s-a întâmplat prin strădania mai multor iubitori ai condeiului, care prin demersurile făcute la nivel guvernamental, au reușit să-i convingă pe politicienii noștri că și noi, românii, merităm să avem stabilită o zi oficială în care să ne sărbătorim limba rostită și scrisă.

de Ion Talpoș

Părintele Zilei Limbii Române este considerat, pe bună dreptate, Al. Florin Țene, Președintele Național al Ligii Scriitorilor Români. Dintr-o „Scurtă însemnare despre demersul obținerii aprobării sărbătoririi Zilei Limbii Române”, articol publicat de Al. Florin Țene în urmă cu trei ani în Napoca News și în alte câteva publicații naționale, am reținut câteva detalii legate de punerea pietrei de temelie a acestei sărbători:

„ … Am ajuns la concluzia că e necesar să oficializăm și la noi în țară Ziua Limbii Române, așa cum Moldova de peste Prut o făcuse cu câțiva ani buni mai înainte. Au fost persoane care ne-au sugerat să o sărbătorim pe 15 ianuarie, însă noi am dorit să o sărbătorim în aceeași zi cu moldovenii noștri, pe 31 august, în spiritul unității limbii și al poporului de pe ambele maluri ale Prutului. Astfel, am făcut un memoriu către Parlamentul României, semnat de Corneliu Leu, Al. Florin Țene și la invitația mea, scriitoarea Ligya Diaconescu. (…) La audiență cu domnul Tăriceanu, am subliniat că vin cu această propunere și din partea celor câteva sute de membri ai Ligii Scriitorilor. Audiențele au continuat ca o presiune din partea noastră – Corneliu Leu, Al. Florin Țene și Ligya Diaconescu – asupra birocrației care era la forul din Palatul Parlamentului. Corneliu Leu și cu mine am fost de câteva ori în audiențe, și nu de puține ori eram expediați cu false promisiuni. Până la urmă, am reușit. Propunerea legislativă privind instituirea Zilei Limbii Române, la 31 august, și în România, a fost inițiată în 2011, de 166 de parlamentari din toate grupurile politice. Legea a fost votată de Senat în ședința din 6 decembrie 2011 și de Camera Deputaților în ședința din 19 februarie 2013. Legea a fost promulgată de președintele Traian Băsescu, la 13 martie 2013, și publicată în Monitorul Oficial la 19 martie 2013. Legea 53/2013 prevede că Ziua Limbii Române poate fi sărbătorită de către autoritățile publice din România și de către reprezentanțele diplomatice din străinătate, inclusiv de Institutele Culturale ale României sau de alte instituții românești din străinătate, prin organizarea unor programe și manifestări cultural-educative, cu caracter evocator sau științific.”

În contextul apropiatei sărbători de suflet pentru prietenii condeiului, Ziua Limbii Române, devenită acum oficială în România, aș vrea să fac trimitere la o poetă româncă revenită de curând în țară, din Canada, locul în care a ales să se stabilească cu familia sa în urmă cu peste două decenii: Carmen Cristina Oltean

Pe Carmen Cristina Oltean am întâlnit-o la Alba Iulia, acolo unde poeta și-a lansat în luna mai 2025, șase volume de poezii. M-a cucerit cu profunzimea versurilor poeziilor sale dar, mai ales, m-a cucerit prin acuratețea cu care, deși plecată de ani mulți din România, vorbește și scrie în limba noastră română, cea în care s-a născut. În cele câteva luni ale acestui an de ședere în România, Carmen Oltean s-a bucurat și continuă să se bucure de redescoperirea României copilăriei sale. Drumeții, vizite făcute unor prieteni, participări la evenimente culturale, participări la întâlniri oficiale…

Pe 7 august 2025 a participat la Iași, oraș pe care îl consideră „Axis Mundi al spiritului românesc, loc de închinare prin cuvânt și har”,  la o întâlnire oficială: Conferința Diaspora.

I-am urmărit discursul. Pledoaria sa făcută pentru cuvântul strămoșesc și limba noastră cea română m-au convins că, de Ziua Limbii Române, poeta Carmen Cristina Oltean merită să fie evocată prin însăși discursul său susținut la Iași. O fac cu multă plăcere, felicitând-o pentru dăruirea cu care, deși plecată printre străini, slujește condeiul și limba noastră română:

˂Există o tăcere adâncă între cuvintele pe care le rostim, o tăcere din care se naște ființa noastră. Acolo locuiește limba română. Ea trăiește dincolo de gramatica învățată și din freamătul sufletului care își amintește de unde vine.

Trăiesc de 24 de ani în Canada, dar rădăcina mea rămâne vie în glas și în vis. Am venit aici ca să vorbesc nu despre dorul spus, ci despre înțelepciunea pe care dorul o aduce în tăcere: limba română e mai mult decât mijloc de exprimare; este o catedrală interioară, zidită în lacrimă, cântec, rugă și iubire.

Departe de țară, am înțeles ceea ce acasă pare firesc: o limbă depășește hotarele și trăiește în cerul lăuntric. Limba română cuprinde atât ceea ce spunem, cât și ceea ce simțim doar prin ea.

Lucian Blaga spunea: „limba este întâiul mare poem al unui popor”, iar Nichita Stănescu mărturisea cu dragoste: „a vorbi despre limba română e ca o duminică”. Pentru mine, fiecare vers scris este o zi sfântă în care ființa se rostește pe sine. În spațiul străin, cuvântul românesc devine respirație identitară. El nu se aude mereu în jur, dar aprinde ceva viu în interior. Nu rămâne doar sunet, ci devine murmurul ființei care se așază, se înalță și se întoarce spre sine. Este o comoară vie, mereu reînnoită în fiecare suflet care o iubește și o scrie. Oriunde trăiește un român, limba noastră înflorește din nou.

Din această conștiință a fostului și a devenitului, propun un spațiu viu numit „Dor de Cuvânt” – un sanctuar pentru cei care scriu, rostesc, gândesc și trăiesc în limba română, indiferent de locul unde le cresc pașii. Un cenaclu al sufletului, deschis și viu, cu uși de lumină. O emisiune în care cuvântul curge liber, fără să fie știrbit de accent sau distanță. Distanțele nu destramă legătura cu rădăcinile, ci o întind mai adânc spre lumină. Și pentru că poezia rostește adesea ce discursul doar atinge, vă ofer în încheiere o poezie născută din această dublă naștere interioară, între două țărmuri, aceeași mare:

Două țărmuri, aceeași mare

Mă nasc de două ori în fiecare dimineață,

o limbă mă strigă în vis,

alta mă trezește.

Două ritmuri îmi bat în tâmple,

două voci îmi cos tăcerea pe margini.

Într-o limbă plouă cu dor,

în cealaltă,

dorul e vânt ce mă poartă mai departe.

Într-una, casa e acolo unde s-a născut copilăria,

în cealaltă,

acasă e acolo unde pașii ating cărările.

Cuvintele curg între ele

ca două râuri

ce se întâlnesc în aceeași mare.

Uneori, mă scufund într-una

și ies la suprafață în cealaltă,

aceeași, dar altfel.

Într-o limbă iubesc ca o flacără,

în cealaltă, iubirea mea e lumină lină.

Într-una, tăcerea e grea,

ca un munte nins,

în cealaltă,

e doar o foaie albă,

așteptând să fie scrisă.

Sunt două maluri ale aceleiași ființe,

două aripi

ale aceleiași păsări.

Oricare mi-ar lipsi,

m-aș prăbuși în absență.  (Carmen Oltean – 26 februarie 2025)>

by

Referinţă Bibliografică

OPINIE Ziua Limbii Române/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 31 august 2025