18 ani de slujire. Bucuria preoției la sat

Anul acesta se împlinesc 18 ani de când am fost numit preot în parohia Pietroasa, comuna Bolotești, județul Vrancea. Privesc în urmă și parcă nu-mi vine să cred cât de repede au trecut anii, plini de încercări, dar și de binecuvântări nenumărate. Când am ajuns aici, eram tânăr și aveam multe emoții, întrebându-mă: Cum vor primi oamenii un preot nou? Cum mă voi descurca într-o comunitate mică, unde toți se cunosc și fiecare clipă e trăită împreună?

Astăzi, pot spune, cu inima plină, că slujirea în mediul rural este o adevărată școală a iubirii și a răbdării. La sat, oamenii te primesc în viața lor fără rezerve. Te cheamă la botezuri, la cununii, la înmormântări, la binecuvântarea casei și a holdelor. Te primesc cu sufletul deschis, pentru că aici preotul nu este doar cel care liturghisește duminica, ci face parte din comunitate și din fiecare familie.

Cele mai mari bucurii nu vin din lucruri mărețe, ci din gesturile simple: o bătrână care îți aduce o pâine caldă pentru că „așa a simțit să facă”, un copil care îți spune la spovedanie că se roagă pentru tine, o privire recunoscătoare atunci când știi că ai fost acolo la timp, pentru cineva care avea nevoie.

Au fost și momente grele, desigur. Drumuri lungi prin ploaie și zăpadă, să ajung la cei bolnavi. Sărbători în care am simțit lipsurile alături de cei care nu aveau ce pune pe masă. Dar toate acestea nu au făcut decât să mă apropie și mai mult de oamenii aceștia și de chemarea preoției.

După 18 ani, pot spune că satul m-a format ca om și ca preot. Aici am învățat ce înseamnă răbdarea, smerenia și dăruirea. Și dacă ar fi să o iau de la capăt, tot de aici aș dori să încep misiunea preoțească. Au fost 18 ani în care am râs la bucuriile lor și am plâns la încercările lor. Am trăit alături de oameni simpli, dar cu inimi mari, fiecare clipă importantă din viața lor. Când a venit vremea bucuriei, am sărbătorit împreună, iar când a venit vremea durerii, am stat aproape, încercând să aducem mângâiere. Dar, peste toate, am știut că nu suntem singuri.

Împreună am trecut prin toate, pentru că l-am avut pe Dumnezeu ca tovarăș de drum. El ne-a întărit când ne-a fost greu, ne-a învățat să fim recunoscători când am primit binecuvântări și ne-a adunat mereu în jurul Sfintei Liturghii ca o mare familie. Aici, la sat, preoția capătă un sens aparte. Nu mai e doar despre cuvinte rostite în fața Sfântului Altar, ci despre viața trăită alături de oameni, despre a fi prezent, despre a lucra cu sufletul și cu inima.

Iar dacă ar fi să definesc bucuria slujirii în mediul rural, aș spune că ea constă în comuniunea aceasta sfântă – între oameni și Dumnezeu, între preot și parohia încredințată –, pe un drum lung, dar frumos, care duce spre mântuire. Pentru toți clericii tinerii, poate că pastorația la sat pare o provocare. Și este. Avem nevoie de răbdare, de jertfă, de multă dragoste și de dorința sinceră de a fi alături de oameni, nu doar duminica, ci în fiecare zi a vieții lor. Dar, dincolo de încercări, este și o mare binecuvântare.

A pleca la drum în această misiune, alături de oamenii simpli de la sat, înseamnă să descoperi adevărata valoare a preoției. Să înveți ce înseamnă slujirea curată, să vezi cum, prin cuvânt și faptă, Dumnezeu lucrează în inimi și în destine.

Satul te așază cu picioarele pe pământ și cu sufletul spre cer. Și, dacă accepți această chemare, vei primi în schimb mai mult decât ai sperat vreodată: dragostea oamenilor, bucuria slujirii și certitudinea că fiecare pas făcut aici contează veșnic.

După 18 ani, pot să spun că nimic nu se compară cu darul de a fi preot într-o astfel de comunitate. Și îi îndemn pe toți cei care pornesc acum la drum să nu se teamă. Dumnezeu merge întotdeauna înaintea noastră și ne pregătește calea.

Pr. Dumitru-Cătălin Manoliu

Parohia „Adormirea Maicii Domnului” – Adjud

Protoieria Panciu

by

Referinţă Bibliografică

Pr. Dumitru-Cătălin Manoliu: 18 ani de slujire. Bucuria preoției la sat/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 1 septembrie 2025