Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » CARTI » prof. univ. dr. Gheorghe AMZA: Viaţa ca o scânteie

prof. univ. dr. Gheorghe AMZA: Viaţa ca o scânteie

Viaţa ca o scânteie

 

Este un proiect inedit, gândit, proiectat şi realizat cu pasiune şi dăruire arzătoare de jurnalistul, poetul şi pictorul, adică omul de cultură complet şi complex, care este GHEORGHE A STROIA.

A prins viaţă şi a poposit în casele noastre, a celor care iubesc cu-adevărat frumosul din lucrurile simple, frumosul din ideile generoase, frumosul din sufletele celor care reprezintă o cale luminoasă pentru dezvoltarea în continuare a culturii române sub toate formele ei.

        Scopul mărturisit de autor chiar de la început, a fost acela de a dezvălui personalităţile şi curajul, demnitatea şi solicitudinea celor care păstrează în suflet acea scânteie divină, aprinsă de Creator în al mamei pântec şi scoasă în lume şi-n univers pentru a urma al destinului cântec sau descântec, contribuind cu generozitate la dezvoltarea şi înţelegerea frumosului din jur, la dezvoltarea literaturii române.

        Prin modul cum a fost alcătuit proiectul, prin întrebările concepute şi prin modalităţile de interpretare,” Viaţa ca o scânteie” este o realizare de excepţie, de mare profunzime şi reflecţie, ce priveşte existenţa ca pe o scânteie divină aprinsă de Creator, menită să lumineze drumuri, să încălzească suflete, să genereze cunoaştere şi setea de cunoaştere. Ţintele acestui proiect nu au constat în obţinerea de expresii estetice, goale de esenţă, ci în realizarea de adevărate punţi de legătură între oameni şi confirmarea că adevărata menire a „stropului de lumină”, ce suntem în această viaţă, este de a lumina şi de a lăsa o urmă de lumină semenilor noştri.

        Proiectul şi-a propus şi a realizat cu un profesionalism de înaltă clasă, o serie de interviuri cu scriitori români din ţară şi din diaspora, implicând cu aceeaşi responsabilitate trei actori principali:jurnalistul Gheorghe A. Stroia, cel care a imaginat şi propus cele 4 întrebări şi tot proiectul în sine, scriitorul care răspunde la cele 4 întrebări ca intervievat şi, scriitorul,  care devine el însăşi jurnalist, punându-şi alte 4 întrebări şi dând „imaginar” răspunsurile la întrebările puse.

        Cei 44 scriitori, care au răspuns cu entuziasm, la acest proiect şi au participat cu sinceritate şi necondiţionat , la realizarea lui, au dezvăluit prin răspunsurile date următoarele: cum au transformat încercările vieţii în adevărate forţe creatoare; cum prin credinţă, iubire şi generozitate rămâi un spirit dedicat frumosului şi valorilor umane; cum existenţa ca o „scânteie” luminează prin cuvânt, culoare şi muzică oferind speranţă şi alinare semenilor; cum îţi poţi găsi împlinirea în dăruire, altruism şi credinţă; cum frumuseţea şi natura rămân repere fundamentale în timp ce literatura şi arta rămân spaţii ale căutării de sens şi al luptei pentru păstrarea valorilor adevărate; cum pasiunea pentru literatură, ştiinţă şi transmiterea cunoaşterii conduce nu numai la formarea de minţi luminate ci şi la formarea de caractere; cum dăruirea, perseverenţa, iubirea de oameni şi de ţară sunt adevăratele flăcări ce dau sens existenţei; cum scrisul este, mai întîi, un act al sufletului şi abia apoi, un dialog cu semenii, un adevărat exerciţiu de sinceritate şi descoperire interioară; cum poezia, iubirea şi credinţa apar ca repere fundamentale ce leagă imaginea sufletului de continuitate şi nemurire; cum credinţa în artă are puterea de a face oamenii mai buni şi că adevărata valoare se măsoară prin emoţia transmisă; cum autenticitatea şi forţa mesajului transmis rămân esenţa unei creaţii durabile; cum literatura este artă şi misiune, cruce şi mângâiere, punte invizibilă între oameni şi neamuri; cum scrisul este o vibraţie tulburătoare revelând continuitatea dintre generaţii şi misiunea de a păstra vie memoria locului natal şi a ţării; cum „scânteia” devine metaforă a timpului unic şi irepetabil, a renaşterii zilnice şi a puterii de a împărtăşi frumuseţea prin artă şi credinţă; cum scrisul este principalul mijloc de promovare a valorilor autentice; cum poezia reprezină echilibrul, vindecarea şi revelaţia, fiind expresia unui suflet ce caută neîncetat lumina în întuneric şi sensul în suferinţă; cum literatura este o punte dintre emoţie şi raţiune, dintre tradiţie şi actualitate, o ardere continuă pentru cunoaştere şi lumină, confirmând că adevărata menire a omului este să fie un „strop de lumină” pentru cei din jurul său.

        „Viaţa că o scânteie”, dintr-un proiect inedit a devenit: o realizare de excepţie; o flacără vie ce luminează drumuri nebănuite şi nestrăbătute ale unor destine actuale sau viitoare; o împărtăşire de bucurii şi suferinţe; o flacără dătătoare de sens şi speranţă; o scânteie aprinsă de iubirea pentru Dumnezeu, pentru cuvânt şi pentru oameni; un model de repere morale pentru generaţiile viitoare; un concept prin care credinţa, frumuseţea şi emoţia pot schimba lumea; demonstrează încă odată că adevărata menire se află în amprenta impregnată în suflete şi în neiertătorul timp.

        Este o oportunitate pentru mine de a transmite mesajul meu de mulţumire sinceră, adresat maestrului Gheorghe A. Stroia, pentru posibilitatea de a cunoaşte şi de a înţelege o parte din ceata scriitorilor români, care şi-au dezvăluit sufletul prin mărturisirile făcute în această adevărată piatră a veşniciei-Viaţa ca o scânteie-cioplită cu deosebită grijă şlefuită cu inspiraţie de autorul şi coordonatorul ei-Gheorghe a. Stroia.

                       Felicitări maestre,

Prof univ. dr. Gheorghe Amza

Facebooktwitterby feather

Un comentariu

  1. admin

    Mulțumim, poetului GHEORGHE AMZA, pentru cuvintele de apreciere adresate proiectului VIAȚA CA O SCÂNTEIE. Mulțumim și noi, prieten drag al Armoniilor Culturale, pentru participarea la acest inedit proiect, care unește 44 de inimi, 44 de scriitori contemporani. Prezența dvs în această care ne onorează și este iată… ÎNCĂ UN VIS… ÎMPLINIT!

Parerea ta...

You must be logged in to post a comment.