Maria VAIDA: Poezia Dobrogei sau Nu mă da lupilor pradă
Există în lirica nouă, contemporană, poeți care se afirmă în spațiul lor originar, dar apoi sfera acestei afirmări se lărgește pe plan național. Este și cazul acestui volum…
Daniel LUCA: Penelopa de ieri și de azi
Poemele din volumul Elegiile marine de Maria Vaida (Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca, 2019) creează un tot unitar, o poveste despre femeie și destinu-i nedrept, acela de a…
Maria VAIDA: Invitație la lectură sau poezia ca un puzzle
Mărturisescu-Ți Ție, o, Doamne, că până acum nu știu ce este timpul! (Sf. Augustin) Recitind cartea poetului Viorel Birtu-Pîrăianu, Printre gânduri desculțe, Ed. Singur, Târgoviște, 2017,…



Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..
© Copyright 2015. Revista Armonii Culturale