Mulțumiri adresez prietenului mei D.E. Munteanu din Germania, care mi-a dăruit un superb volum de poezie, frumos intitulat SONATE PE NOTE RIMATE, editura Pax Aura Mundi, Galați, 2015.
„De aici, undeva lângă locul de născare al Dunării, am clădit arhitectura poeziei mele pe fundamentul limbii materne, cu finețile și expresiile ei specifice, nu pentru a „îmbăta” cu exces de metafore ochiul cititorului, sau numai pentru a putea fi percepută la adevărata ei tonalitate, ci mai presus de toate, în încercarea mea de a mi-o ridica de la treapta Dorului, la treapta Iubirii de departe…” Dan Eugen Munteanu
Mulțumesc, dragul meu prieten, îți doresc să fii sănătos, fericit, inspirat!
Gheorghe A. STROIA

Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..