BARBUT
© Ion Lazãr da Coza
erai doar amintirile tale când ne-am întâlnit
eu coboram dintr-un viitor
incert
dintr-odată
inima a reuşit
să-şi vorbească fără translator
să se vadă fără oglindă
nici măcar nu-şi făcea freza –
era frumoasă aşa cum era…
precum Rimbaud cu mâinile-nfipte în buzunarele rupte ale paltonului
a început să hoinărească
din speluncă în speluncă
și să-şi joace
inexistenţa la barbut
poate că de data aceasta
pierde

Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..