A spune „Îl iert pe X, dar nu-l uit” reprezintă o reacție profund umană și firească. O ființă rațională nu poate șterge pur și simplu din memorie un eveniment la care a luat parte, fie și doar ca spectator. Să luăm exemplul unui magistrat. Un judecător care decide să aplice o pedeapsă cu suspendare unui inculpat care a săvârșit o faptă gravă îi acordă, într-o anumită formă, o clemență. Cu toate acestea, magistratul nu va uita niciodată circumstanțele acelui dosar. La fel se întâmplă și la nivel rural: dacă lelea Floarea prinde în flagrant un băiețel la furat de cireșe și decide pe loc să treacă peste incident, spunându-i: „Mănâncă, băiete, câte poți, dar să nu mai faci rele!”, ea va păstra vie această amintire peste ani.
În mediul profesional, dinamica este similară. Când un coordonator de producție observă greșeala unui muncitor, îl liniștește și remediază el însuși problema pentru ca activitatea să revină la normal, fără a aplica sancțiuni, vorbim tot despre o formă de iertare. Însă managerul nu va uita incidentul; el este direct răspunzător de bunul mers al fabricii în fața conducerii și trebuie să rămână vigilent.
Într-o altă ordine de idei, întâlnim adesea celebra expresie: „Iartă-i, Doamne, că nu știu ce fac!”. În realitate, această situație cere o analiză nuanțată. De multe ori, cel care greșește doar mimează neștiința. Chiar dacă individul este iertat, cel care îl supraveghează direct are datoria de a verifica dacă eroarea a survenit din ignoranță reală, incompetență, oboseală sau alte vulnerabilități profesionale. Dacă intervii pentru a aplana un conflict și ierți pe cineva care a pus în pericol vieți omenești, cum s-ar putea traduce acest gest? Ai acordat iertarea ca formă de reconciliere, dar memoria nu are cum să șteargă un asemenea impact. Gândirea rațională ne obligă să iertăm pentru a merge mai departe, dar ne cere să nu uităm, pentru a ne proteja în viitor.
Vasile Dan MARCHIȘ poet, eseist, publicist, fondatorul revistei Sintagme codrene
by 
Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..