Cioburi
Frunze-n cioburi se răsfiră
Peste sufletul meu trist,
Numai toamna îmi respiră
Al ei suflu optimist.
Ploi rebele seacă cerul
Și în gând mi se coboară,
Se rostogolește iadul
Și puterea mi-o doboară.
Peste ramuri dezgolite,
Trec privirile-mi deșarte
Văzând vrute și nevrute,
Prin oglinzi de ani gravate.
Cade frunza în derivă,
Timpul mă îmbracă-n ocru,
Parc- aș fi falsa-i relicvă
Pusă-n templu vieții sacru.
Lacramioara Vasuian Apostu
Foto internet

Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..