Cioburi
Frunze-n cioburi se răsfiră
Peste sufletul meu trist,
Numai toamna îmi respiră
Al ei suflu optimist.
Ploi rebele seacă cerul
Și în gând mi se coboară,
Se rostogolește iadul
Și puterea mi-o doboară.
Peste ramuri dezgolite,
Trec privirile-mi deșarte
Văzând vrute și nevrute,
Prin oglinzi de ani gravate.
Cade frunza în derivă,
Timpul mă îmbracă-n ocru,
Parc- aș fi falsa-i relicvă
Pusă-n templu vieții sacru.
Lacramioara Vasuian Apostu
Foto internet