Școala de literatură Eugen Dorcescu 80 la întâlnirea cu George Roca

Școala noastră merge deja ca pe roate. Ticu Leontescu primește un telefon de la George Roca. Scriitorul australiano-român, sau, mai degrabă, invers, stabilit la Sydney de patruzeci și ceva de ani, intenționează să-și lanseze la Timișoara volumele III și IV ale seriei de interviuri De vorbă cu stelele. Pentru aceasta, este nevoie, în primul rând, de o sală. În acest scop, îl contactează pe Ticu Leontescu. Poetul Pastor îi comunică Maestrului Dorcescu, vechi prieten al scriitorului itinerant, doleanța acestuia. Se conturează, cât ai clipi, un nou proiect: organizarea unei lansări de carte. De sală face rost, prompt, scutindu-ne de orice emoții, Mari(a)na Anghel. Ni se pune la dispoziție Sala festivă a Liceului Pedagogic „Carmen Sylva”, de pe Bulevardul C.D. Loga din Timișoara, fostă sală de rugăciune, cu vitralii și balcon, împodobită de toamnă în această perioadă în care se sărbătoresc Zilele liceului. Pe afiș îmi apare numele. Ajung moderator, cum am mai fost, în prezidiu. Stau în partea dreaptă a faimosului musafir George Roca, în stânga lui este Ticu Leontescu, amfitrionul întâlnirii. Simetric, în partea opusă mie, se așază Mari(a)na Anghel. În sală, lume cunoscută din oraș, dar și fețe noi, din diaspora de peste mări și țări. Remarc alumnii noștri: Doamna Mariana Pâșlea, venită de la Bozovici. Obosită, însă fericită că a devenit membru UZPR și că ne-a putut oferi cel mai recent număr din „Vatra almăjeană”, pe care o conduce cu brio; în altă parte, cu aceiași ochi celești, radiantă, Monica M. Condan. Cum îi este felul, vine de la o altă manifestare culturală. A trecut și pe la Centrul Cultural Francez, în „fereastra” dintre evenimente. Nu putea lipsi de la întrunirea aceasta, la cât de devotată îi este Școlii de literatură Eugen Dorcescu 80, căreia i-a dedicat jumătate din numărul 130 al „Coloanei infinitului”, revistă academică, pe care o păstorește exemplar de un amar de vreme; apoi, Anișoara Violeta Cîra, nedezlipită de Mărioara Rus. Amândouă sprințare. Numai zâmbete, numai flori. Nimic nu le tulbură bucuria clipei. Suntem destui în sală, ca să simțim că Școala e bine reprezentată. Din umbră, suntem coordonați de Maestru. A vorbit cu fiecare dintre noi, cu o zi, cu o seară înainte. Ne-a orientat. Organizarea este impecabilă. Totul funcționează perfect. În cuvântul său de deschidere, Ticu Leontescu evidențiază rolul „Școlii de literatură Eugen Dorcescu 80” în pregătirea acestei lansări. „O școală din elita spirituală a orașului”, adaug în gând ce și-ar fi dorit Eugen Dorcescu să se spună. Fără nicio emfază. Convins că la un asemenea nivel a ajuns această construcție intelectuală în cei trei ani și jumătate de activitate asiduă. Mi se dă cuvântul. Îi transmit lui George Roca îmbrățișarea frățească a lui Eugen Dorcescu. Îmi aduc aminte cum, în urmă cu doi ani, știind „cât de viclean” e timpul, Poetul timișorean le cerea celor prezenți să conștientizeze șansa extraordinară de a se afla cu toții în jurul lui George Roca: „Cine știe câți dintre noi vom mai fi aici data viitoare…” Eugen Dorcescu este primul pe lista absenților. Din motive întemeiate, desigur. Urmează, pe aceeași listă nescrisă, Doamna Cornelia Chifu, apropiata colaboratoare și gazda providențială a lui George Roca în Timișoara; Veronica Balaj. O fi plecat în Canada?; Paraschiva Florescu… Etc. Îi revăd, totuși, pe Doamna Subțire, pe Dumitru Mnerie, pe Stejărel Ionescu. Sunt fericită că a venit și Flori Munteanu-Cuc. Ca și distinsa Doamnă Eleonora Leontiuc. Numai scriitori. Nu-i nimic că suntem mai puțini decât data trecută. Câți vor fi fost la celebrele cenacluri de odinioară? La Junimea lui Titu Maiorescu, la Sburătorul lui Eugen Lovinescu? Acolo unde s-a decis soarta literaturii române? Nu știu de unde mi-a trecut prin cap să ne raportăm la ei. Revin cu picioarele pe pământ. În orice caz, observ că toți participanții se arată foarte interesați de cărțile prezentate. George Roca nu vine niciodată cu mâna goală. Ci cu daruri din preaplinul sufletului său. Este un generos notoriu. Și un altruist: citește, editează, publică, bate drumuri lungi în lumea largă, ca să le ducă cititorilor cărțile la ei acasă. Să le vadă în mâinile lor. Pe deasupra, este și curtenitor. „Cine sunt stelele?” întreabă dumnealui. „Uitați-vă unii la alții!” M-am uitat și eu la chipurile cunoscute din sală. Se plimbau lumini de la unul la altul. Le străluceau ochii. A iubit vreun poet român stelele mai mult decât Eminescu? Ne-a ridicat cineva mai sus de Luceafăr? George Roca își prezintă singur cărțile editate la o distanță de 28 de ore cu avionul: la Editura Academiei Româno-Australiene din Sydney, în 2024. Reduce distanța la zero. Și în timp. Și în spațiu. Pe mese, printre aranjamentele autumnale, sunt răsfirate cărți de interviuri, excelent realizate de George Roca. Domnia sa croiește povești memorabile, cu personaje incredibile, punând cap la cap fragmente nebănuite din viața acestora. Dezvăluie taine la care ajunge prin cele mai iscusite și mai oneste întrebări. De pildă, taina scrisului. Volumele curg în serii de câte 4-5, precum filmele americane de succes. A avut atâtea reviste „câte stele sunt pe cer”… Pierea una, se ivea alta, „de printre nori/ca un vis de tinerețe printre anii trecători”. Oricum, George Roca nu se oprește din ceea ce face, nu ia o pauză, indiferent de împotrivirile și poticnelile inerente destinului, găsește soluții, nu abdică de la misiunea sa de promotor cultural al românismului, în diaspora americano-australiană-canadiană-europeană și în România. Turist neobosit, turist fericit, turist care vorbește și simte pretutindeni românește, având relații cu peste 3000 de prieteni – scriitori și artiști români – de pe mapamond. Este un fenomen, fără nicio exagerare. A scris poezie și proză, a condus reviste literare cu imensă audiență, a înființat academii… , menținându-se în vervă la cei 78 de ani, pe care i-a împlinit de curând. Și astăzi, lucrează la computer, în medie, opt ore pe zi (deși a publicat un volum de versuri intitulat „Evadare din spațiul virtual”, pe care l-am luat în serios și fiindcă a fost comentat de Eugen Dorcescu). Doamna Smaranda Kafka, prozatoare din Australia, ce a emigrat din Timișoara de 22 de ani, a subliniat că nu există piloni ai diasporei care să nu-l cunoască pe George Roca, în calitatea lui fundamentală de deschizător de drumuri. La un moment dat, s-a iscat un dialog deschis, fără nicio constrângere, la care au luat parte toți cei ce au dorit, intervenind de câte ori au avut ceva de spus. S-a vorbit despre literatură cu mare bunăvoință, respect și dragoste. George Roca a recitat din Mihai Eminescu și din propria creație, implicându-și prietenește auditoriul în actul artistic. A trecut timpul vertiginos. Ca la un spectacol. De fapt, chiar asta a fost. Un spectacol, pe cât de spontan, pe atât de riguros. Cu fiecare scenetă în locul potrivit. Cu fiecare rol bine jucat. Cu toate amănuntele puse la punct. Cu multă lumină pe rampă. De parcă s-ar fi aliniat planetele…

Ca dascăl, am fost mereu cu un ochi pe cei din Școala noastră. Și pot spune că am ieșit din Sala festivă a Colegiului Pedagogic Carmen Silva literalmente încântată. Erau multe stele pe cer și o lună fascinantă de octombrie. Iar eu pluteam… Deși nu prețuiesc mândria, uneori sunt foarte mândră de elevii mei. De cei de la Școala de literatură Eugen Dorcescu 80, în mod cu totul special, fiindcă ei sunt „frații și surorile noastre…”

by

Referinţă Bibliografică

MIRELA IOANA DORCESCU: Școala de literatură Eugen Dorcescu 80 la întâlnirea cu George Roca/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 23 octombrie 2024