„România e singura țară în care
succesul nu are succes…!”
(Principesa Ileana)
În România succesului fără succes, răul cel mai mic este, a ajuns să fie singura și sigura nădejde, azi. Căci, da, nimic mai adevărat: suntem o țară în care succesul nu are succes…! Nici nu poate să aibă câtă vreme patroana spirituală a noastră s-a impus a fi, mai abitir ca niciodată în ultimii douăzeci de ani, dezbinarea națională. „Pas cu pas” patria română a fost fragmentată în multiple categorii antagoniste de oameni, bucățălind populația pe fundamentul adevărului individual. Pentru noi românii adevărul este cel mai lunecos criteriu, fiecare dintre noi crede și susține vehement și cu orice preț că adevărul său, solitar și stereotip este indistructibil, fix și categoric. La temelia acestui fundamentalism abuziv, riscant și extrem de prejudicios este mai presus de tot apartenența separată, întâmplătoare, hazardată, orgolioasă de niște galerii de fani politici atașați de diverși candidați la demnități publice pe seama campaniilor electorale capricioase, scăpate uneori de sub legalitate și control. Un carusel de motive subiective, unele mai naive decât altele, chiar ciudate, absurde, subsumate emoției de moment, pe termen scurt, dar în chip neclintit, fără nicio preocupare în raport cu urmările ne orbește și ne aruncă în anarhie…!
Auzeam cândva pe cineva spunând că o alege pe Elena Udrea pentru că e frumoasă, pe altcineva că îl alege pe Băsescu pentru că e popular, pe altcineva că îl alege pe Johannis pentru că e neamț, pe altcineva că Laura Codruța Kövesi este varianta feminină a lui Vlad Țepeș și ar fi președintele cel mai nimerit pentru țara noastră, cea mai coruptă din lume, după părerea acestora…! Auzeam fel de fel… Grozăvii inimaginabile din partea unora și altora! Și iată unde am ajuns…!
Suntem un popor dezbinat, martirii propriei noastre uri. Tot ce ni se întâmplă este fructul otrăvit al urii și dezbinării. Și totuși continuăm…! Aceiași ce, de pildă, de două ori consecutiv am votat în număr covârșitor pe Johannis care, ajungând președinte a ieșit neconstituțional în stradă la manifestații împotriva guvernului și a PSD, răcnim azi din toți plămânii contra a cum s-a comportat nimeni altul decât întocmai el, cel despre care spuneam că e președinte providențial. Incredibil, ca și cum nu unii dintre noi l-am ridicat brutal acolo, anatemizându-i foarte violent și scandalos pe ceilalți care se pare c-au avut dreptate dacă nu l-au ales. Astfel, ajunși la momentul terminus al entuziasmului ne încărcăm cu revoltă împotriva exponentului propriei selecții.
Încolțește sămânța anarhiei. Și totuși, nu ne-am debarasat de violență, nu ne folosește lecția, am rămas tot cu gura mare și continuăm să anatemizăm fără repaos pe oricine nu ține pasul cu scandalul, ca și cum tot ei, cei care l-au ales pe Johannis, au dreptul să îl conteste azi și să continuie a se afirma ca singurii capabili și în dreptul de a discerne asupra succesorului, iar cei care l-au contestat dintru început pe marele neamț dacă se poate să fie desființați, scoși din lume.
Paradoxul suprem…! La aceasta suntem parte. Și totuși, absurdul nu are limită…! Noi am ieșit la bulevard prin București cu Johannis, iar acum tot noi fie continuăm să dăm vina tot pe ceilalți, fie ne revoltăm împotriva președintelui manifestant, de parcă el a fost instalat la Cotroceni de altcineva, de niște fantome nevăzute, neauzite, misterioase, de pe altă lume…!
Incredibil, dezolant…! Noi ne-o facem cu mâna noastră! Iată, am ajuns mai rău ca niciodată. Cine sunt primii și cei mai aprigi răzvrătiți azi? Întocmai cei ce-alimentau consecvent și substanțial ura și dezbinarea ieri, „salvatorii” neamului…!
Se poate scrie un troian de cuvinte acum, însă nu este cazul și nu este timpul. Trebuie să ne reunim, de fapt să ne unim, că uniți nu eram decât în vremurile de demult pe care, de asemenea, mulți dintre noi le hulim – condamnăm securiștii, comuniștii, „ciuma roșie”, rușii, fasciștii…, dar gândim întocmai ca ei, le copiem ideologia și sloganurile, vorbim ca ei…!
Izvor de stupoare, necunoașterea istoriei pe de o parte, aglomerări de interese generatoare de conflicte acerbe și abjecte, pe de altă parte, frustrarea, ura, barbaria politicii ca preambul al anarhiei mențin trează, de veghe, cu arma la picior dușmănia împotriva monarhiei și regalității românești sub care România a fost modernizată, prosperă, clădită pe temelia Independenței cucerite sub Carol I, a Marii Uniri făurite sub regele Ferdinand și regina Maria, a înfloririi culturale sub Carol al II-lea, a loialității, iubirii de țară și salvare a ei de la un dezastru iminent prin actul eroic de la 23 august 1944 de către bunul rege Mihai. Nici nu poate fi paradox mai clar ca acela de a te afirma ovațional că ești anticomunist, antisecurist, antirus imperialist, antilegionar și așa mai departe, dar condamni monarhia și pe regii noștri, ce-au fost exact la polul opus, împotriva a toți și toate acestea, întru liniștea și bunăstarea noastră – acesta-i paradoxul iremediabil.
La fel ca și faptul că sub ochii noștri și cu prețul zbuciumului nostru și nefericirii noastre căutăm rezolvarea mai departe de unde se află. De la instaurarea ilegitimă, prin forță și șantaj, a republicii și până azi, vânzolim țara, ne încăierăm interminabil ca să perpetuăm prezidențialismul ce nu ne aduce niciun argument că am găsit calea convenabilă nouă, ci doar, de la președinte la președinte, ipoteza nimeririi unui rău mai mic decât altul. Aceasta nu conduce la o reparare ci, dimpotrivă, o prelungire a dezordinii, lacunelor multiple, libertății scăpate de sub control, ce nu poate decât să decurgă în opusul libertății – toate acestea fiind consecutive unei vieți publice, ordini statale, raporturi internaționale degradate, totul de sus până jos, național și internațional clădind o structură piramidală putredă, instabilă, vulnerabilă. Cu toate că restaurarea monarhiei constituționale ar fi împlinirea cea mai la îndemână și pasul cel mai chibzuit.
Poate că timpul este foarte scurt de azi pe mâine. Cine știe până când vom mai fi forțați de împrejurări să alegem răul cel mai mic…?! Fără îndoială că trebuie să să ne orientăm și în chipul acesta conjunctural. Trebuie să ne salvăm țara și trebuie ca noi să avem grijă de noi, să încetăm să facem greșeli uriașe, catastrofale, pentru ca apoi să dăm vina pe alții și să ne menținem închiși în propriul cerc vicios, letal…!
Să votăm, deci, răul cel mai mic, dacă se impune. Facem asta, separăm după ponderea voturilor răul cel mai mic de răul cel mai mare, dar nu procedăm astfel decât la a perpetua ciclice sortări incerte dintre două rele. Repetabil, alegerile sunt prezentate ca viciate, din perspectiva de gândire a unei părți de electorat și corecte din perspectiva de gândire a altei părți, ceea ce indică ilegitimitate sau legitimitate de la caz la caz, pentru componența finaliștilor. Însă tot noi suntem acei ce prin propriile voturi vârâm în fruntea aleșilor pe cine vrem, nu în mică măsură în baza unei ipoteze de providențialitate privind pe fiecare în parte și pe seama opțiunii noastre, vot cu vot. De altminteri, de trei decenii tot netezim drumul celor ce joacă țonțoroiul pe piepturile noastre și nu numai că-l netezim, îl și consolidăm – cei nemulțumiți până în măduva oaselor acum, mai ieri, de pildă, se răsculaseră cu Johannis antemergător, aminteam aceasta mai sus…!
De la scrutin la scrutin totul e istorie. Dar istoria trebuie să constituie un rechizitoriu drept și foarte sever cândva. Manipularea este cea mai înveninată dulceață ce prinde la mulți, iar aceasta, din nefericire o observăm după ce își face efectul. De aceea, cu atât mai mult timpul nu mai are răbdare, trebuie să reflectăm foarte serios, urgent, consecvent și constructiv la restaurarea monarhiei. Avem pe Majestatea Sa Margareta Custodele Coroanei Române, avem binele pentru noi din perspectiva unui Șef de Stat, care ne-ar sluji cu loialitate nu căruia i-am fi slugi.
Din cinci în cinci ani noi singuri, nimeni altcineva, ne aducem câte un dictator pe capul nostru…! Năpasta perpetuată de la demolarea cu tancurile sovietice a ce a zidit monarhia și regalitatea românească se poate curma odată pentru totdeauna prin restaurarea monarhiei constituționale. Poate că însăși sau însuși cine ajunge într-o zi președinte față în față cu propriu-i noroc într-o țară a norocului fără noroc – parafrazând spusele principesei Ileana –, ar trebui să reflecteze la aceasta. Este timpul ei sau al lui să ia destinul țării în custodie, dar dacă noi alegem greșit și ne pricopsim tam nisam cu răul cel mai mare, e foarte greu de prezis ce iad ne așteptă.
Poate că într-o zi, chiar președintele va fi acela ce va ieși în fața națiunii, nu să protesteze împotriva unei părți a poporului ci să-i unească pe oameni și să contribuie la restaurarea monarhiei distruse de ruși și de comuniști.
Iată de ce nu mai este timp de pierdut. Trebuie să se înțeleagă și să nu se uite niciodată că monarhia constituțională este un sistem de guvernământ ce poate asigura stabilitatea pe termen lung a României – argumentul: perioada dintre anii 1866 și 1947.
Procedura este deplin posibilă (menționările de mai jos sunt rezultate din dezbaterile și clarificările Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei:
Parlamentul României constată nulitatea abdicării forțate a regelui Mihai la 30 decembrie 1947 și proclamarea republicii în exterioritatea Constituției în vigoare la acea dată, de către un grup de douăzeci treizeci de trădători, fără nicio consultare cu națiunea;
Parlamentul se transformă în Adunare Constituantă, revizuiește Constituția din 1923, ce-a fost funcțională până la 30 decembrie 1947 și adoptă o constituție revizuită pe care o supune aprobării naționale, ținându-se cont de Normele Fundamentale ale Familiei Regale a României, așa cum au fost formulate de către regele Mihai;
Constituția se validează prin referendum național, cu întrebarea „Sunteți de acord ca România să revină la monarhia constituțională prin adoptarea variantei revizuite a ultimei constituții monarhice?”. Nevalidarea referendumului permite Adunării Constituante să propună o nouă constituție republicană;
Parlamentul constată că potrivit Constituției, Majestatea Sa Margareta, fiica cea mare și moștenitoarea desemnată a regelui Mihai este Regina României;
Majestatea Sa Margareta prezintă Parlamentului Noul Statut al Casei Regale a României și Parlamentul îl aprobă.
Aceasta înseamnă „pas cu pas”, domnule Johannis, dar nu către raiul huzurului, indiferenței și lenei sfidătoare prezidențiale exasperante. Aici se va sfârși zarva, disperarea națională, ura iremediabilă la a cărui apogeu sunteți parte, domnule Johannis…, luptele fratricide interminabile, nesiguranța pentru ziua de mâine, declinul demnității, incertitudinea suveranității naționale, independenței și dreptății sociale au fost lăsate la voia întâmplării de către dumneavoastră, domnule Johannis.
Asta e calea…! Monarhia constituțională. Trebuie aflată, e atât de aproape de noi, să nu o mai căutăm atât de departe…!
Întâi de toate să votăm răul cel mai mic (ne aflăm cu puțin timp înaintea alegerilor prezidențiale din martie 2025). Dar să nu abandonăm hotărârea de a ne orienta mintea, inima și fapta spre restaurarea monarhiei constituționale. Până la capătul vieții fiecăruia dintre noi să slujim loial monarhiei constituționale și regalității române.
(Aurel V. Zgheran)
Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..