Lansare de carte la Biblioteca județeană „Costache Sturdza” Bacău: EVITÂND OCHIUL (roman) de Iulia Maria Bucur
Sâmbătă, 29 martie 2025, zi bacoviană în cetate bacoviană, cadru generos și primitor la Biblioteca județeană „Costache Sturdza” Bacău, amfitrion Adrian Jicu, o sărbătoare a tinereții, empatiei, emoției, o lansare eveniment: EVITÂND OCHIUL de IULIA MARIA BUCUR (17 ani).
Auditoriu divers și numeros: colegi de clasă, profesori, doamna dirigintă, consilier editorial și director editură, personalul bibliotecii și managerul său, părinți, bunici, un proiect editorial Armonii Culturale de succes.
Emoție, empatie, cuvinte frumoase, poveste, nevoia de autodepășire, de succes, nevoia de uman, de fericire. Sală arhiplină, dar mai plină cu zâmbete și charismă, o atmosferă caldă, specială, în care tinerețea dă lecții de morală maturității.
Diplome de recunoștință Armonii Culturale, premii: DOCENS DECIMUS (Anca Denisa Șogor – consilier editorial, Autoare – Iulia Maria Bucur, George Nicolae Stroia – editor, Adrian Jicu – Manager Biblioteca județeană „Costache Sturdza”), SEMPER VIRENS (părinți, Gabi și Liviu Bucur).
Râuri învăpăiate de flori albe, roșii, galbene, fotografii, autografe și multe, multe îmbrățișări, prietenii legate acum, aici, pentru o viață.
Felicitări, Iulia Maria Bucur, pentru sărbătoarea de azi, pe care ai făcut-o în întregime a ta! O meriţi din plin, pentru tinerețea, talentul și pasiunea ta pentru scris. Mulțumim tuturor celor care au făcut din clipa de azi, moment memorabil pentru un mâine al tinerilor, al speranței.
Armonii Culturale
Bacău, 29.03.2025


Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..