CALEIDOSCOP DE VISE
PAȘI PRIN LUMEA AZURIE A ÎNALTULUI ȘI A ADÂNCULUI
Cine nu și-a pus, măcar o dată întrebarea: Ce este un vis? Cu toții avem vise, de zi, de noapte, vise firești pe durata somnului sau pe care ni le făurim în imaginație, conform dorințelor noastre. Călătorind pe urmele viselor, autoarea acestui încântător volum, ne invită s-o însoțim, de-a lungul și de-a latul, de-a adâncul și de-a înaltul pe tot cuprinsul copilăriei care e cea mai bogată în vise de tot felul.
Să ne pregătim a visa, împreună, poate ne căpătuim cu niscaiva vise, care pot deveni, de ce nu, realitate? E visul nostru din totdeauna: ca visele să devină aievea. Pe spinarea închipuirii se poate visa lejer, despre orice și oricine. Dar cel mai bine îi stă visului nostru, alături de cei de o seamă cu noi, care și ei, la rândul lor visează cele mai năstrușnice vise.
Tema viselor este foarte generoasă. Nu există ființă care să nu viseze. E un lucru cunoscut: doi oameni nu pot visa același lucru. Dar își pot înnoda visele unul de celălalt și pot alerga de mână împreună, vis cu vis, închipuire cu închipuire. Așa au făcut autoarele de față, Klaudia Muntean și desenatoarea Ana Enache în cartea „Ce este un vis?” Și ce-a ieșit în realitate? O carte de vis.
Să pășim și noi în acest univers oniric, alături de aceste distinse iubitoare de vise din copilărie. Imaginația e absolut necesară și ne poartă pe aripile sale oriunde vedem și chiar nu vedem cu ochii. Dar le descoperim pe parcurs, cu fiecare pas, cu fiecare zbor, până aproape de nor și de soare. Să le dăm ascultare, fără nici un fel de întrebare.
Decorul e azuriu, sau albăstriu, plin de păsări și avioane de hârtie, numite planoare, care zboară liber pe cerul inocenței. Desenele sunt foarte inspirate și se regăsesc în visele toate. Personajele sunt și ele din lumea viselor: fetița Aysun, tatăl ei, Tengri și multe, multe zâne-fetițe ștrengărițe. Ceea ce vor să transmită autoarele e o sumedenie de vești din lumea închipuită, fie a delfinilor și scoicilor, fie în lumea îngerilor și a altor ființe celeste care pun întrebări și nu prea au timp de răspunsuri. Dar pentru că în copilărie, orice țânc pune întrebări, să ne pregătim a le răspunde.
E multă magie aici, special aleasă pentru pitici. Vom învăța limba delfinilor, care nu adorm niciodată complet, deși au apă berechet și ar putea să ațipească în bazin sau în ocean, chiar și un an. Și pe nisip sau în apă, vom descoperi o scoică uriașă în care se adăpostesc trei ființe magice, cu aripile în formă de jumătăți de inimă.
Și negreșit, îl vom întâlni, pe Zeul somnului, care ne va moleși precum Moșul Ene, până vom ațipi de-adevărat și nu pe furat. Eu deja m-am furișat să le privesc ca prin geamul unui uriaș acvariu de la Delfinariu. V-ați întrebat vreodată „Ce visează un delfin?” Eu, cel puțin, nu. Dar o să-mi închipui, acu’, dacă mă ajutați și voi. Darămite un licurici pe care l-am zărit aseară, rătăcit pe aici? Un ghem de fum îmbrăcat în costum. Un felinar de pădurar de la mine din grădină care semăna cu o mică floare de lumină.
Să nu mai zăbovim să ne copilărim, că trece timpul ca gândul și n-am isprăvit nici măcar să vă spun ce e cuvântul. Cuvântul, ehei! Nu-l întrece nici o duzină de zmei sau de lei paralei. În lumea delfinilor, păsările devin albăstrui, și înoată în valuri de stele aurii, până devin corăbii de ceață, pline de albeață, în timp ce corabia aproape că se scufundă în apa rotundă, rotundă, din acvar. N-ai habar cum se comportă ființele călătoare pe ocean sau pe mare! O splendoare! Unele se zbat și strigă SOS, Ajutor! Nu pot să mai zbor, mă scufund, ducându-mă la fund, că mă trage imensa pălărie de alge! Corabia-scoică sau corabia stea, mai-mai să dea peste un recif de corali care le iese-nainte, fără să se mai prezinte! Ce să facă bietele corăbii? Să țopăie precum niște vrăbii, să sară din apa sărată ca și când ar fi pentru ultima dată? Nu știu. Și ca să vă spun minciuni, e prea târziu. Mai bine le întreb pe autoare, cum să scap de așa o încurcătură. Să cer ajutoare, să strig? Îmi e prea frig. Și mă apucă o fierbințeală, ca la o strașnică răceală. De fapt, mai aștept și mai dau câte o filă, să văd ce se mai întâmplă în lumea apelor clare și reci. Deci: Corăbiile-dragon sunt tot de hârtie și costă un ron. Sau un pitac. N-am ce să fac și accept, ținând piept valurilor de hârtie de pe panoplie. Mi-a spus cineva că în adânc se află un regat de cristal. Ori, Labirintul lui Dedal, din care nu mai poți să ieși, dacă nu găsești Firul Ariadnei din cele povești.
Ce, e ușor să găsești drumul, prin atâtea cărări întortocheate de ape-n derivă, o stivă de valuri de carton, bleu-bombon? Ei, dar m-am întrecut cu gluma și am uitat să vă spui, că am plecat într-o seară hai-hui, în Carul Mare spre Carul cel Mic. Stați un pic să vă povestesc. Sau mai bine să vă spună autoarea și desenatoarea. Povestea lor trece din trecut în viitor, foarte ușor. Ca o părere, ca un abur de fum, încât nici acum nu mi-o pot reaminti, așa că nu prea mai am ce povesti. Regatul de cristal nu are egal, e neasemuit de aceea e foarte vestit. În el locuiește Păzitorul de vise-narcise. Acolo stă și scoica-doica-pasăre-albăstruie și-n ea se ascund, toate vietățile de pe prund sau din insulele stelare, care fără încetare, dau roată-mprejur. Aș putea chiar să jur că au venit chiar din Insulele Canare. Din acest regat se văd toate stelele care-ți apar în vis. Dar și Luna care e cea mai visătoare. Poți fi visător fără să visezi? N-o să-ți vină să crezi câte imagini îți apar, ca pe ecranul de radar. Pe fața nevăzută a Lunii, apar căpcăunii, atrași de Codul secret. Doar Visătorul îl poate manevra și descifra. El se află în Constelația Orion și vine zburând ca un avion sau chiar un Zburător de elită, într-o clipită. Și poartă la el, Oglinda fermecată care-i arată o fată pe nume Aysun, care-i chiar eroina acestei povești fermecate. S-o-ntrebăm? Să mai stăm să așteptăm?
Și Tengri adăugă pentru noi: O s-o aflăm poate „În vis călătorim dincolo de orice graniță: în orice loc, în orice timp, sub orice formă”. Am putea încerca și noi, așadar, măcar să știm pe ce planetă trăim.Voi știți sau doar vreți să ghiciți? Pentru că „visul este şi o infinită sursă de Inspirație”. El ne arată „legătura dintre asteroizi, praful interstelar şi planete”. Chiar și între unele comete care sunt un fel de stele cu plete. Dacă nu avem o hartă a adevăratelor noastre sentimente, s-ar putea să ne rătăcim, între un surâs și o lacrimă cel puțin, scursă pe obraz. Ce necaz! Cât mister și câte taine ascunde acest Univers, nimeni nu poate răspunde. Poate astrologii cu lunetele lor, pot să-l străbată, că n-ar fi pentru prima, nici pentru ultima dată.
Cartea este interactivă și atractivă și te provoacă să afli ce se mai întâmplă în acest Univers. Universul din vers, de bună seamă, așa că nu vă fie tramă. Pe stele le cunoști după mers. Dacă merg iute, poți să spui vrute și nevrute, că nimeni n-o să te creadă. Așa că, adă-mi mata o lunetă ca să nu le scăpăm din privire, altfel ar pluti pe cer fără oprire.
O hartă a gândurilor noastre? Doar în astre poți întâlni, înainte de a te plictisi. Putem afla cine este Visătorul care-și ia zborul înainte de sfârșitul poveștii, apoi, misterele din constelații. Nu mai vorbesc despre cheița fermecată care deschide lumea viselor de altădată. Acest limbaj secret este legat de un sentiment. Dar care să fie, de vreme ce nu-l poți desena pe hârtie? În insulele stelare, visele au mare căutare. Aici întâlnești la fiecare pas meteoriți care sunt foarte grăbiți. Deși sunt mașinării zburătoare care au mare căutare. Și cad în ploaie de diamante pe pământ încât te întrebi ce sunt? Din pietre, din lacrimi de apă de ploaie sau din lacrimi de crocodil de pe Nil? Că doar n-o să alergați în pas alert până-n deșert!
Micuța Aysun știe o mulțime de povești cu vise încă nescrise, dar foarte citite sau auzite. Despre visul care vine „din timpuri străvechi sau despre uimitoarea forță a acestuia de a crea noi şi noi lumi”. Pe care, ai putea și dumneata să le rezumi, să nu mai bați apa-n piuă până la ziuă că se termină visul-promisul.
Ce părere aveți, așadar, despre un asemenea caleidoscop de vise? Pot fi reținute sau scrise? Vă invităm așadar, la povești românești sau străinești, despre vise de noapte și ziuă, dar să nu fie minciună. Atât. Hai că mă duc să visez despre această cărticică primită în dar, cu un dublu autograf scris clar pe azur, pe zenit și nadir, abitir. De care m-am prins dinadins. Povestea e interactivă și mă intrigă că nu pot să răspund, nici s-o ascund.
Pentru că Zeul Somnului m-a cuprins în brațele sale colosale. După atâta alergare în lumea lui Morfeu, am căzut în vise și eu. Ce tupeu!
CEZARINA ADAMESCU
by 
Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..