MARIUS TERCHILĂ
ARTA NARATORULUI AUTODIEGETIC
(MIRELA – IOANA DORCESCU, BONANZA. ROMAN.
Editura Waldpress, Timișoara, 2026)
Am avut onoarea să fiu primit în universul familiei Dorcescu. Atmosfera lumii artistice, tărâmul literar, cărțile Mirelei – Ioana și ale lui Eugen Dorcescu au generat o metamorfoză a zilei de februarie, care a devenit mai luminoasă, mai colorată, cu străluciri diamantine. Am admirat profilul statuar, distins al poetului la biroul creației, ocrotit de zeitatea feminină, stăpâna acestui univers spiritual, existențial.
Editarea, interpretarea operei lui Eugen Dorcescu o consacră pe conf. univ. dr. Mirela-Ioana Dorcescu drept „dorcescolog”. În noianul de materiale critice, hermeneutica Domniei Sale se bazează pe acuratețe, temeinicie, responsabilitate, spirit critic, obiectiv, pe înalta stăpânire a limbii. Sunt bucurii estetice ale sufletului meu de filolog, generate de textul impecabil, de profundul simț lingvistic, de mare sensibilitate, bazat pe o cultură de nivel academic. Câteva momente în prezența familiei Dorcescu m-au înălțat peste timp, în lumea fără de prihană a ideilor generate de spirit, idei eterne, absolute.
Bonanza, roman, continuă căutarea identității de sine a autoarei, periplul delicat, dramatic, complex din romanul Celesta. Roman de autenticitate organică, un roman de observație a vieții interioare, a unei realități intime, Bonanza este un Bildungsroman, dar și o poveste de iubire, roman modern cu deschideri metafizice. Iubirea eroilor se înalță autentică, intensă, într-o atmosferă de mare rafinament intelectual, prin ardoare, puritate, prin parfumul grației feminine. Este un roman al iubirii mature, bazate pe fidelitate, sacrificiu, dialog spiritual. Deasupra suferinței se află iubirea, noblețea, înțelegerea, credința, aspirația artistică spre perfecțiune.
Dragostea pentru Teodoru este corelată cu cea a plaiurilor strămoșești. Carani, toposul copilăriei Arinei, e evocat nostalgic. Peisajul de la Stroiești e asimilat de creația lui Teodoru. Cu timpul, casele din locurile natale, de la Carani, de la Stroiești, au dobândit altă înfățișare. S-a risipit, s-a destrămat ca norii, senzația aceea acută de apartenență, cu dulceața ei irecuperabilă.
Spații nostalgice ale celor doi protagoniști sunt și în Timișoara: parcurile Doina, Catedralei, Botanic… Romanul explorează teme ca: pierderile, amintirile, frământările eroinei. Multitudinea de trăiri, de evocări, de momente sensibile este subordonată temei centrale a romanului, după cum s-a observat: spiritualitate cu deschideri metafizice, marcată de interogații profunde, introspecții, reflecții asupra sensului faptelor, a timpului, a vocației creatoare.
Regăsirea liniștii prin trăirea micilor bucurii, diminețile calme, dominate de lectura Bibliei; dialogul despre sensul Psalmilor. Arina înțelege să creeze în spirit creștin, încât pe „Acela să-L mulțumesc, pe Cel care este și rămâne cu mine, orice-ar fi ”(pag.7). Teodoru se află în căutarea unui echilibru interior: „Am avut reprezentarea unui râu”. Este visul său recurent, observă Arina. Nu e puțin lucru să te dedici unui mare scriitor, „să stai lângă un abis”, mărturisește Teodoru. Arina:„Eram căsătorită de opt ani și jumătate cu un abis”. Romanul cuprinde o dinamică abisală a sentimentelor în plan existențial, filosofic.
În spiritul titlului, Bonanza, e evocată Mama: blândă, puternică, cu zâmbet, cu luminițe limpezi în privire, o încurajează pe Arina: „Lasă, trece și asta”…, cu optimismul robust al familiei. Romanul conturează dramatismul discret al existenței sub semnul creației, al credinței.
Prind viață portretele lui Teodoru și al Arinei. El, Teodoru, trăiește sub semnul credinței. Scrisese, editase cărți. Trăia cu dorul de natură, de lume, de viața lui din trecutul apropiat și nu numai. În căutara echilibrului interior are nevoie de un sprijin. Se întreabă: „De ce m-a pedepsit Atotputernicul?” (pag.11). Arina îi oferă cu delicatețe, în limbaj eminescian, o plimbare „de-a lung de maluri”, inspirați de „glas de ape”. Teodoru: erudit, bărbat polivalent, puternic, foarte bun cunoscător al artei, al religiei, este pentru Arina un mentor spiritual de cultură enciclopedică; este un personaj-dascăl. Înzestrat cu har, Teodoru e implicat în viața literară, artistică a urbei; și-a dedicat întreaga viață literaturii. Romanul îl așază pe Teodoru în efigie, în plan statuar, peste timp și spațiu. Arina: „Ești cu … ani mai bun ca mine, cu mai multă experiență de viață, cu mai multe lecturi, cu mai multă credință.”
Pe lângă iubire și literatură, Biblia îi unește pe cei doi eroi: Arina și Teodoru. Portretul Arinei se conturează cu gingășie, în mișcare, cu mirabila atmosferă a statutului marital, cu trăiri sublime. Mereu alături de Teodoru, devotată, sensibilă, este eroică și egală soțului său. Feminitatea Arinei e substanța modelatoare de sens. Pentru Arina scrisul nu e o opțiune estetică, ci o datorie spirituală, cu accente meditative, teologice. Sensibilitatea Arinei, feminitatea sa îl inspiră pe Teodoru care îi dedică versuri. Scena din grădina casei de la Carani, evocată cu alt prilej, când trecea prin fața lui Teodoru, pe sub delicatele flori ale primăverii, îl inspiră pe poet. Momentul de lirism temperat generează Elegiile de la Carani, una dintre capodoperele lui Teodoru.
Între Arina și Teodoru e o iubire sacră, peste timp și spațiu, scrisă de destin. Arina și Teodoru sunt modele de echilibru, de respect pentru adevăr, în slujba creației artistice.
Proză confesiv-reflexivă, cu caracter autobiografic, Bonanza e un roman homodiegetic, subiectiv. Substanța narativă coincide cu instanța biografică. Aspirația spre autenticitate, ca la Camil Petrescu, se concretizează într-o poveste de iubire scrisă la persoana I. Naratorul homodiegetic este și protagonistul acțiunii și se numește autodiegetic. Cartea, o bucurie estetică, se bazează pe talentul autoarei, pe simțul lingvistic, de mare sensibilitate, pe cultura de nivel asuperior. Farmecul limbajului este semnul celor aleși, observa Titu Maiorescu.
Titlul cărții trimite la o un buchet de sentimente: iubirea fidelă, credința, capacitatea de a stăpâni tumultul lăuntric… Bonanza sugerează un spațiu unde emoțiile incandescente se domolesc; numește o stare de bine, de fericire: „Ochii ne râd. Și inimile. Bonanza, îmi șoptește Teodoru. Acesta-i cuvântul cel mai potrivit pentru ceea ce trăim noi acuma.”
Suntem contemporanii lui Teodoru și ai Arinei, Mirela – Ioana și Eugen Dorcescu, scriitori celebri, trăim emoțiile generate de opera lor, care conferă strălucire literaturii noastre.
Romanul începe sub semnul creației,, „dorul tău de har”, ocrotită de Domnul. Teodoru o îndeamnă pe Arina să-și pună în lucrare talantul, pentru ca la judecată să se ducă cu inima împăcată, cu rod bun, iar EL să poată zice; „Intră în bucuria Stăpânului tău.” Romanul se încheie cu aceeași stare de bine sub semnul Domnului. Arina își spune rugăciunile de dimineață cu fața spre biserica din Carani, țintuită locului de bătaia clopotelor. În decorul hibernal se îndreaptă cu Teodoru spre Biserică și rostesc „înveliți de un strat de nea” o rugăciune fierbinte.
Romanul are o compoziție rotundă, simetrică: începe și se termină sub semnul credinței, al Domnului. Se înscrie, compozițional, pe linia celei mai bune tradiții din proza noastră, L. Rebreanu, Ion; Camil Petrescu, Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război.
Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..