Gara de Nord din București…! Loc de popas, al confluențelor bucuriei cu durerea, venirii cu plecarea, dorului cu îmbrățișarea, despărțirii cu singurătatea…, tărâm de triaj al începuturilor și sfârșiturilor unor două traversări prin suflet ca prin două lumi: întâlnirea cu rămasul bun, sosirea cu părăsirea schimbându-și într-una între ele locul, semnificația, emoția, lacrimile și surâsul. Aici vagoanele de tren și locomotivele sunt pentru unii vulturi de pradă, cu clonț de fier, pentru alții păsări de grație, pe când personalul ceferist este pentru unii înger, iar pentru alții demon; melodia „Glasul roților de tren” e șuier de blestem ori sunet de trâmbițe suflate magnific, providențial, oblăduitor de către serafimii și heruvimii depărtărilor…!
Atâtea doruri și dureri se aprind în flăcări mistuitoare aici, pe atâtea doruri și dureri le sting strângerile-n brațe și sărutările. Lungile peroane ale Gării de Nord, pe care vreme de peste un secol și jumătate s-au scris, rescris și consumat odiseele unor milioane și milioane de vieți, fiecare dintre ei venind și plecând, conducând la plecare ori așteptând la sosire pe cineva, sunt scene pe care oamenii-și joacă tragediile ori comediile, iubirile ori decepțiile, bucuriile ori amarurile propriilor vieți.
Dar am să vă vorbesc azi despre omul bun întotdeauna și cu toată lumea, omul pentru oameni, patron gospodar și cumsecade al popasului gării, Bistro Nord, cu două intrări pentru cine poftește să le treacă pragul, una de pe peron, intrarea principală în gară, iar cealaltă dinspre bulevardul Grivița – exact în dreptul ușii de pe peron este și gura de metrou. Omul acesta bun se numește Nelu Hărăbor, nici bătrân, secătuit de energie, cu elanul și aspirațiile retezate de prea mulții ani, nici necopt, cu prea puțini ani și avânt de mânji niciodată apți de isprăvi pe cât vor ei să pară că sunt în stare să făptuiască – să nu uităm că marile războaie s-au dus dintotdeauna cu cai, nu cu mânji, iar în prezentul context, deși nu este vorba de niciun război, este vorba însă despre faptul că astfel de localuri de deservire publică specifică exclusiv călătorilor, călătorii având pe lângă bagaje câte o poveste fiecare, trebuie la rându-le să corespundă preferințelor și unor anume cerințe de consum pe care le solicită cei ce pleacă la drum sau vin de pe drum.
Mi-a făcut plăcere să mai scriu despre acest local și să îl prezint cu prețuire și admirație, ba chiar și recunoștință pe patron, ceea ce se întâmplă chiar și acum și se va mai întâmpla. O fac de fiecare dată cu plăcere și fără nicio osteneală…, cuvintele-mi intră-n minte precum îmi ies banii din buzunar: cuvinte exact atâtea câte îmi trebuie ca să scriu un gând bun, iar bani exact atâția câți îmi trebuie ca să satisfac gustul sufletului pentru ce îmi face 
plăcere. Ca să fiu mai bine înțeles: banii îmi ies din buzunar pentru o gustare bună, fără a fi exagerat de scumpă, dar înmiresmată, caldă sățioasă, ca să mă mențină în putere ore lungi de străbătut până acasă și musai pentru ceva umed ca roua și lunecos ca uleiul, cu bulbuci de fructe, catifelat, savuros și-nveselitor, ca să-mi întremeze și sufletul, că și lui trebuie să-i fie mai comodă și mai agreabilă călătoria, nu-i așa?!
Dacă ar fi numai aceasta și tot m-ar obliga în toată puterea datoriei simplul, omenescul mulțumesc să îl adresez din toată inima mea acestui om. Dar mai este ceva. Iată ce anume: patronul restaurantului Bistro Nord din Gara de Nord, Nelu Hărăbor, binevoiește din timp în timp să acopere o parte din ceea ce înseamnă obligațiile mele financiare la edituri pentru a scoate din când câte o cartea. Este, prin urmare, sprijinitorul editorial al unor cărți, printre care și aceasta. Cu atât mai mult merită să fac reverență în fața sa, cu cât unii protagoniști ai cărților mele dau impresia că sunt cumsecade, dar totu-i până la bani…, oamenii aceștia cred că o eu trăiesc cu aer, iar cărțile cresc în grădină la mama…!
În fine…! Cine are obraz îți face o atenție chiar fără să îi ceri, cine nu, obiectează și în privința asumării cheltuielii de transport a cărții pe care i-o expediezi. Cred că într-o zi am să scriu o carte specială despre ei…, cu nume și pronume.
Să nu stricăm însă tonusul acestui eseu dedicat unui om cumsecade, unui om pentru oameni: Nelu Hărăbor, managerul Restaurantului Bistro Nord, 
din Gara de Nord București. Mulțumesc, domnule Nelu. Eu beau câteodată la dumneavoastră câte un vin așa de bun încât, vorba lui Fănuș Neagu, îmi vine să îi spun „dumneavoastră”! Păi dacă vinului îi spun „dumneavoastră”, darămite celui ce-mi umple cu el paharul meu! Și, darămite mândrețelor de fete ce mă servesc la masă, fiecare dintre ele câte o Ancuța de la hanul de poveste zugrăvit în cuvinte cu duh de către scriitorul sfătos, moldovean neaoș și povestitor național Mihail Sadoveanu, Hanul Ancuței. E drept, nu-s toate Ancuțele, la fel, nici chiar cele de la Bistro Nord, cum nici într-o vie nu apucă să se coacă toți strugurii, ba chiar rămân unii atât de cruzi încât cu numai două boabe acresc o putină întreagă. Însă, acelora coapte și dulci, cu graiul, privirea și surâsul înmiresmate și ele ca vinurile de Recaș, le mulțumesc.
Iar călătorilor dinspre și înspre București, în trecere chiar și pentru o jumătate de oră prin Gara de Nord, îndrumându-i să treacă neapărat pragul Restaurantului Bistro Nord, le urez să se ospăteze din bucatele domnești, să-și domolească setea și să-și răsfețe gustul cu mirul cel savuros și cu mărgele al vinurilor, spirtoaselor și răcoritoarelor pe care nici zeii nu s-ar putea să nu le râvnească…!
Așadar, nu vă refuzați un bine sufletesc și deopotrivă corporal, treceți pragul restaurantului Bistro Nord din Gara de Nord, dragii mei călători pe drumurile de fier, spre ori dinspre Gara de Nord. Câteodată mă veți zări și pe mine în acel modern „han al Ancuței” odihnitor, frumos, curat, cu de toate bunătățile pe placul gustului nostru, modern, pentru un mai lung sau mai scurt popas în așteptarea trenului ce urmează să plece ori să sosească.
(Aurel V. ZGHERAN)
Exif_JPEG_PICTURE
by 
Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..