Pe artistul frumos de la inima românilor, Cornel Borza îl cunosc toți românii ce iubesc cântecul și îl cântă…! Pe omul bun de la Bihor, Cornel Borza îl cunosc aceiași, căci cei ce iubesc cântecul și-l cântă îl ascultă, îl privesc, îl admiră pe Cornel Borza nu de azi și nu de mâine, de aproape o jumătate de secol, vreme în care au avut timp și motive să constate că este întocmai așa: bun…; este vesel, este omenos, este generos, este sensibil, este cumsecade, este precum omului îi stă mai bine să fie: bun, cu vocația binelui și omeniei.
Nici dacă ar vrea să fie un om rău nu ar putea să fie, căci așa a fost el zidit trup și suflet. Priviți-l pe scenă, priviți-l printre oameni, oriunde, pe stradă, într-un mijloc de transport, într-un foaier de hotel, la o mânăstire, într-un pelerinaj, peste tot chipul lui, vorba lui, conduita lui interrelaționară umană, portul lui, gestica lui, mersul lui, salutul lui, răspunsul la salut, ca și cântecul lui…, toate sunt coordonatele tipologiei umane a oamenilor nu buni, a oamenilor cei mai buni…, cei mai simpatici, cei mai binevoitori, cei mai de cuvânt – cuvântul său este cuvânt nu vorbă-n vânt, acesta este un lucru știut în rândurile celor ce au avut ocazia să îl cunoască mai îndeaproape, printre care sunt onorat și mă bucur să fiu…!
Nimeni nu e mai respingător ca pocitania de om fără cuvânt…! El e în stare în orice moment să sară din barca sa pe cale de a eșua în barca ce ia avans. Nimic nu-l poate degrada mai mult! Iată de ce artistul și omul sau mai bine spus omul artist, omul pentru oameni Cornel Borza nu și-ar încălca niciodată cuvântul dat. El este dintotdeauna și întrutotul contrar strâmbilor cu mârâit de hiene lașe, hămesite, și cu mușcătură de animale de pradă, cu colți, exemplificate mai sus…!
Fără îndoială că lui Cornel Borza, nu-i vine mănușă politica nu că nu i-ar ședea bine, ci pentru că nu are nici stofă de om mincinos, nici stofă de om câine…! La confluența din zilele noastre a drumului cu prăpastia numai oamenii buni ar mai avea cuvânt și s-ar ține de cuvânt. Noi, pare că o ținem iremediabil pe o cale falsă, interminabil, ireal, brutal, șablonizat și ridicol, fără a recunoaște și a fi mulțumiți vreodată, căci de facto ne tot luăm țara înapoi noi de la noi și salvăm România de România însăși. Ce e asta?! Curată anarhie…! Nu suntem în niciun prag de nicio Apocalipsă, cum răcnesc din toți plămânii unii năuci, și am putea răzbate către drumul cel drept dar nu parcurgând drumul cel strâmb…!
Deși am deviat poate prea mult de la coordonatele structurale ale unui eseu cum se dorește să fie acesta despre artistul Cornel Borza, nu putem considera totuși că am sărit la distanță exagerat de mare față de subiect, în măsura în care se deduce ideea că nu există altă intenție decât de a se arăta unul dintre modelele pe care noi le căutăm prea departe și ele se află de fapt neștiut de aproape de noi, printre noi, le avem însă le îndepărtăm și aducem aproape brutal în locul lor oameni brutali.
Zeul anarhiei nu ne ajută, căci anarhia după capitalismul sălbatic se cam străvede deja, e înfloritoare și extrem de percutantă și penetrantă în lumea românească, preponderent în rândurile unei anume părți a tinerimii zise progresiste, dar nu ne trebuie asta…! Această tinerime a împânzit azi masiv întreaga clasă politică și începe să fie potențată fără a fi câștigat alegerile, pentru a fi infiltrată majoritar peste tot în structurile de putere ale României. Niciodată marile războaie nu au fost duse cu mânji, ci cu cai, însă nu se înțelege asta, iar cu deviza „suflu tânăr” la pavilioanele unor partide cu ideologii confuze, inconsecvente, gălăgioase și debordante în lipsă chiar și de controlul de sine se avântă prea sus oameni prea tineri, cu suflu infantil, flămânzi de putere nelimitată și fără știință și experiență de viață suficiente și corespunzătoare conducerii treburilor unei țări – pentru asta nu de mânji sprinteni este nevoie, căci a conduce țara nu înseamnă a practica un sport ecvestru cu cai de viteză pe hipodrom, ci a chibzui cu cap, gândire analitică, foarte multă experiență personală bazată pe cunoașterea de carte, dovada de practician profesional și viața trăită în act nu în năzăriri și izbucniri isterice. Or asta nu înseamnă să ai treizeci de ani, că nu te fugărește nimeni pe o pistă de cursă lungă, ci ai de pus la contribuție mintea, inima, sufletul, conștiința, nu mușchii. Un judecător, un medic, un demnitar e nevoie să aibă o vârstă coaptă, știință și experiență, nu reacții de rachetă, sânge fierbinte și mușchi de oțel, că aici nu e olimpiada sporturilor extreme, este făgașul pe care oameni de valoare și cu dragoste de țară consacră o epocă pe făgașul istoriei…!
Modele de oameni buni avem, nu trebuie să îi căutăm în alt loc, unde nu sunt și nici mai târziu. Prima și cea mai de încredere este Familia Regală a României pe coordonatele monarhiei constituționale românești restaurate.
S-a dat mai sus exemplul interpretului de muzică populară și folclorică îndrăgit de români, Cornel Borza, dar există încă mulți alții…! Artiștii, intelectualii autentici, elitele României pot activa restaurarea. Pot fi și trebuie să fie români patrioți în act, nu în mit…! Ce este un patriot?! Un om de cuvânt, nu cineva ce spune una și face alta. Omul de cuvânt este macheta în care Dumnezeu de fapt a așezat curat și sfințit caracterul. Cu timpul, omului i s-a părut o povară propriu-i caracter, și a început să se descotorosească de el. A fost greu începutul, apoi s-a instalat acomodarea, mama decadenței umane…! De aceea, restaurarea țării nu se făptuiește prin zisa luare a ei înapoi, câtă vreme țara se tot ia înapoi de către unii și aceiași de la unii și aceiași. Țara nu se poate restaura decât de către patrioți ce știu ce vor și făuresc aceasta, oameni de cuvânt, nu oameni ce spun ceea ce înșiși nu cred, părându-le când apare cineva ce se încruntă, că acela-i cel ce va muta România pe altă orbită și-i va devia brusc, sigur și total locul, direcția, viteza, metoda, națiunea, istoria, legenda spre alt orizont, punând și Lui Dumnrzeu condiții despre ce are de făcut – condiții, nu rugăminți…! În rest, totul după părerea acestora a fost rău, toți au fost incompetenți și corupți chiar dacă cei dinainte au fost tot ei, cine altcineva?!
Ia uitați-vă ce nenorociri, ce pacoste, ce oropsire ne trăsnește azi drept în moalele capului! Oare o duceam prea bine, a trebuit, era musai să ne trăsnească drept în creștet și suflet scumpirile, tăierile la ce primim, măririle la ce dăm – sunt multe, incredibil de multe plânsete pe care nu avem cui a le înfățișa, doar spicuim ce ne frige la inimă căci e lungă pravila de „beneficii” cu care ne-a înzestrat insurecția repetabilă a luării țării înapoi, numai bună de a ne omorî de pe picioare, uscați și numai piele și os.
Mai sus și acum l-am adus și-l aduc în această discuție pe artistul interpret de muzică populară și folclorică îndrăgit de românii ce nu văd în fața ochilor numai corupți în afară de ei, Cornel Borza. Pentru a încheia aceste cuvinte ce prelungite riscă să obosească și să se situeze în cadența și brutalitatea celor cu luatul țării înapoi de către ei de la ei și a salvării țării de țară, alătur spuselor de până aici versurile unui cântec simplu, blând, cinstit ca o rugă și patriotic, interpretat de un artist simplu, blând, cinstit și patriot adevărat, român, statornic. Iată, acesta-i patriotismul:
Când am plecat de-acasă
Când am plecat de-acasă,
De-acol’, din satul meu,
Nu L-am luat cu mine
Decât pe Dumnezeu.
Ai grijă, Doamne, Sfinte,
Că eu te rog mereu
De mama și de tata
Și de poporul meu
Și iartă-mă, Iisuse
Că las în grija Ta
Nevasta și copiii
Și țărișoara mea.
Am mai luat și poze
Cu neamuri și vecini
Ca să-mi mai treacă dorul
Pe-acol’ printre străini
Și-acol’ printre străini
În fiecare seară
Am să mă rog să fie
Bine și-n a mea țară.
Și te mai rog Iisuse
Să iei în paza ta
Pe toți românii mei
Oriunde s-ar afla
Ai grijă, Doamne, Sfinte,
Că eu te rog mereu
De mama și de tata
Și de poporul meu
Și iartă-mă, Iisuse
Că las în grija Ta
Nevasta și copiii
Și țărișoara mea.
Iată, acesta ar fi fost cântecul nimerit pentru vizitele unora vârâți în mijlocul sinistraților de la Broșteni în acest miez de vară dramatică, nu marșul prezidențial. Și, iată, ceea ce semnifică el mângâie inimile zdrobite, nu campaniile ovaționale de fațadă ale mai tuturor mimilor politicii românești, de la primul până la ultimul merși la inundațiile de la Broșteni și comunele din jur ca să otrăvească puținul suflet ce-l mai aveau ca un nod în gât oamenii triști și distruși de acolo, ce n-au mai rămas cu nimic peste noapte în urma potopului. Acest cântec interpretat atât de curat, cu atâta trăire din toată ființa sa de către artistul Cornel Borza nu mai are nevoie de niciun cuvânt, nici de țipete și crămăluieli cu luatul țării înapoi, că țara nu-i nicăieri în altă parte decât acolo unde a fost dintotdeauna și unde și este de când și o transferă în cerc ei de la ei și-o salvează de sine. Cântecul lui Cornel Borza nu vorbește despre asta, el murmură în lacrimi ruga de a le fi mai bine națiunii române și țării, nu să se joace pin-pong la perete cu țara…!
(Aurel V. ZGHERAN)
by 
Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..