În orice caz, trăim – un alt volum de poezie semnat Dragoş Niculescu, un alt nou motiv de bucurie pentru publicul cititor de literatură de bună calitate, precum şi un nou motiv pentru critica literară de a-şi exprima părerea într-un subiect pe care îl urmăreşte cu viu interes de multă vreme, mai exact din anul 2001, cînd, la Tîrgul de carte “Gaudeamus”, din Bucureşti, a avut loc lansarea cărţii de debut a autorului, Farmecul iluzie. Încă de atunci, de la debut, Societatea Culturală Noesis l-a inclus pe Dragoş Niculescu în atît de importantul CD-ROM multimedia lansat la acelaşi Tîrg de carte, material conţinînd pe cei mai importanţi 50 de autori contemporani de poezie, proză, dramaturgie ai literaturii române de început de secol XXI.
În orice caz, trăim nu este un volum tematic, poezia de deschidere, care dă şi titlul volumului, împreună cu alte cîteva fiind piesele care vizează mesajul social, întotdeauna puternic la acest autor, care ştie să-şi amestece justele erupţii temperamentale, dictate de o condiţie umană integră, sensibilă, neiertătoare cu abjecţia, ticăloşia şi laşitatea, cu răscolitoare mlădieri sentimentale, – mixt ce vădeşte o natură individuală pe cît de puternică şi complexă, pe atît de înzestrată în a-şi revela artistic faţetele lăuntrice.
Din punct de vedere al calităţii poeziei, volumul, în întregul lui, nu se deosebeşte de cele anterioare: aceeaşi tematică variată, aceeaşi imaginaţie creatoare debordantă, aceeaşi frumuseţe plastică a expresiei destinate pe de-a-ntregul cultului metaforei, construcţiei narative lungi sau scurte, aceeaşi tendinţă irepresibilă către ludic, parodic, ironic, către ieşirea din banalitatea textuală, aceeaşi rară capacitate inventivă a emisiei de imagini surprinzătoare, provocatoare, pline de sugestie. Pentru critica şi presa literară, edificate pe deplin de calitatea scriitoricească a acestui poet, şi, o dată mai mult, cu ocazia acestui al şaptelea volum personal, Dragoş Niculescu nu mai poate reprezenta un subiect de dezvăluire analitică a fluctuaţiilor calitative, ori a schimbărilor stilistice, în cazul în care acestea apar.
De subliniat însă părerea că autorul trebuie să fie atent la pericolul apariţiei fenomenului de manierizare a expresiei lirice, pericol ştiut şi de care este aproape inevitabil bîntuită poezia extinsă în spaţiu pe suprafaţa literară a mai multor volume. Fenomenul este cunoscut şi aproape imposibil de evitat: ori poetul (generic vorbind) evită acest pericol prin oprirea producţiei sale la doar cîteva volume, ori, în virtutea necesităţii organice de a produce, scrie continuu, perfect conştient de manierizarea care, într-un fel sau altul, îi minează, erodează instrumentele artistice şi imaginea literară. Iar aici nu este vorba despre secătuirea imaginativă neapărată, ci de autopastişare tehnico-stilistică, de repetare a formulelor de lucru şi a modalităţilor de exprimare plastică. Poezia nu poate rămîne proaspătă şi surprinzătoare decît scrisă în cantitate mică, altfel se sufocă pe sine însăşi. Frumuseţea ei stă în puţin, în esenţă. Superba ei putere e ca o flacără ce se mistuie repede, e ca un ţipăt al cărui ecou îi depăşeşte efemeritatea. Vibraţia poeziei stă în acest sacrificiu, balansînd jertfelnic între uscata raţiune şi fierbintele suflet, între putinţă şi neputinţă, între conştiinţă şi nevoie.
Pe de altă parte, greutatea aproape imposibilă a evitării sau deturnării de la manierizare s-a impus, se impune şi se va impune ca o evidenţă cauzată de unicitatea efectivă a universului poetic de existenţă şi manifestare. Calibrul poetic al lui Dragoş Niculescu îi permite însă surmontarea greutăţii depăşirii fenomenului de uzură, de autopastişare. Cum i-ar permite, în cazul în care acest lucru s-ar impune stringent? Simplu: prin mobilizarea altor resorturi stilistico-tehnice pe care poetul le posedă, care îi stau la dispoziţie generos şi care fac deja obiectul expresiei şi sugestiei sale poetice. Oricînd poetul poate schimba cîrma înspre scrierea unor poeme sau a unor volume în acest nou registru, fie abordat exclusiv, fie doar uzitat cu acea fineţe care să îi aducă structurii poematice diferenţa sensibilă la lectură de care ea are nevoie pentru a gravita novator. Versatilitatea recuzitei artistice de care Dragoş Niculescu este capabil îi permite renovarea suplă a arsenalului său poetic – un exemplu în acest sens ar putea fi adus de frecventarea, de utilizarea mai apăsată a acelui graţios textualism de care poetul s-a simţit mai mereu atras şi de ale cărui valenţe valorificatoare de sens şi mesaj polisemantic a fost întotdeauna conştient. Cu rigoarea de analiză autocritică ce îi bîntuie gestul artistic, de la cele mai mici dimensiuni ale sale pînă la cele mai mari, nu ne îndoim că momentul necesar acestei schimbări i se va impune de la sine cu francheţe.
Şi prin acest cel mai recent volum, poezia lui Dragoş Niculescu contiuă să opereze în literatura lirică românească acea grefă valorică mereu frapantă, inedită, atractivă, loc de expunere şi manifestare a amestecului dintre clasic, modern, textual şi suprareal, totul sub cauza dominantă a metaforei tutelare, exprimată în felurite acorduri şi tonuri imagistice.
LAURIAN BOTEZ
by 
Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..