Pe la sfârşitul anilor şaptezeci, muzica populară românească se înzestra cu o voce fascinantă ce, fără să distoneze atmosfera spectacolului acelui deceniu dominat melodic de Maria Tănase şi Maria Lătăreţu, a revigorat tonusul cântecului cu forme lirice inspirate de cele două Marii etern patrimoniale ale  folclorului muzical românesc.

Profilul acesta cu mare forţă şi efervescenţă spirituală a glasului îl contura o tânără ce-avea căldura şi afectivitatea identificate în comuniunea cu publicul, pentru că emitea acorduri pure, avea o anume virtuozitate muzicală. Era Maria Dragomiroiu, o fermecătoare copilă olteancă de la Marcea, sat al comunei Ioneşti, din judeţul Vâlcea. Forţa glasului ei, expresia muzicală restituiau profund o mare ardere interioară şi se asemănau ca o copie vocală cu ale Mariei Tănase. Răsunetul cântecelor Mariei Dragomiroiu avea şi are o francheţe, o tensiune cu laborioase intonaţii şi vocalize dintr-o arie a proprilor trăiri în care sunt acumulate trăirile ţăranilor de pe zonele riverane ale Oltului. Exprimarea scenică a Mariei Dragomiroiu, într-un tempo de balet popular, liric, înfrumusețat în desfăşurare de valurile părului ei castaniu revărsat ca o cascadă peste umeri, sunt încântătoare, motivate în acţiune ca parte decupată în iureş, dintr-o admirabilă coregrafie populară oltenească. Toate cântecele ei redau povestiri de viaţă emoţională şi convingătoare, sunt pătrunse de un simfonism al vieţii şi culturii ţărăneşti, dar nu numai.

În fiecare dintre ele rezonează o picătură din veridicitatea operei perene a genului folcloric. Toate au claritate, echilibru, o coloratură de efect şi fantezie debordantă; de la primele audiţii, când s-a prezentat la „Floarea din grădină”, Mariei Dragomiroiu i-au fost remarcate vivacitatea, dinamismul scenic, sensibilitatea flexibilă emisă cu inegalabilă competenţă tehnică, o impecabilitate a frazării, intensitate şi convingere muzicală. Dacă s-ar putea picta cântecele interpretate de această artistă…!

Povestea tristei primăveri

(fragment de eseu pentru splendoarea vieții prelungit în odiseea lumii prezente zguduite de fiori)

          Sosea primăvara în ajun de paști, eram în lugubrul an 2022, însângerat pe calendarul istoriei de prigoană rusească, zdrobit sub bombe de măcel rusesc. Bătea la porțile timpului solia Învierii, vântul primăverii despica frunza codrului, pasca și cozonacul parfumau toată casa în care era pace, ura și încăierarea rusească zguduiau lumea, smirna și tămâia ridicau fumul rugii la altare pline de sânge, frontul împrăștia mirosul morții în țara aleasă de Putin să o îngroape sub dărâmături.

Era Ajun de Paști în 2022, sfârșitul planetar ne încerca inimile, tindele bisericilor ne încercau frica și neîncrederea în ziua de mâine – le treceau pragul tot mai mulți refugiați din calea unui prezent nesigur, spre nădejdile în biserica împărțită între Moscova și Constantinopol. Putin era frica însăși înviată la porțile primăverii anului aceluia (2022) cu speranțe muribunde. La cheremul lui, războiul rusesc poruncea crimă fratricidă, calca în picioare o țară liberă și suverană, asasina o națiune nevinovată, zdrobea copii, Doamne, cu tancuri în stare de pornire de la sfârșitul anteriorului război mondial și până în anotimpul nebunilor…!

Sosea primăvara lugubră în 2022. Paștile era în ajun. Clopotele așteptau să cheme, lumânările așteptau să ardă, vestea aștepta să vină, lumina aștepta să se aprindă, oamenii așteptau să iubească! Sosea primăvara în taina propriei așteptări fără de sfârșit, așteptări fără de răspuns, așteptări fără nimeni, așteptări fără nimic, așteptări ce se aveau numai pe ele, așteptări ce-și răspundeau doar ele lor, așteptări ce se dăruiau doar una alteia, așteptări ce primeau doar de la una la cealaltă, căci era război aproape de lume, aproape de moarte, aproape de iad, aproape de sfârșit.

Oamenii au nevoie să viseze frumos, iar de aceea eu am să vă scriu o poveste frumoasă cu o artistă frumoasă, cea mai frumoasă azi când setea de frumos usucă ochii, închide gura, sfărâmă inima, alungă gândul, exilează sufletul…! Este povestea primăverii când florile sunt încă afumate de explozii în apropierea granițelor noastre, dar viața mai poate fi înfrumusețată de florile inimii; este povestea unei artiste frumoase, una și aceeași cu orice poveste ce poate fi a oricărui om frumos…, este povestea ce poate fi azi, când ea menține ca o lampă cu fitilul tras adânca agonie a liniștii, alinării și armoniei, a frumoasei artiste cu nume frumos Maria, cea cu păr lung, frumos ca o cascadă frumoasă, cu ochi strălucitori ca cerul, frumoși, cu obraji înflăcărați ca bujorul sălbatic, frumos, cu gura înflorită de floarea cântecului de lucirea surâsului și de focul sufletului…! Este, dincolo de povestea primăverii aceleia smintite consolarea dulcii muzici, această poveste a artistei frumoase, omului frumos, omului pentru oameni Maria Dragomiroiu, necăzute pradă prigoanei timpului cu nebuni…!

Cântecele Mariei Dragomiroiu sunt balsam sufletesc, mângâiere, vindecare, încurajare…! De aceea, coșmarele povestei tristei primăveri în care împielițații dănțuiau pe muzica vacarmului le putem acoperi cu vibrația speranțelor și alinării cântecelor acestora glăsuite magnific de către artista frumoasă printre toate artistele cele mai frumoase cu numele frumos Maria…, Maria Dragomiroiu, interpretă cu talent și farmec de muzică populară și folclorică românească. Iar pentru că povestea scrisă într-o zi din sângele fierbinte al inimii veacului nebun nici azi nu s-a sfârșit, rămânem și vom rămâne în povestea cântecului frumos al Mariei Dragomiroiu, ce poate că este sau va fi și a ta, cel, a ta cea care o citești la odihna gândului răscolit, poate că a fost, este ori va fi a celui, a celei cărora, cântând, Maria Dragomiroiu le înflorește sufletul, a celui, a celei cu aripile ori descurajările unei iubiri secrete sau spuse tare, trăite la vedere ori tainic, din toată ființa, cu sau fără nădejdi. Este povestea lumii noastre din ajun de paști și prag de primăvară plină de griji și frică, în primăveri muzicale, alinătoare iluminate în flăcările verzi de către artista interpretă Maria Dragomiroiu, este, vrem să fie numai povestea celor ce iubesc, povestea cântecelor Mariei Dragomiroiu, povestea celor purtați în pace pe drum de dor și iubiri, povestea sfârșitului crudului război…!

…Povestea ce nu are cuvinte, are suflet, nu are vorbe, are cântec, nu are adresă, are strigare, nu este cu smei, este cu rugă și iubire, nu este despre lumea închipuită, este despre lumea noastră pe muchie de groapă comună și despre o artistă minunată ce cântă atât de frumos ca să alunge urâtul spaimelor războiului, iar ea este atât de frumoasă încât eu, tu, oricine o îndrăgește și îi ascultă cu drag însetat cântecele, îi păzim cu sufletul și gândul frumusețea, o ultimă baricadă în fața groazei de la răsăritul către care demonii jubilează în rânjet…!

(Aurel V. ZGHERAN)

by

Referinţă Bibliografică

Maria Dragomiroiu. Dacă s-ar putea picta cântecul artistei/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 29 august 2025