Cândva, muzica uşoară românească şi romanţa extaziau viaţa sufletească în faptul trăirii, al mângâierii! Muzica aceea era unduitoare în calea inimii cuprinse de melancolie. Fermecaţi de cântecele acelea eram ca marea vrăjită de stelele cerului pe care le prinde cu braţele valurilor şi le scufundă în ea, scăldate în argintul înserării, ori în flamele zorilor!

Eram oglinda mării line, purtam în inimi iubiri fierbinţi ca lava, eram mare în furtună, răscolită de ploi şi ninsori de gânduri, iubiri, dureri şi fericiri, eram marea tăiată de vapoare în brazde fără pulberi, eram marea nuntită cu eternitatea, marea cu adânc, marea cu întindere, marea prelungită în norii văzduhului, marea mireasă a oceanului, cu miliarde de miliarde de miliarde de copii născuţi din miliarde de miliarde de miliarde de sărutări ale fiecărui val în care forfoteau iubiri în răsunet de melos.

Nu poate fi uitat niciodată niciunul dintre cântăreţii de altădată! Cu atât mai puţin Dorina Drăghici! Avea o voce fragedă ca firul de iarbă purtat de firul de curent al unei aripi de libelulă.

Cânta duios ca o strună din fir de geană a unei privighetori, cânta mângâietor ca ploaia pe o holdă de grâu, slăvea iubirea, ca o rugă! Aşa era draga cântăreaţă Dorina Drăghici! Tulburător glas avea şi solară frumuseţe! Cum trece iubirea nu ne dăm seama, dar când a trecut ne dăm. Îi simţim ca o rană lipsa! Azi, când Dorina Drăghici nu mai este, nici vocea ei nu se mai aude nicăieri, pentru că discurile de vinilin, de altădată nu mai au la ce cânta sensibelele melodii. Viaţa frumuseţii e mai scurtă chiar şi după ce se scurge o singură clipă din ea, dar când se pierde o iubire, una din arterele acestei vieţi e ajunsă la punctul terminus! Pierduta iubire a noastră e iubirea cântecului Dorinei Drăghici. Azi nu se mai aude! Amintirile cântă, doar ele! Unde s-au scufundat aceste melodii ?! În ce negru abis de uitare s-au pierdut de noi ?! Ne-am depărtat de căldura şi alinarea lor şi am îngheţat cu sloiurile zgomotului lumii în braţele inimii! Lacrimile îngheaţă sub ochi, surâsul încremeneşte sub gură fără duioşia glasului Dorinei Drăghici!

Ca un ziar nefinanțat, fără verva interesului din partea cititorului, ce se schimbă din cotidian în periodic, artistul contemporan român începe să se transforme după cum se sucesc interesele și dezinteresele lui în siaj cu ale publicului – în felul acesta el atrage după sine și publicul. Nu pare să fie bine așa ceva! Puțini artiști, cum ar fi de pildă Tudor Gheorghe nu intră în jocul propriei versalități ci, dimpotrivă, se poate spune că face cu spectacolele sale magnifice un exercițiu de întoarcere la viața sufletească estetizată de muzică sublimă și poezie profundă, vibrantă. Astfel de exemple sunt extrem de puține și de cele mai multe ori de factură mediocră încât mai bine nu s-ar întâmpla să fie, căci muzica mirabilă de altădată ajunge în modul acesta nu să fie scoasă din întunericul uitării, ci să fie aruncată în luminile colorate pestriț ale kitsch-ului.

Azi melodiile Dorinei Drăghici sunt mai puțin cunoscute de către generația contemporană și ar fi distrugător ca ea să o asculte pentru prima oară în forma mutilată a unor glasuri dogite, repezite, segmentate din cursivitatea lină în bolboroseală…! Ce s-ar alege din memoria unei artiste cu înger în voce, cu zbor în cântec și catifea în poezia cântecului?! Cântăreții, compozitorii și muzica de altădată trebuie întorși la noi în formă pură și adorabilă, cum face în chip superb artista interpretă Stela Enache ținându-l necontenit aproape de sufletul nostru pe soțul ei, muzicianul Florin Bogardo. Cineva să facă asta și în ce o privește pe Dorina Drăghici cu duioasele ei melodii…!

(Aurel V. ZGHERAN)

by

Referinţă Bibliografică

Aurel Zgheran: Cândva, muzica românească și romanța… DOINA DRĂGHICI/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 30 august 2025