Una

E Întâi martie, e primăvară.

Flori multe am, și-aud un Împărat:

–Din câte te felicită, doar Una

Ține la tine cu adevărat!

–Cine e ea? E-aproape? E departe?–

Întreb, și-aud același glas frumos:

–Din câte sunt, se crede cea mai mică,

Deși e mare-n ochii lui Hristos!

–Cum s-o cunosc? Cu mine va rămâne?

Cum îi e numele?–întreb, cântând.

–Când îți va scrie, vei zbura ca șoimul,

Dar lumea nu te va vedea zburând.

–Am s-o-ntâlnesc? Mă va răni? Fugi-va?–

Am întrebat, și-am așteptat răspuns.

Dormit-am greu. Când m-am trezit, pe frunte

Eram cu mirul florii sfinte uns.

M-am ridicat și am ieșit în stradă,

Și orișice femeie întrebam

Dacă n-a fost în noapte, să-mi aducă

Al Sufletului ei, sublim, balsam.

Toate râdeau și îmi spuneau:–Nebune!

Doar Una m-a cuprins și mi-a vorbit:

–De când te-aștept, ajuns-am Rugăciune

Și-acuma știu că-n van nu te-am iubit!

Ca Ieri

–De ce o mai iubești și Azi, ca Ieri?–

M-a întrebat un crin împărătesc.

L-am sărutat, zicând:–Răspuns greu ceri.

O mai iubesc pentru că…o iubesc!

În vis

Suntem tacuti si singuri

Pe tarmul de Apoi.

De n-o sa vina nimeni

Vesnici vom fi doar noi???

Ritual

Închide ușa, trage-atent perdeaua,

Stinge lumina cu desăvârșire.

Sufletul tău ca neaua alb, ca steaua,

Să-mi spună:„Cât te-am așteptat, Iubire!”.

În aste prea cerești și vii cuvinte

Să fie Dumnezeu, Ce ne-a unit

Pentru Vecia care nu asfinte,

De dragul ei iubindu-te, smerit.

M-ai așteptat și m-am întors, Iubire,

M-ai așteptat cum poți s-aștepți doar tu

În lumea ce înseamnă: Amăgire,

Unde Minciuna-i un suprem atu!

La tine când revin, senin ca luna,

Din iadul ce-mi zicea că este Rai

Am Pacea inimii și am Cununa

Iertării, ce doar tu știi să mi-o dai!

…Închide ușa, trage-atent perdeaua,

Stinge lumina cu desăvârșire.

Sufletul tău ca neaua alb, ca steaua,

Să-mi spună:„Cât te-am așteptat, Iubire!”.

Și eu să te cuprind la ceas de noapte

Și să-ți șoptesc, bătrân de-atâta Dor:

„S-aștepte-atâta doar Iubirea poate.

Iubirii tale-s fiu risipitor”.

Să râzi, crezând că-i doar exagerare,

Să-ți tot repet că sincer îți vorbesc

Și-atunci să fie-n noi o fulgerare,

Iar Dumnezeu să strige:„Vă iubesc!”.

Sublima zi

Se va lăsa Uitarea ne-ncetat

Peste păcatul ispășit îndată.

Regele cu Regina stau la sfat,

Precum n-au stat eternitatea toată.

Ca frunzele s-au dus și anii lor,

Dar anii Vieții celei fără moarte,

În ciuda nemiloasă-a tuturor,

Vor șterge c-un sărut cumplita noapte,

În care-au plâns și s-au rugat să vină

Sublima zi, să-i scalde în Lumină!

Transformare

Mă-ndepărtez de mine, cel ce mi-s.

Doar pentru sine mi-s, nu pentru alții.

În lumea-n care ași sunt toți ratații,

M-as vrea o floare într-un paraclis.

Să-mi crească aripi, ca la început.

În loc de apă să beau doar agheasmă.

Să am cereasca Domnului mireasmă,

Uitând c-am fost cândva ulcior de lut,

Pe care Tatăl Bun la sărbătoare

L-a transformat într-o Iubire mare!

Cu jurământ

–Firavă floare, de ce-n gând îmi vii?

–Aș vrea să împlinești ceea ce știi

Și scrii, dorind ceilalți să împlinească

În mult prea scurta viață pământească.

–Cum să-mplinesc, când îmi ești dragă? Cum?

–Iubește-mi părul doar, cu-al lui parfum!

–Dar gura ta? Dar ochii? Pieptul tău?

Cum să le uit, ca să nu cad în hău?

…Firava floare l-a îmbrățișat

Și-apoi i-a spus:–Ești binecuvântat

Dacă nu mă-ntinezi în nici un fel,

Dacă iubești cum poruncit-a El:

Să fim un Tot Întreg, cu jurământ,

Precum în cer, așa și pre pământ!

De ziua ei

(triptic)

Anul I

Era o zi de Luni. Sub zări senine

Cânta un baci, de steaua lui ales.

Praznic voievodal creștea-n oricine.

De ziua Florii albe, cristaline,

Baciul nostalgic s-a adus pe sine,

Dar ea n-a înțeles, n-a înțeles.

Anul II

Era o zi de Marți. Sub zări divine

Cânta un baci, din psalmul sfânt cules.

Toți arborii aveau cupele pline.

De ziua Florii albe, pe coline

Baciul nostalgic s-a adus pe sine,

Dar ea n-a înțeles, n-a înțeles.

Anul III

Era o zi de Miercuri. Balerine

Dansau la curtea unde-și dădeau ghes

Toți fluturii, s-admire pelerine,

În timp ce undeva, desprins de sine,

Baciul murea sub zvon de clavecine

Și ea abia atunci l-a înțeles.

Un Suflet de Femeie

Tăcerea se lăsa pe omenire

Și peste mine se lăsa mereu.

Te așteptam și ai venit, Iubire,

Pentru c-așa voise Dumnezeu.

Fără de El te-aș fi cerut degeaba,

Oricât de mult aș fi dorit să vii

Și poate mă uscam în zori ca iarba

Și mă coseau îndată ciocârlii.

În fața lor eram să ard, iar fumul

Avea să urce înspre-ai mei părinți,

Dar Dumnezeu a zis:„Altul i-i drumul.

Am să-i arăt cum se iubesc doi sfinți!”.

Și-n ziua când putea moartea să-mi deie

Ori boala bolilor–cumplit pahar,

El mi-a adus un Suflet de Femeie,

Certându-mă, să-mi dea tot Raiu-n Dar!

Binecuvântare

Mă ispitește Poezia.

Ispită Bună este ea.

Argat al ochilor albaștri

Aș vrea de-a pururi să-i rămân.

O secetă fără de margini

Era, întreagă, viața mea,

Pân-a venit, să-mi spună:„Uite,

De-acum nu ai un alt stăpân!”.

Și de atunci plângerea toată

Mi-i ploaie binecuvântată!

Pe eternul ram

–Cu tine când vorbesc simt sfânta Pace!

–Cu tine când vorbesc îmi e ușor!

–Parc-am fi trandafirul ce-și desface

Corola inimii de-atâta dor!

–Cu tine suferința mea se stinge!

–Cu tine orice chin ajunge Cânt!

–Parc-am fi turle, peste care ninge

Cu albul zărilor binecuvânt!

–Cu tine Raiul am în astă viață!

–Cu tine știu că moarte-n veci nu am!

–Parc-am fi mierle, care se răsfață

În Pomul Vieții, pe eternul ram!

Oricând

Femeie, ce-mi faci țăndări inima,

Nu-mi ești datoare cu iubirea ta.

Doar Tatăl mi-i dator, că-i sunt fecior

Și eu, cu o iubire, ți-s dator.

Pentru că am jurat cu crezământ

Să te iubesc oricând pe-acest pământ!

Luminii

Cu tine uneori mi-i greu,

Fără de tine-i greu cumplit.

Știe PreaBunul Dumnezeu

Cât am iubit, cât am iubit.

Da’-n ziua când m-or prohodi

Cocorii liniștii, la schit,

Și tu, Lumina mea, vei ști

Cât am iubit!, cât am iubit!

by

Referinţă Bibliografică

Traian Vasilcău: Cu tine Raiul am în astă viață/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 13 martie 2026