Foamne, trimite la mine Căruța poștei de altădată, că aștept de o jumătate de veac niște scrisori și-or fi acum pe drum, pe undeva…, s-o fi împotmolit căruța, i-o fi sărit o roată, or fi prădat-o lotrii, or fi-mbătrânit caii…!
În zădar aștept, scrisorile de altădată n-au să mai vină…! Acele scrisori cu parfumul lor cules din florile gândului, cules din florile dorului, cules din florile iubirii, cules din florile suspinului…!
Azi, scrisorile sunt trăsnetul zvonului, nicidecum odiseea gândului…, în două secunde fac ocolul pământului, una pentru dus, alta pentru-ntors căci se scrie cifrat de scurt, se prescurtează și literele, ori mai bine spus se transfigurează în ciudate figuri animate sau nu, emoticoane parcă spunându-li-se…! Azi scrisorile nu mai călătoresc de la expeditoar la destinatar taina cuvântului cu emoțiile lui, azi scrisorile electronice împrăștie în toată lumea glonțul cuvântului, cu indiscreția, agresivitatea, vulgaritatea, agramatismul lui întregi.
Înainte și la spital se trimiteau celor dragi scrisori de consolare, iar cei în convalescență le răspundeau scrisorilor, înnodându-se astfel dintr-un fragil cordon de corespondență un mănunchi de dragoste și mângâieri. Înainte, scrisorile către bolnavii internați în spital aprindeau lampa nepărăsirii, ricoșau din oglinda sufletului zorii luminoși ai juruinței pur umane prin care cei dragi rămân legați sufletește la bine și la greu. Dar aveau și timp să circule aceste scrisori căci nu existau internări de o zi, nici cele strict limitate în condiționările absurdelor asigurări austere de sănătate, pe seama cărora n-au timp medicii să te întoarcă pe o parte și pe alta ca pe o turtă călâie perpelită pe o plită amorțită și te și trimit acasă nu o dată mai bolnav decât ai venit…!
Acestea-s vremurile…! Noi, de fapt, vorbim aici despre scrisorile de altădată. Au ele vreo legătură cu subiectul prezent prin perspectiva de afinități cel puțin presupuse…! Da, așa se vrea… ! Căci, ne aflăm în priveliștea spirituală a unui tablou de oglindire a recunoștinței pe care o am și o mărturisesc cu nemăsurată vibrație a inimii. Ea privește pe o protagonistă cu inimă frumoasă: assist. medical Mihaela Onofrei. Aceasta, pentru nobila-i slujire a bolnavilor secției Neurologie a Spitalului Județean de Urgență Bacău, îndreptățit și obligat fiind astfel să caut în adâncul sufletului meu și să scot cuvintele-mi de acolo la suprafață, ca pe un grăunte de aur dintr-un desert de nisip. Niște cuvinte ce nu sunt oarecare, ci cuvinte din cuvinte, numai și numai cuvinte din cuvinte, fapt pentru care, de-mi veți da sau nu dreptate, eu mă străduiesc să admit că alcătuiesc în felul meu și cu măsura forței emoțiilor mele un eseu în forma unei scrisori de altădată pe care într-o zi, poștașul substituit în curier costisitor și adeseori nepunctual o va duce transfigurată în pagină de carte asistentei cu o conduită medicală și umană în relație cu bolnavii înțelese și spuse de către mine într-un cuvânt: sublim…!
Între oamenii cu inimă frumoasă de la neurologia din Bacău includ neșovăit și pe bună departe numele Mihaela Onofrei, asistent medical și om coborât dintre îngeri adorați între oameni agățați de malul gropii…! Recunoștința mea pentru ea nu este alta decât această scrisoare pe care, negăsind un poștaș și neavând o adresă o voi împături într-o carte, deoarece, decât mesajul electronic, tot ce e scris pe coala de hârtie rămâne a fi, după părerea mea, împletit cu firul de mătase al emoțiilor umane.
Spun repetat că țin să dau eseului acestuia forma unei scrisori de altădată. M-am străduit pe cât este cazul să zidesc cuvintele pe un colorism și o timbralitate mai romantică, precum scrisorile cu parfum sentimental, ca cele romantice. Asistenta Mihaela Onofrei fiind o tânără frumoasă ca o floare abia înflorită, îi scriu acum o scrisoare abia venită din spectacolul liric al vieții noastre boeme și romantice în veselia contemporană anarhică, de la poștașul pitoresc împovărat cu tolbe grele de scrisori, la corespondența zvâcnet sec, rece, inert, virtual electronic.…!
Mulțumesc, Mihaela Onofrei, dragă asistentă bună, frumoasă, veselă, din toată ființa mea mulțumesc pentru ajutatul oamenilor ce nu se mai pot ajuta doar singuri…! Te rog să rămâi în credința că sensibilitatea umană, frumusețea afectivă a omului, poezia, melancolia, romantismul nu este o rușine a fi afirmate în tesătura sufletească umană, sunt o lumină, o piatră rară, a tot ceea ce împodobește mai frumos și divin omul…!
Odiseea unei scrisori de altădată, ce amintiri cu fiori…! Cui puteam să le presar în pragul vieții mai frumos dacă nu unei tinere născute să fie om pentru oameni cu o dăruire umană și profesională vrednică de reverență până la pământ din partea celor ce-au suferit și-au fost mângâiați de către ea…! 
oamne, trimite la mine Căruța poștei de altădată, că aștept de o jumătate de veac niște scrisori și-or fi acum pe drum, pe undeva…, s-o fi împotmolit căruța, i-o fi sărit o roată, or fi prădat-o lotrii, or fi-mbătrânit caii…!
În zădar aștept, scrisorile de altădată n-au să mai vină…! Acele scrisori cu parfumul lor cules din florile gândului, cules din florile dorului, cules din florile iubirii, cules din florile suspinului…!
Azi, scrisorile sunt trăsnetul zvonului, nicidecum odiseea gândului…, în două secunde fac ocolul pământului, una pentru dus, alta pentru-ntors căci se scrie cifrat de scurt, se prescurtează și literele, ori mai bine spus se transfigurează în ciudate figuri animate sau nu, emoticoane parcă spunându-li-se…! Azi scrisorile nu mai călătoresc de la expeditoar la destinatar taina cuvântului cu emoțiile lui, azi scrisorile electronice împrăștie în toată lumea glonțul cuvântului, cu indiscreția, agresivitatea, vulgaritatea, agramatismul lui întregi.
Înainte și la spital se trimiteau celor dragi scrisori de consolare, iar cei în convalescență le răspundeau scrisorilor, înnodându-se astfel dintr-un fragil cordon de corespondență un mănunchi de dragoste și mângâieri. Înainte, scrisorile către bolnavii internați în spital aprindeau lampa nepărăsirii, ricoșau din oglinda 
sufletului zorii luminoși ai juruinței pur umane prin care cei dragi rămân legați sufletește la bine și la greu. Dar aveau și timp să circule aceste scrisori căci nu existau internări de o zi, nici cele strict limitate în condiționările absurdelor asigurări austere de sănătate, pe seama cărora n-au timp medicii să te întoarcă pe o parte și pe alta ca pe o turtă călâie perpelită pe o plită amorțită și te și trimit acasă nu o dată mai bolnav decât ai venit…!
Acestea-s vremurile…! Noi, de fapt, vorbim aici despre scrisorile de altădată. Au ele vreo legătură cu subiectul prezent prin perspectiva de afinități cel puțin presupuse…! Da, așa se vrea… ! Căci, ne aflăm în priveliștea spirituală a unui tablou de oglindire a recunoștinței pe care o am și o mărturisesc cu nemăsurată vibrație a inimii. Ea privește pe o protagonistă cu inimă frumoasă: assist. medical Mihaela Onofrei. Aceasta, pentru nobila-i slujire a bolnavilor secției Neurologie a Spitalului Județean de Urgență Bacău, îndreptățit și obligat fiind astfel să caut în adâncul sufletului meu și să scot cuvintele-mi de acolo la suprafață, ca pe un grăunte de aur dintr-un desert de nisip. Niște cuvinte ce nu sunt oarecare, ci cuvinte din cuvinte, numai și numai cuvinte din cuvinte, fapt pentru care, de-mi veți da sau nu dreptate, eu mă străduiesc să admit că alcătuiesc în felul meu și cu măsura forței emoțiilor mele un eseu în forma unei scrisori de altădată pe care într-o zi, poștașul substituit în curier costisitor și adeseori nepunctual o va duce transfigurată în pagină de carte asistentei cu o conduită medicală și umană în relație cu bolnavii înțelese și spuse de către mine într-un cuvânt: sublim…!
Între oamenii cu inimă frumoasă de la neurologia din Bacău includ neșovăit și pe bună departe numele Mihaela Onofrei, asistent medical și om coborât dintre îngeri adorați între oameni agățați de malul gropii…! Recunoștința mea pentru ea nu este alta decât această scrisoare pe care, negăsind un poștaș și neavând o adresă o voi împături într-o carte, deoarece, decât mesajul electronic, tot ce e scris pe coala de hârtie rămâne a fi, după părerea mea, împletit cu firul de mătase al emoțiilor umane.
Spun repetat că țin să dau eseului acestuia forma unei scrisori de altădată. M-am străduit pe cât este cazul să zidesc cuvintele pe un colorism și o timbralitate mai romantică, precum scrisorile cu parfum sentimental, ca cele romantice. Asistenta Mihaela Onofrei fiind o tânără frumoasă ca o floare abia înflorită, îi scriu acum o scrisoare abia venită din spectacolul liric al vieții noastre boeme și romantice în veselia contemporană anarhică, de la poștașul pitoresc împovărat cu tolbe grele de scrisori, la corespondența zvâcnet sec, rece, inert, virtual electronic.…!
Mulțumesc, Mihaela Onofrei, dragă asistentă bună, frumoasă, veselă, din toată ființa mea mulțumesc pentru ajutatul oamenilor ce nu se mai pot ajuta doar singuri…! Te rog să rămâi în credința că sensibilitatea umană, frumusețea afectivă a omului, poezia, melancolia, romantismul nu este o rușine a fi afirmate în tesătura sufletească umană, sunt o lumină, o piatră rară, a tot ceea ce împodobește mai frumos și divin omul…!
Odiseea unei scrisori de altădată, ce amintiri cu fiori…! Cui puteam să le presar în pragul vieții mai frumos dacă nu unei tinere născute să fie om pentru oameni cu o dăruire umană și profesională vrednică de reverență până la pământ din partea celor ce-au suferit și-au fost mângâiați de către ea…!
(Aurel V. ZGHERAN)
by 
Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..