Camelia și Marinela – le aliniez în titlu și cuprinsul eseului acestuia ca-n catalogul de școală, în ordinea alfabetică a inițialei numelui, altminteri alt criteriu de identitate întâmpină numai relevanța de a fi irelevant. Sunt superbe amândouă, ca două stele îngemănate pe crugul unui destin ramificat în două raze de lumini călătoare prin viața fiecăreia dintre ele…!

Sunt surori gemene, frumoase și una și cealaltă, sensibile deopotrivă, inteligente așijderea, cu simțul umorului și bucuria de a-l savura dacă este decent și exploziv de vesel, rezonând sinonimic în reacția uneia și celeilalte…, dar în ceea ce înseamnă a fi cumsecade, una întrecându-se pe cealaltă…! Deci, să o luăm de la început, fără asumarea pretenției de a fi cuprins totul: superbe, frumoase, sensibile, inteligente, cu simțul umorului, cumsecade…!

Camelia și Marinela…, ele sunt surorile. Mi-s prietene dragi, iar cu fiecare zi ce rămâne în urma mea, ca și cum nici n-ar fi fost, tot mai apropiate, căci ele, zi cu zi îmi arată ce nu văzusem înainte în sufletul lor, eu acolo mai curând cercetând cărăruile scurte, înguste și rare ale frumuseții celei mai desăvârșite uman…!

Aceasta preponderent prin comunicarea electronică pe care nu o prefer, dar îmi slujeşte, totuşi. Camelia și Marinela, surori gemene una cu cealaltă și totodată surori ale celui ce mai ieri a pășit pe drumul fără de întoarcere, atât de aglomerat de oameni buni, mai aglomerat cu fiecare zi în care viața noastră iese fragment cu fragment din timp. Aglomerat de parcă cei ce se duc se grăbesc să ajungă înaintea noastră, ca să nu ne aștepte singurătatea în locul în care pentru toți vine și o zi a plecării, acea ultimă zi a tuturor, pe rând.

Acestea-s piesele dramatice jucate necontenit pe scenele vieţilor noastre, cineva pleacă înainte ca să încălzească pământul pentru altcineva ce va pleca mai târziu, dar va pleca și el. Dragii noştri din cer nu ne vor părăsi într-o lume înghețată, să nu ne fie frig ca în goliciunea lumii geroase de aici…! Nelu îi spunea fratelui. Nelu Munteanu…!

Camelia și Marinela, surori gemene, surori și ale Florenței, om minunat de blând. Era predestinată a fi neîncetat învăluită de umbra melancoliei pe chipu-i frumos, gânditor de parcă fruntea i-ar fi fost autostrada gândurilor. Era necontenit și iremediabil angajată ferm în dezbateri cu adânc filon în zăcământul adevărului său, de cele mai multe ori consecutiv permanentului atașament civic în comunitate și nu numai. Fusese handbalistă profesionistă și performantă. Și ea nu mai este printre noi, de puțin timp, ca și fratele său Nelu. N-a răsărit și apus soarele până când să se fi alinat usturimile lacrimilor la trista despărțire de Nelu! Dar timpul n-a mai avut răbdare, iarba a chemat-o și pe Florența să doarmă în pacea de sub ea…!

Camelia și Marinela, gemene destine, imposibil de deosebit privindu-le, posibil să le cunoști mai de aproape dacă meriți să li te apropii, surori ai celei ce și ea, de la o pală de timp lugubru se uită-n urmă-i la noi, cu dureroasă lucire a privirii străjuind tristu-i surâs al ultimului bun rămas. Emilia se numea. Și ea ne-a părăsit…! Fusese un om minunat de plăcut pentru oricine a cunoscut-o și au cunoscut-o ca pe ei locuitorii orașului în care s-a născut și locuia, Buhuși, și a cunoscut-o țara și nu numai, căci a fost jucătoare hanbalistă formidabilă, componentă a lotului național de handbal feminin participant la trei campionate mondiale. De ce, de ce…?! Mare, necuprinsă și neînțeleasă-i vrerea puterii supraumane, dar noi aici, sub ovalul de sus, către care ridicăm ochii plânși și glasul rugii dezolării, suferim. Pe trei oameni frumoși și buni ni i-a smuls destinul din brațele noastre. De ce?!

Camelia și Marinela, prietene ale mele, dragi…! Una locuind în apropiere de mine, ocupându-se cu pricepere de rosturile unei afaceri prospere, iar cealaltă, fericită fiind și cu bunăstare în străinătate, este departe, foarte departe de mine, într-atât de departe încât eu nici nu am măcar o reprezentare imaginară a acestei depărtări, deprins iremediabil fiind cu o viață prea statornică ce, cum ar spune Serghei Esenin, mă obosește:

„Sunt obosit de traiul meu statornic,

Din casa mea curând o să dispar.
De alte zări, de alte locuri dornic,
Eu vagabond m-oi face și tâlhar.”

            Sunt în amară afinitate cu tragicul poet rus. Poemul  este mai lung și decadent vibrant – nu își are aici locul în întregime, acum zugrăvesc sublimității feminine un tablou din cuvinte, nu o frescă lugubră, cu simbolismul tristeților și revoltelor interioare înrămate în dureri și deprimare, cum aș face-o dacă aș scrie despre mine…!

Camelia și Marinela, superbe surori gemene bune și frumoase sufletește (nu doar…!), sunt pentru mine motiv, șansă și satisfacție de a mă adânci în întrebări, multe dintre ele fără răspuns pe seama minusculei mele înțelegeri câtă vreme am puțin și vreau mult: cum pot gemenii, ce miracol lucrează la ei, ce prelungire, ce forțe ale unei taine infinite și ne-nțelese îi leagă, încât simte unul ce simte celălalt, independent de comunicarea între ei? Este ceva fără explicație prin cât avem  posibilitatea umană de înțelegere. Aceasta-i una din meditațiile mele cele mai obsesive pe acest temei.

Cât privește pe surorile gemene admirabile, Camelia și Marinela, eu le prețuiesc și admir pe amândouă întocmai. Dacă ele gândesc și se comportă uniform, eu de ce să le separ?! Sunt două surori ca doi trandafiri în obraji, ca două ceruri în oglinzile privirii, ca două cireșe la ureche…, pe care cuvântul din cuvânt le descrie identic: frumos…!

Nu există un cuvânt de complezență și altul al adevărului, în ce le privește…! Dar este prea frumos poemul lui Esenin ca să nu mai citez două strofe din el:

„Pe cârlionții zilelor senine,
Voi rătăci spre-un trai curat ori strâmb.
Și cel mai bun prieten, pentru mine,
Va ascuți cuțitul din carâmb.”

Cu primăvara și-al soarelui răsuflet
E-mbrobodit gălbuiul drum pribeag.
Chiar și aceea ce-o slăvesc în suflet,
O să m-alunge grabnic de la prag.”

Gemenele, ce două iubiri, ca una…! Ce sunt gemenele, știți?! Și totuși nu este destul să știți, trebuie să și simțiți, trebuie să și înțelegeți…!

Căci sunt două flori de iubit, sunt de două ori câte două brațe de îmbrățișat, sunt de două ori câte doi ochi de contemplat, sunt de două ori câte o inimă, de vorbit cu fiecare dintre ele într-un fel anume al aceluiași glas…! Oriunde ar fi una dintre gemene sunt amândouă, numai una dintre ele dacă vibrează veselă vibrează și cealaltă, numai una dacă suferă, suferă și cealaltă – asta înseamnă gemenele.

Gemenele…, două în loc de una, una în loc de două: două și aceeași, aceeași de două ori…! Două iubiri, aceasta sunt gemenele. Un crez justificat de două ori, o matematică ilogică, dar adevărat: două sunt una, iar una sunt două, o întrebare fără răspuns: care geamănă seamănă mai mult cu cealaltă?!

Ce minune, mama lor dorește arzător o fiică și primește minunat două! Două grații, două surâsuri, ca și cum ar fi fost la florărie o iubire de cumpărat, iar o mamă primește două flori.

Mirabil…! Două flori pe care nici acum poate luna nu le identifică separat, lăcuindu-le cu argint deopotrivă. Poate doar mama lor, azi în grădina cu florile cerului, le-ar deosebi exact, cum o făcea cândva nu ca să nu hrănească de două ori ca pe una, nu ca să nu se joace cu amândouă cum s-ar juca doar cu una, nu ca să nu sărute de două ori bujorii obrajilor cum i-ar săruta doar pe ai uneia, nu ca să nu se topească de drag de două ori în brațe cu câte una, căci pe acestea le făcea fără măsură și ordine. Însumi încerc cu privitul să le deosebesc și să le recunosc după nume… Însumi am nevoie de confirmarea împrejurărilor pentru a le nimeri fie chipul, fie numele. Le știu din copilărie, iar copilăriile noastre nu datează de azi dimineață. Nu le uit, cum niciuna dintre ele, de exemplu, nu poate să uite ziua de naștere a celeilalte, cum niciuna dintre ele nu se întreabă niciodată ce mai face cealaltă, cum niciuna dintre ele nu poate să nu-și aducă aminte chipul celeilalte…, dar eu, pur și simplu nu am indicii sigure ca să nu încurc pe una cu cealaltă.

Marinela și Camelia…! Numele este cea mai clară coordonată de diferență, nimic altceva, din punctul meu de vedere totul este să nimerești care e una și care cealaltă – în această privință, este loc de un singur punct de vedere: semnul întrebării. Dar, într-o lume românească a exacerbării faptului divers într-un interminabil simpozion național de  impresii politice, nația noastră e atât de înfierbântată și egoistă încât dacă unii ar avea copii gemeni, pe unul dintre ei l-ar întrebuința ca piese de schimb. Dar dacă eu regret ceva în termeni de limite de apropiere și distanță între mine și gemene, regret numai că nu sunt și eu geamănul lor…! N-a fost să fie, ar fi spus Emil Cioran…! Însă eu spun altfel: Marinela și Camelia seamănă una alteia și alteia una Cum aș mai încăpea și eu aici, căci eu nu am asemănare decât cu mine…! Iar ele sunt frumoase, sunt blânde, sunt bune, sunt plăcute, sunt vesele, sunt fine, nobil de fine în conduita interumană…, eu iarăși nu am cum să fiu duplicatul unui astfel de chip.

Camelia și Marinela, gemene frumoase față de care singura mea abatere nu este alta decât că încurc mereu pe una cu cealaltă! În rest mă port cu grija respectului față de amândouă, involuntar egal, câtă vreme n-am unități diferențiale de măsură între ele. Parafrazând maxima unui necunoscut, eu cred, ca să încheiem vesel, că părinții gemenelor Marinela și Camelia puteau fi lideri pe oraș – n-ar fi reușit nimeni să-i înfrunte, căci i-ar fi replicat: „Noi facem oameni câte doi, tu ce ispravă ai făcut într-o viață de om?!”

(Aurel V. ZGHERAN)

by

Referinţă Bibliografică

Camelia și Marinela Surori gemene, cuvântul din cuvânt le descrie identic: frumos/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 11 aprilie 2026