„Nemărginită și nemângâiată ar fi fost durerea noastră pentru apropiații noștri care mor, dacă Domnul nu ne-ar fi dat viața veșnică. Viața noastră ar fi lipsită de sens dacă s-ar sfârși la moarte. Ce folos ar fi atunci din virtute și fapte bune? Atunci ar avea dreptate cei care spun: «Să mâncăm și să bem, căci mâine vom muri!». Dar omul a fost făcut pentru nemurire, iar prin Învierea Sa, Hristos a deschis porțile Împărăției Cerurilor, ale fericirii veșnice, celor care au crezut în El și au trăit în dreptate. Viața noastră pe pământ este o pregătire pentru viața care va să vină, iar această pregătire încetează odată cu moartea. «Este rânduit oamenilor o dată să moară, iar după aceea să fie judecata» (Evrei, IX, 27). Atunci, omul părăsește toate grijile pământești; trupul putrezește, pentru a se ridica nestricat la Învierea de obște. Însă sufletul omului trăiește mai departe și nu încetează să viețuiască nici măcar o clipă. Prin multe arătări ale celor adormiți ni s-a dat să cunoaștem, în parte, cele ce se petrec cu sufletul când se desparte de trup. Când încetează vederea ochilor trupești, începe vederea cea duhovnicească”.
Aceste cuvinte aparțin Părintelui Serafim Rose și li se dezvăluie adâncimile profunde tocmai în această mare zi a Creștinătății.
Pentru om, așa cum spune Sfântul Nicolae Velimirovici, „nu este lesne a înțelege nemăsurata adâncime și înălțime a însemnătății Învierii lui Hristos. Ea a cutremurat și cerul, și pământul, și adâncurile iadului. Lumina cea strălucitoare a acestei întâmplări istorice minunează pe oameni nemăsurat mai mult decât mărimea cea fără de sfârșit a crugului ceresc (…)”. După Înviere, Mântuitorul apare în prima zi, în chipul grădinarului, Mariei Magdalena, care nu cunoaște decât un singur cuvânt; ea și-a dat seama că este Iisus, atunci când i-a rostit: „Maria”: „Iar Maria stătea afară lângă mormânt plângând. Şi pe când plângea, s-a aplecat spre mormânt. Şi a văzut doi îngeri în veşminte albe şezând, unul către cap şi altul către picioare, unde zăcuse trupul lui Iisus. Şi aceia i-au zis: Femeie, de ce plângi? Pe cine cauţi? Ea le-a zis: Că au luat pe Domnul meu şi nu ştiu unde L-au pus. Zicând acestea, ea s-a întors cu faţa şi a văzut pe Iisus stând, dar nu ştia că este Iisus. Zis-a ei Iisus: Femeie, de ce plângi? Pe cine cauţi? Ea, crezând că este grădinarul, I-a zis: Doamne, dacă Tu L-ai luat, spune-mi unde L-ai pus şi eu Îl voi ridica. Iisus i-a zis: Maria! Întorcându-se, aceea I-a zis evreieşte: Rabuni! (Învăţătorule) Iisus i-a zis: Nu te atinge de Mine, căci încă nu M-am suit la Tatăl Meu. Mergi la fraţii Mei şi le spune: Mă sui la Tatăl Meu şi Tatăl vostru şi la Dumnezeul Meu şi Dumnezeul vostru. Şi a venit Maria Magdalena vestind ucenicilor că a văzut pe Domnul şi acestea i-a zis ei”(Ioan, XX, 11-18). Acest episod evidențiază relația personală dintre Hristos și ucenicii Săi, „oile” recunoscându-și Păstorul după glas, și subliniază rolul Mariei Magdalena ca prima martoră a Învierii.
Aceasta este Ziua rânduită de Domnul Dumnezeul nostru să ne bucurăm plenar și să spunem din toată inima: „HRISTOS A ÎNVIAT!”. Și nu numai să spunem, ci și să răspundem, cu aceeași însuflețire: „ADEVĂRAT A ÎNVIAT!”. Este Ziua în care am primit vestea bucuriei pe care Mântuitorul ne-a adus-o, iar noi ne bucurăm, fiindcă este ziua răscumpărării noastre, ziua înnoirii firii noastre omenești. Este ziua reintrării lui Adam în Raiul pe care l-a pierdut din neascultare.
Taina Învierii Domnului și Învierii morților a fost descoperită patriarhilor, prorocilor și tuturor drepților din Legea Veche. Astfel, prorocul și regele David se veselea cu nădejdea Învierii Domnului și că nu va fi lăsat în iad sufletul lui: „Pentru aceasta s-a veselit inima mea și s-a bucurat limba mea, dar încă și trupul meu se va sălășlui întru nădejde. Că nu vei lăsa sufletul meu în iad, nici vei da pe cel cuvios al Tău să vadă stricăciunea” (Psalmi, XV, 9-10). Marele proroc Isaia vorbește despre Învierea morților prin porunca Mântuitorului la Judecata de Apoi: „Morții Tăi vor trăi și trupurile lor vor învia!. Deșteptați-vă, cântați de bucurie voi, cei ce vă sălășluiți în pulbere! Căcă roua Taeste rouă de lumină și din sânul pământului, umbrele vor învia” (Isaia, XXVI, 19).
Ziua de astăzi este, deopotrivă, despre bucurie și reflecție. Îndreptățite sunt, în încheiere, cuvintele pline de înțelepciune ale Părintelui Arhimandrit Serafim Alexiev: „Moartea Mântuitorului Hristos și Învierea lui din morți alcătuiesc esența acelei mărețe taine a dreptei credințe, pe care o numim taina mântuirii. Moartea lui Hristos este plată pentru păcătoși, iar Învierea Lui este zălog al veșnicei noastre mântuiri și al viitoarei învieri. (…) Mântuitorul învinge pentru noi moartea, ca să fim veșnic vii împreună cu El, ca să înviem. Credința în această biruință a Lui Hristos va fi afirmată pe deplin la cea de-a Doua Venire a Lui. (…) Cheia învierii noastre este credința în Învierea lui Hristos. Dacă Hristos a Înviat, atunci și noi vom învia, dacă trăim cu vrednicie pentru El și dacă murim în numele Lui. (…) Într-atât de măreață este biruința lui Hristos asupra morții și într-atât de strălucită este solemnitatea fericitei mângâieri a drepților, că pe bună dreptate imnograful Bisericii cântă: «Doamne, înainte de moartea Ta cea de pe Cruce, înfricoșătoare era moartea pentru oameni; iar după patimile și Învierea Ta, făcutu-s-a omul înfricoșător pentru moarte»”.
HRISTOS A ÎNVIAT!
by 
Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..