Scrisoare deschisă către o denigratoare a lui Nicolae Iorga
Prof. univ. dr. Petre Țurlea
Ploiești, 26 septembrie 2025
Stimată Doamnă Georgiana Țăranu,
Am primit, cadou, cartea Domniei-Voastre, “Nicolae Iorga și seducția Fascismului Italian”. Lectura acesteia mi-a adus o neplăcută surpriză. Păcat că vă aventurați într-o dezbatere ce nu o înțelegeți sau, mai rău, prin care vreți să denaturați adevărul, specie de istorici ce se înmulțește!
Iorga a avut, uneori, cuvinte favorabile lui Mussolini, din raționamente naționale românești pe deplin lăudabile, și l-a criticat din aceleași raționamente. Iată doar două exemple din ultima categorie:
1. În octombrie 1936, Mussolini a ținut la Milano, o conferință în care a cerut „dreptate Ungariei”, fapt care a provocat o reacție virulentă din partea lui Iorga. Acesta, deschizând cursurile de la Institutul Italian din București, a vorbit și despre problema hotarelor României. Directorului Institutului îi va arăta, la 5 noiembrie, „cât ne jignește gestul de la Milano. Dacă vor să trimită soldați italieni, ca să dea ungurilor Ardealul, mă vor găsi în față și pe mine”. (N.Iorga, memorii, VII, p.360)
În legătură cu același discurs de la Milano, Iorga, în colaborare cu Guvernul Român, va publica în aprilie 1937, scrisoarea deschisă către E. S. Benito Mussolini, șeful Guvernului Italian, tradusă în italiană, franceză, engleză și germană: cuprindea o prezentare a luptei Poporului Român pentru unitate națională și un protest contra ideii de revizuire teritorială; era însoțită de hărți și statistici edificatoare și de consemnări ale unor personalități italiene despre drepturile românilor. De asemenea, a trimis o telegramă președintelui Academiei Dei Lincei din Roma, invitând pe colegii săi italieni să constate personal realitățile din Transilvania. (Originalul telegramei în Arhiva Muzeului de Istorie din Ploiești, Fond Casa Memorială „Iorga” Vălenii de Munte, inv. 1283/4, c.17962. A fost publicată în „Neamul Românesc” din 8 octombrie 1936.) Ecoul a fost puternic, inclusiv în Parlamentul din Londra, prin discursul lui Lady Atholl. (Vezi telegrama către aceasta a lui Iorga din 16 noiembrie 1936.) Condamnarea politicii revizioniste a Italiei este, așadar, fermă.
2. Un alt moment, spre exemplu, și din 1940. În februarie, era anunțat un turneu al istoricului în Italia, pentru a contracara revizionismul italo-maghiar. (ASRIB, fond d, dosar 11382, vol. II, f.321). Se credea că datorită acestei acțiuni insistente, Iorga va fi numit ministru la Roma, pentru că ar fi contracarat cel mai bine revisionismul italo-maghiar. Legația Germană la București s-a arătat supărată, Iorga fiind văzut ca un mare filo-francez. Iorga avea, în continuare, speranțe în Italia. De aceea, va ține, la 17 aprilie 1940, la Fundația Universitară Carol I, conferința sub titlul “Italia pe care o vedem și Italia pe care nu o vedem”, în prezența a peste 1200 participanți, inclusiv ziariști și personalități italiene. Făcea o separare clară a Italiei de Germania. Trimisul Siguranței nota: „S-a observat în mod evident că această conferință n-a plăcut italienilor prezenți în sală. Nici unul nu a aplaudat, în timp ce asistența română a aplaudat din 5 în 5 minute”. În acel moment, o editură din München a publicat un volum cu titlul “Ein alter dommer Profesor N. Iorga (Un profesor bătrân și nebun N. Iorga.”); autorul era Paul Reinecke.
Iată stimată doamnă doar două exemple din care reiese că Iorga nu a fost „sedus” de fascismul Italian. Prin ceea ce vreți să demonstrați, vă înscrieți în rândul celor ce doresc demolarea valorilor naționale. Păcat!
Îmi aduceți aminte de un moment din 1931, când un critic mărunt a aruncat vorbe murdare la adresa lui N. Iorga. Păstorel Teodoreanu i-a răspuns: „Te-ai repezit la domnul Iorga, cum fac cățeii la tramvai!”. Poate la viitoarea carte nu o să vă mai repeziți. Totuși, istoria este o știință ce trebuie respectată.
by 
Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..