Nevoia decriptării sinelui

Dacă nu ne străduim
să decriptăm codul sinelui,
ne simțim singuri
și ne paște un naufragiu
în geometria sinuoasă
a verticalei vieții.

Dacă nu ne străduim
să decriptăm codul sinelui,
grădina înfloritoare a trăirilor
este mult năpădită de iarba rea
care ne usucă dorința
de a ne înălța și rodi verde.

Dacă nu ne străduim
să decriptăm codul sinelui,
în livada roditoare, cândva
cu parfum de mir tămăduitor,
un roi de viespi își varsă veninul
prin înțepături perverse.

Dacă nu ne străduim
să decriptăm codul sinelui,
pe creasta muntelui vibrant
al inimii mult iubitoare
apar nori tulburi și morocănoși,
cu pusee de tunete și fulgere.

Dacă nu ne străduim
să decriptăm codul sinelui,
fluviul limpede, lin curgător
pe coloana vertebrală a eului,
devine deodată tumultos
și-și revarsă valurile reci asupra
firavei făpturi, doborând-o iremediabil.

Pentru a decripta cât mai iute
codul miraculos al sinelui,
să ne întoarcem cu fața spre răsărit,
și să înalțăm o rugă;
deschidem astfel
lacătul ferecat al ființei
cu cea mai briliantă cheie
și vom fi binecuvântați
de Dumnezeul din noi.


The need to decode one’s self

If we don’t strive
to decode the self,
we feel alone,
as a shipwreck approaches
our sinuous geometry
in the vertical of life.

If we don’t strive
to decode the self,
the blooming garden of experiences
gets overtaken by vicious herbs
which dry out our will
to rise and fructify.

If we don’t strive
to decode the self,
in our lively meadow, someday,
with the smell of balmy myrrh,
a swarm of wasps will spill their venom
through wicked stings.

If we don’t strive
to decode the self,
on the top of our vibrant cliff
of our much loving heart
appear muddy and moody clouds,
with bursts of thunders.

If we don’t strive
to decode the self,
the clear stream, gently winding
over the self’s spine,
suddenly becomes tumultuous
and throws ice-cold waves upon
the frail being, crushing it irreversibly.

To decode as fast as possible
the wondrous self,
we shall face the sunrise,
and offer a prayer;
this way we open
the secured lock of our being
with the most brilliant key
and we will be blessed
by the God within us.


Zgomotul de azi

Adesea, și cele mai mici gâze,
în zborul lor, fâlfîie atât de puternic
încât ne ating timpanele.
La cu totul altă scară,
zgomotele lumii de azi
se comportă ca un puternic arsenal,
trepidând cu nemăsură.

Suprasolicitat,
ciocănelul urechii alunecă pe scăriță,
ne ofilește concentrarea
și ne deraiază starea de spirit.
Notele-i stridente bat riguros
pe taler de chimval
într-un parcurs tumultos,
asurzindu-ne de nenumărate ori.

Același zgomot cu armură de fier
ne antrenează creieru-n cârdășie
cu benzile de răufăcători,
în care zeci de mii de neuroni
se atrofiază și la cel mai mic pâlpâit,
nu ne mai putem bucura
nici de gingașul zbor de fluturi.


Today’s noise

Oftentimes, even the smallest bugs
flap their wings and buzz so hard
that they tickle our eardrums.
On a whole different scale,
the noises of today’s world
act like a fearsome arsenal,
rattling undeniably.

Overworked,
Our malleus slips even further inside,
withers away our focus,
and derails our state of mind.
Its strident sounds tick rigurously
on a cymbal-sounding silver plate
in a tumultuous process,
deafening us repeatedly.

The same noise wearing iron armour
lures our brains into cahoots
with evildoers,
in which thousands of neurons
atrophy at the slightest flicker,
we can no longer enjoy
the tender flight of butterflies.

by

Referinţă Bibliografică

POEME de Vasilica GRIGORAȘ; TRADUCERE de Maria-Adela HÎMPĂ Studentă, anul II, ASE, Facultatea de Cibernetică, Statistică și Informatică Economică/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 4 iulie 2026