Your message has been sent, you will be contacted soon
Revista Armonii Culturale

Call Me Now!

Închide
Prima pagină » Fără categorie » Linghișpirul de pe Lawrence Avenue

Linghișpirul de pe Lawrence Avenue

Linghișpirul de pe Lawrence Avenue

Sunt de douăzeci și cinci de ani în Canada și de aproape douăzeci locuiesc în zona Lawrence. Am trecut pe aici de atâtea ori cu mașina, grăbită, cu ochii la semafoare, la magazine, la trafic, la ziua care mă purta dintr-o parte în alta, încât aveam impresia că știu locul. Dar una este să treci pe lângă o stradă și alta este să o iei la pas.

La Taste of Lawrence, Lawrence Avenue mi s-a arătat altfel: o lume deschisă în plină vară. Festivalul, organizat anual de Wexford Heights BIA pe Lawrence Avenue East, între Warden și Birchmount, este una dintre marile sărbători stradale ale Scarborough-ului. Timp de trei zile, festivalul aduce laolaltă gastronomie internațională, muzică, dans, comercianți, artiști locali, voluntari, rides pentru copii și momente artistice care țin strada vie până seara. În 2026, ajunge la ediția a 22-a, dovadă că este o tradiție urbană care s-a așezat în viața cartierului.

Toronto are darul acesta rar: adună laolaltă lumi venite de pretutindeni. În regiunea lui trăiesc peste 250 de etnii și se aud aproape 200 de limbi, iar la Taste of Lawrence bogăția lor se vede, se aude, se gustă. În câțiva pași, treci de la grătare fumegânde la mirodenii orientale, de la dulciuri de casă la porumb copt, de la sosuri iuți la arome caraibiene, asiatice, mediteraneene, latino-americane, africane, europene. Se amestecă muzici, dansuri, limbi, mirosuri, culori, haine, gesturi, feluri diferite de a chema clientul, de a găti, de a zâmbi, de a sta la masă. Asta este bogăția unui oraș metropolitan: într-o singură zi, pe o singură stradă, ai aproape de tine atâtea lumi, fără avion, fără granițe, doar mergând pe Lawrence Avenue.

Mi-a plăcut amestecul viu, nepretențios, plin de culoare și mișcare. Era viață de stradă, cu tot ce are ea mai omenesc: oameni simpli, poate obosiți, poate încercați de viață, dar veniți să guste câteva ore de vară printre ceilalți; copii opriți lângă rides, părinți cu farfurii în mână, muzică amestecată cu mirosuri de mâncare, voci care se ridicau din toate părțile. Multe standuri își prezentau țara cu mândrie, prin gust, culoare, miros și felul cald de a chema oamenii aproape. Fiecare chip purta o poveste.

Am ajuns la Taste of Lawrence datorită Danielei Captariu, o prietenă apărută de curând în viața mea, dar apropiată de sufletul meu cu o naturalețe rară, ca un fluture care se așază pe o floare. Sunt oameni pe care îi întâlnești târziu, dar ceva din tine îi recunoaște repede. Daniela m-a inspirat să ies, să mă opresc, să privesc. Uneori ajunge un singur om care să spună: hai.

Am ales să port o rochie albă brodată manual de Daniela Rațiu, o prietenă din România care a pus în ea, prin ac și fir, ceva din spiritul portului nostru popular. Era un veșmânt cu memorie. Printre atâtea culori, gusturi, limbi și ritmuri, florile cusute duceau cu ele, discret, o bucățică de Românie.

În forfota festivalului, Daniela m-a prezentat lui David Smith, MPP de Ontario, ca poetă. Eu, care nu mă pricep să intru prea adânc în politică, l-am întâlnit mai întâi ca om. El a zâmbit și a spus că ar vrea să audă o poezie. Așa, simplu, omenește, fără microfon. Și i-am recitat acolo, la umbră, cu festivalul în jurul nostru și cu zvonul străzii aproape.

M-a cucerit naturalețea lui. A povestit, a glumit, a ascultat zâmbind. A vorbit despre București, despre colegi români, despre România pe care o apreciază. Îl întâlneam ca MPP, dar mi-a rămas în minte omul: jovial, atent, fără pretenții, cu o finețe caldă pe care nu o aștepți întotdeauna în preajma funcțiilor publice. Sunt întâlniri neprogramate care îndulcesc ziua tocmai prin firescul lor.

M-am oprit și la cortul poliției comunitare. Dintr-o glumă în alta, am ajuns să facem fotografii împreună. Era râs, voie bună, un schimb firesc între oameni, dincolo de uniforme și de roluri. Mi-a plăcut apropierea simplă, în care comunitatea se simte într-o vorbă, într-un zâmbet, într-o fotografie făcută în râs.

Și apoi a venit linghișpirul.

Îi spun linghișpir pentru că acesta este cuvântul copilăriei mele. Cuvânt vechi, cu praf de drum, cu zarvă de târg, cu rochii de vară, cu vânt pe față și cu înghețată colorată, din care copiii păstrează gustul o viață.

Când l-am văzut, copilăria a deschis o ușă în mine. Eram în liceu. Fusesem cu sora mea și cu fratele meu la un iarmaroc, la un târg cum se făceau atunci în satul tatălui meu. Nu mai țin minte toate detaliile, dar păstrez lumina, emoția, mersul printre lume, bucuria simplă a anilor ’80. După aproape patruzeci de ani, amintirea a venit spre mine între standurile de pe Lawrence, într-o zi canadiană, ca și cum timpul ar fi întors roata.

Am cerut politicos o fotografie. I-am rugat pe băieții voluntari să mă lase să mă așez în scaun, fiindcă voiam să scriu despre eveniment. Ei au râs și au pornit linghișpirul. Așa, dintr-o joacă.

Și m-am trezit învârtindu-mă peste Lawrence, în rochia albă brodată, cu vântul pe față și cu anii copilăriei întorși pentru câteva clipe. Era o copilărie venită cu altă lumină, trecută prin anii femeii de azi, prin plecări, muncă, dor, Canada, prin tot ce se adună într-un om și tace.

Pentru câteva minute, asfaltul din Scarborough a devenit iarmarocul meu de odinioară.

Asta m-a atins cel mai tare: o zi obișnuită a deschis deodată o ușă tainică în mine. Viața are darurile ei. O rotire cu chicoteală, un cuvânt păstrat din copilărie. Pentru o clipă, femeia de acum și fata de atunci s-au privit în aceeași lumină. Poate chiar s-au ținut de mână.

M-am uitat apoi la cei din jur cu drag. Lume simplă, pestriță, vie. Oameni veniți să guste puțin din vară. Fiecare cu tăcerea, graba, bucuria sau visul lui. Unii veneau pentru muzică, alții pentru mâncare, alții pentru copii, alții doar ca să fie prezenți. Și mi s-a părut frumos că o stradă pe lângă care trecusem de atâtea ori fără să o văd cu adevărat își arăta, în sfârșit, pulsul.

Poate asta merită povestit mai des în diaspora. Marile evenimente își au locul lor, sălile pline își au emoția lor, izbânzile cu fotografii oficiale își au rostul lor. Dar există și zile în care viața ne atinge simplu. O prietenă care te scoate din casă. O rochie cu flori cusute purtată pe o stradă canadiană. Un om public descoperit dincolo de funcție. O poezie recitată pe neașteptate. Polițiști care râd cu tine. Un linghișpir pornit de niște tineri cu suflet bun. O amintire care se întoarce după patruzeci de ani.

Am plecat de la Taste of Lawrence cu sentimentul că am fost mai mult decât la un festival. M-am întors în satul tatei, în locul lăuntric unde copilăria, România și Canada își găsesc loc în aceeași inimă.

După douăzeci și cinci de ani în Canada și aproape douăzeci în aceeași zonă, am înțeles că uneori locurile par departe fiindcă trecem prea repede pe lângă ele.

Iar ieri, pe Lawrence Avenue, pe un linghișpir din Scarborough, am simțit că diaspora nu este numai dor. Este și adăugire. Este felul în care duci cu tine ce ai fost și primești, pe neașteptate, ce ți se arată.

Unele întoarceri nu se planifică și nu au nevoie de drum lung.

Se fac când viața te învârte puțin și, pentru câteva clipe, vezi cerul cu ochii copilului care ai fost.

5 iulie 2026

Carmen Cristina Oltean

Facebooktwitterby feather

Despre Carmen Cristina Oltean

Carmen Cristina Oltean s-a născut în județul Alba și trăiește de peste două decenii în Canada. A debutat editorial cu două volume de poeie: Desculță prin suflet și Și îngerii plâng; până în prezent a publicat șase volume, dintre care cele mai recente, Între ieri și azi și Șoapte de îngeri, au apărut în 2025 la Editura Coresi. Textele sale — poezii, eseuri și reflecții — au fost publicate în numeroase reviste literare din România și din diaspora, între care: Armonii Culturale, Rapsodia, Destine Literare (Montreal și Quebec), Revista ASLRQ (Quebec), Vatra Veche, Observatorul Toronto, Extemporal Liric, Ecouri din Turda, Cafeneaua Literară, Meridianul, Luceafărul, Agora literară, Zenit22, Contact International, Bogdania, Repere Literare, Prodiaspora, Logos și Agape. A contribuit, de asemenea, la mai multe antologii colective din țară și din diaspora. Pentru Carmen, scrisul este o formă de rugăciune și o întoarcere spre sine; el stă și ca punte de comuniune între cultura română și comunitățile românești de peste hotare. Prin vers și proză caută să păstreze memoria și frumusețea tradițiilor, dar și să deschidă ferestre către experiențe spirituale profunde. Este membră a Asociației Canadiene a Scriitorilor Români (ACSR) și a Asociației Scriitorilor Români din America de Nord (ASRAN). În 2023 a primit titlul onorific de Ambasadoare „Femei de Succes” pentru activitatea sa literară și culturală. În 2025 a fost distinsă cu Diploma de Excelență din partea Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba, în cadrul lansării sale la Casa de Cultură „Ion Sângerean” din Ocna Mureș; în același an a primit o Diplomă de Excelență la Iași, în cadrul Conferinței Internaționale „Diaspora – Interferențe culturale și educație”; tot în 2025, la Toronto, i s-a acordat Award of Excellence în semn de recunoaștere pentru excelența profesională, succesul și leadership-ul său în comunitate.

Parerea ta...

You must be logged in to post a comment.