Am avut fericita ocazie să vizitez, poate, după părerea mea, cea mai frumoasă formațiune carstică din România!

Este vorba despre renumita Peștera Urșilor situată  la poalele Munților Apuseni,  în localitatea Pietroasa, satul Chișcău, din județul Bihor. Ea este renumită nu numai pentru spectacolul oferit de „dansul haotic” al stalactitelor și stalagmitelor, ci și pentru fosilele de  urs (Ursus spelaeus) descoperite în ea.

A fost descoperită întâmplător, în urmă cu o jumătate de secol, în urma unei explozii, la lucrările de la cariera de piatră din acea zonă.

Peștera are două nivele, cel superior destinat turiștilor și cel inferior care este declarat „rezervație științifică”.

Nivelul superior, cel vizitabil, are în componența sa „trei mari galerii: Galeria Urșilor, Galeria Racoviță și Galeria Lumânărilor”.

Deși este o peșteră tânără, ca descoperire, ea este foarte veche în existenta sa. Acest lucru ne-o dovedește chiar scheletul unui „Urs spelaeus”, de acum 1,5 milioane ani.

Această peșteră cu cât „îmbătrânește” cu atât parcă întinerește și podoabele sale, stalactite și stalagmite, se înmulțesc, și din miile existente în această grotă, fiecare este un unicat!

Fiecare stalagmită și stalactită este unică în felul ei, prin formele multiple, istoric, arhitectura naturală. Fiecare formațiune, modelată cu răbdare de „mama apă”, are mesajul său, „sufletul” său, existenta sa.

Fiecare pereche de stalactită și stalagmită sunt ca o familie, soț și soție, ele neputând exista, practic, una fără alta!

Ele fac parte din universul acestei peșteri, și extrapolat, din universul formațiunilor carstice planetare. Așa cum fiecare ființă umană este unică în  Univers, atât fizic cât și spiritual, dar și energetic, la fel fiecare peșteră este unică în dimensiuni, configurație, istoric și centri energetici.

Omul când este în societate, și chiar singur în locuința sa, gândurile sale o iau „razna”. Uneori, pentru a se liniști psihic, se retrage în mijlocul naturii, pe malul unui râu sau lângă un izvor și meditează, face yoga, nirvana! Părăsește lumea reală și pătrunde doar în esența ființei sale, făcând o conexiune nu numai cu natura, ci și cu Divinitatea.

Dar când pătrunzi într-o peșteră nu mai este nevoie de acea concentrare, de acea simbioză, deoarece ea se produce automat. Simți că faci parte din acel spațiu, gândurile nu mai evadează în afara pereților stâncoși care te înconjoară, ești într-un alt „spațiu”, un alt „univers” căruia îi vezi și îi simți marginile. Dacă, în locurile permise atingi stanca umedă, trupul îți este încărcat cu noi energii. Dacă o picătură de apă îți cade pe creștetul capului sau pe frunte, ai o senzație plăcută de binecuvântare, ca un botez al muntelui. Simți că peștera are „suflet”! Primești liniște sufletească și trupească, „bateriile” sufletului și cele ale trupului ți se încarcă!

Pot afirma că fiecare peșteră are viața ei, povestea ei de nepătruns, ascunsă adânc în piatra munților. Ele sunt martorii ascunși ai existenței de milenii și milioane de ani, și de ce nu, al evoluției pe Terra.

În Peștera Urșilor sălile se deschid ca niște altare într-o catedrală subterană construită de mii sau milioane de ani de către mama natură. Această peșteră este o ramură din natura tăcută a unei istorii foarte îndepărtate din perioada preistorică în care omul nu se deosebea mult de instinctul animalic de a vâna, de a se apăra, de a lupta cu brațele, bâta sau pietrele pentru existenta într-o lume a sălbăticiei.

Forme ciudate, și în același timp de o armonie spectaculoasă, adevărate  „sculpturi” pline de mister și enigme, forme și elemente interpretabile după felul cum le percepe fiecare individ în parte. Sunt locuri unde arhitectura interioară a peșterii, cu mii de detalii, te vrăjesc și te încântă, dar pe care niciodată mâna celui mai iscusit om nu o va putea reda. Ai impresia că unele locuri sunt realizate în „filigran” de un meșter nevăzut, mama natură, Divinitatea!

De fapt și „mama” și „tata” acestui monument carstic este apa care a sculptat și a modelat în rocă, de-a lungul miilor de ani, sau a zecilor de mii, ceva inimaginabil! Niciodată mâna omului nu va realiza, cu atâta migală, arta naturii! Nici măcar Inteligența Artificială! Și chiar dacă omul ar face-o experimental prin AI, acea lucrare carstică nu se va ridica niciodată la valoarea celei naturale, fiindcă artificialul tot artificial ar rămâne, și nu vei putea simți pulsul muntelui, șoaptele lui prin picăturile de apă ce cad într-un ritm aparte, creând, răbdătoare, stalactitele și stalagmitele. Și totuși marea lucrare carstică nu este terminată și nu se va termina niciodată, fiindcă interiorul său este, lent dar sigur, în permanentă transformare. Este un fel de „perpetuum mobile”, să-i zic metaforic, o modelare continuă, fără sfârșit!

O stâncă în întuneric, rece și umedă are „sufletul” și istoria sa.

Aici, în subteran, unde lumina zilei n-a pătruns niciodată, în urmă cu milenii  apa „divină” a început ridicarea unui adevărat templu, o capodoperă subterană care a fost descoperită de om după alte milenii.

Aici, arhitecții nevăzuți, din adâncul muntelui, au întocmit proiectul acestei formațiuni carstice unde apoi au lucrat, cu dălți și ciocane de apă,  alte milioane de sculptori inimaginabil și neîntrecuți în măiestria lor!

După părerea mea, din peșterile pe care le-am văzut, Peștera Urșilor este cea mai frumoasă, spectaculoasă și impresionantă din România.

Bineînțeles nu-s de neglijat, prin spectacol, naturalețe și frumusețe și peșterile: Mezaid,  Muierii, Polovragi, Ialomița, Dâmbovicioara, Scărișoara, Vântului etc.

În afara splendorilor terestre oferite ținuturilor românești de formele de relief, fauna, flora, bazine hidrografice, există și  bogății subterane, bogate în minereuri, dar și înzestrările carstice care au o „lume” a lor, o istorie nescrisă din cele mai vechi timpuri și un farmec aparte!

În Peștera Urșilor, altarele din catedrala muntelui se închid și se deschid într-un miracol prin vraja stâncii care parcă pulsează ca o inimă în interiorul masivului muntos!

Ion NĂLBITORU

by

Referinţă Bibliografică

ION NĂLBITORU: PEȘTERA URȘILOR/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 8 iulie 2026