Premiul „Dor de Dor” – Dropia de Aur
.
Concursul Național de Creație “Dor de Dor” – 2015/ Secțiunea Poezie –
.
RĂDĂCINI DE IUBIRE
De-aș mai întâlni iubirea de odinioară,
I-aș broda norocul pe vălul privirii mele.
Ca la o mireasă în straie de primăvară,
I-aș împleti cunună din petale de stele.
I-aș da înaripare din zările senine.
În piept i-aș oferi căldură și-al vieții tumult.
Să nu ne rătăcim, dorul i-aș lega de mine,
Iar din Vara tinereții i-aș da alt început.
Dar iubirea năzuită e doar un vis frumos
De care orice romantic se îndrăgostește.
În Vara iubirii, ultima lacimă mi-a stors,
De când prințul inimii în alt vis rătăcește.
În ochi se stinge Vara iubirii așteptate,
Când mă inundă ploaia în Toamna bătrâneții.
S-o port în amintire pentru eternitate,
Când Iarna-mi viscolește cărările tristeții.
Iubirea își desface petale-n călimară,
Când cer de sub pleoape în albastrul zării duce
Iubirea de fecioară, spre altă primăvară.
Pe scară de cuvinte, povestea ei să urce.
Rădăcini de iubire cresc floarea poeziei,
Să-i ducă amintirea în a vieții răscruce.
Divinitatea să îi dea soarta veșniciei
Și floarea inocenței în jerbă pentru cruce.
*Autor Maria Filipoiu
.
IUBIRE PE FLORI DE NUFĂR
(odă spiritului eminescian)
.
De peste timp de veacuri, în ochii tăi privesc,
Poet nepereche, de astre zămislit.
Pe vis din călimară urc să te regăsesc
Și să-ți trimit iubire în vers împătimit.
Că-n lacrima din condei, cu spirit locuiești
Și cerni dumnezeire pe-al vieții infinit,
Din Cer cu rază dalbă, prin noapte când zâmbești,
Voi ști că neuitare în vers mi-ai dăruit.
Pe raza gândurilor să-mi trimiți lumină,
De-a nemuri calea ce mă duce la tine.
De mă faci mireasă în viața ce-o să vină,
Iubirea lumii îți aduc în sân la mine.
Dorul purtat cu jale ți-l aduc în priviri,
De lacrimi să îți umplu vechiul pocal de vin,
Când plânge depărtarea rămasă-n amintiri,
Iar stele lăcrimează de-al dragostei suspin.
Prin ochii tăi privesc o lume dispărută,
Ce-ți trimitea frenetic înaripări de dor.
Iubire să-ți cobori în lume nenăscută,
De pământence să-ți legi destin nemuritor.
Dar ai ales să fii „nemuritor și rece”,
Fiorii să-ți trimiți pe raze de luceafăr.
Prin noapte, când răsari, dorul mă va petrece,
Iubire în rouă să-ți dau pe flori de nufăr.
*Maria Filipoiu
.
.
VISUL COPILĂRIEI
(sonet pentru copii)
.
Când mi-e dor de satul natal,
mamei îi trimit scrisoare,
că aștept vacanța mare,
după fragi să colind pe deal.
Ca să-mi mai potolesc dorul
voi sta să ascult ciobănaș,
cum doinește din fluieraș
și cum susură izvorul.
Mamei dragi îi trimit gânduri
de la fiica sa Mărie,
ce cu dor stropește rânduri.
Dar dorința-i nostalgie
ce se pierde-n orizonturi,
cu visul copilărie.
*Maria Fipipoiu
.
.
DOR DE SATUL NATAL
(pantum)
.
Pe vis înaripat pun dorul inimii,
Să-mi ducă nostalgii spre satul meu natal.
Iar Primăvara, când înfloresc salcâmii,
În flori de tei să-mi scalde al vieții vis real.
Să-mi ducă nostalgii spre satul meu natal,
Pe roua din condei pun lacrimă de dor.
În flori de tei să-mi scalde al vieții vis real,
Ce-n suflet îl port cu dorul părinților.
Pe rouă din condei pun lacrimă de dor,
Să-mi scrie dorință, când înfloresc pomii.
Că-n suflet o port, cu dorul părinților,
Ce s-au îndepărtat în trecutul vremii.
Citind în dorință, când înfloresc pomii,
Copacii s-au uscat, de timp îmbătrâniți.
Povestea le-a rămas în trecutul vremii
Și-n cerul ochilor de lacrimi umeziți.
Copacii s-au uscat, de timp îmbătrâniți
Și nu mai sunt flori pe ram de iasomie.
În cerul ochilor de lacrimi umeziți,
Scald tristețea casei rămasă pustie.
Că nu mai sunt flori pe ram de iasomie
În primăveri le ud cu roua din priviri.
Scald tristețea casei rămasă pustie,
Cu lacrima din condei, scriind amintiri.
*Maria Filipoiu
.
.
VEȘNICIA SATULUI
Ce mândru și ce frumos era satul meu,
Când case răsunau de zarva pruncilor!
Că orice loc este iubit de Dumnezeu,
Când mirul curge din ochii copiilor.
Între copiii satului am fost și eu,
Ca o speranță în ochii părinților.
Să-i străbat cărările, nu îmi era greu,
Că nu duceam povara depărtărilor.
Timpul copilăriei mele a trecut,
De părinți și meleaguri m-am îndepărtat,
Iar satul în ceața timpului s-a pierdut.
Că fiii ce îl țineau tânăr, l-au uitat.
Doar crucile s-au înmulțit în cimitir,
Pe soclu să susțină stâlpii satului.
Iar străbuni și-au băut din sacru potir,
Nemuritori de-a fi în veacul veacului.
Vântul nostalgiei prin case răzbate,
Să scoată amintiri din sertar de vreme.
Veșnicie să îi ducă mai departe
De satul meu când fii nenăscuți o să cheme.
Un roi de speranțe trimit spre sat natal,
Când amintirile îmi inundă gânduri.
Nostalgii să-mi ducă în casa de sub deal,
Cu veșnicia ferecată pe rânduri.
*Maria Filipoiu
.
.
VÂNTUL DEZRĂDĂCINĂRII
(pantum)
.
Prin satele cândva înfloritoare
Străbate vântul dezrădăcinării,
Iar timpul aleargă la întâmplare,
Când nu e motivația schimbării.
Străbate vântul dezrădăcinării
Prin case văduvite de speranță,
Când nu e motivația schimbării
Și nici stăpâni să le dea altă față.
Prin case văduvite de speranță
Plâng măicuțe de griji îmbătrânite
Că n-au copii să le mângâie față
Și de nimeni nu mai sunt prețuite.
Plâng măicuțe de griji îmbătrânite,
De dorul fiilor plecați departe,
Că de nimeni nu mai sunt prețuite,
Dar mulțumite că fiii au carte.
De dorul fiilor plecați departe,
Bătrânii nu mai au lacrimi nici în gând,
Dar mulțumiți că fiii lor au carte,
Duc povara sorții, la Domnul sperând.
Bătrânii nu mai au lacrimi nici în gând,
Când îi loveste dor de fii și nepoței.
Duc povara sorții, la Domnul sperând
Că fiii n-au uitat satul și nici pe ei.
*Maria Filipoiu
.
.
PE ARIPILE IUBIRII
La întâlnirea dintâi
ţi-am compus o poezie
și te-am rugat să rămâi
la Dor Mărunt, măi Marie!
Strugurii dădeau în pârg,
mustul se dospea în vie,
nucile plesneau cu sârg,
într-o toamnă timpurie.
Și am recitat tăcut
poezia odioasă,
care ţie ţi-a plăcut,
dar singur m-am acasă.
Vrând să uit ce ți-am citit,
am băut, m-am făcut criţă,
ca să mă las de iubit
și să îndrăgesc zeiță.
la Dor Mărunt în vie
am merg chiar şi la anul,
și mai scriu poezie,
după ce voi da cu banul.
*Anonimus / Dedicație
*Maria Filipoiu – poet, publicist, jurnalist UZPR

Array
A trecut ceva timp, de la atacul informatic direct, de foarte rea-credinţă, prin care revista universală de creaţie şi atitudine culturală ARMONII CULTURALE (www.armoniiculturale.ro, înfiinţată la Adjud în februarie 2011), a fost desfiinţată aproape în totalitate. Dispariţia din spectrul online a acestei reviste, devenită în scurt timp valoroasă, prin numele care şi-au adus contribuţia la construirea acesteia, a constituit un real motiv de regret pentru cei peste 900 de colaboratori, de pe cinci continente. În perioada activităţii sale online, revista Armonii Culturale s-a constituit într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroşi, atât din ţară, cât şi din diaspora..