Academia Armonii Culturale: Distincția „TU EȘTI… POEZIE”

Ce îți poate transmite o poezie?

E o întrebare la care nu putem răspunde decât tot cu o întrebare: de câtă sensibilitate dispunem pentru a putea recepta o poezie? Din păcate astăzi, în era AI, când totul se scrie cu „ajutor”, rar întâlnești versuri care să picure pe hârtie sentimente pur umane: stări, emoții, iluzii, vise reale, adevărate, netrucate cu nimic.

Mi-a fost dat să primesc în ultimele zile, ca daruri de suflet, versurile poetei M. S. Construcții simple prin naturalețea lor, dar pure, încărcate de emoție, culoare și romantism. Versuri care inspiră liniște, cu metafore spectacol în care anotimpurile se succedă în tonurile calde ale inimii.

După câteva zeci de cărți de versuri scrise, dacă pe mine, ca etern pretendent la titlul de „poet”, încă mă mai surprinde o poezie, atunci încă mai există uman, umanitate, suflet. De cele mai multe ori, în fiecare lacrimă e câte o culoare. Vă declar sincer, că ascultând versurile poetei M. S., descopăr cu uimire ca în lacrima emoției resimțite găsesc un întreg curcubeu, un val înspumat se sentimente care clamează bucuria trăirii, dar și regretul trecerii timpului.

Este atâta Lumină și tandrețe aici, încât totul este o plutire vie a unei iubiri care înalță, cucerește, stăruiește. Cu o modestie fabuloasă, poeta spune că versurile ei nu sunt poezii. Vă provoc și vă las pe voi, dragii mei să citiți și să răspundeți simplu la o întrebare la fel de simplă: Este aceasta o poezie sau nu? Pe mine, recunosc, da, m-a cucerit prin mesajele tulburătoare pe care le transmite, prin stările prin care „te obligă” să treci, prin emoția curată. Felicitări, M. S.!

TU EȘTI… POEZIE!

Redau mai jos integral poezia, căreia i s-a acordat distincția Armonii Culturale ” Tu ești… Poezie”

Rămâi cu mine încă o toamnă

Se ascunde toamna într-o privire,

Cu ploi mărunte, cenușii,

Ce spală chipul cu iubire

Și dorul dragostei dintâi.

Se joacă toamna printre frunze,

Iar vântul poartă gustul amărui,

Peste grădini, cerându-și scuze,

Că ia cu el parfumul dorului…

Se plimbă toamna prin poiană,

Cu pulbere de aur în cosițe,

Și parcă îmi șoptește-n taină,

Că-n niciun anotimp iubirile nu-s triste.

Iubirea noastră seamănă cu o zi de toamnă,

Cu cer senin și ploi fără sfârșit,

Cu frunze care pleacă fără teamă

Din ramul care-atât le-a ocrotit.

Iubirea noastră seamănă cu o toamnă,

E aur, ruginiu și câte-un dor,

E mâna ta rămasă-n mâna mea atât de calmă

Când toate frunzele din noi mai mor.

Mai trece-o toamnă peste lume,

Mai trece una peste noi,

Dar încă în privirea ta mi-e cald și bine,

Când cerul se destramă-n ploi.

Și dacă timpul se grăbește

Ca vântul frunzele să ia,

Eu voi păstra doar gândul ce ne unește,

În toamna din inima mea.

Iubirea noastră seamănă cu o toamnă,

Cu cer senin și ploi fără sfârșit,

Cu frunze care pleacă fără teamă

Din ramul care-atent le-a ocrotit.

Iubirea noastră seamănă cu o toamnă,

E aur, ruginiu și câte-un dor,

E mâna ta rămasă-n mâna mea, mai calmă,

Când frunzele se frâng de-atâta dor.

Și chiar dacă iubirea nu înseamnă

Să fie numai vară între noi,

Ci să rămâi când vine câte-o toamnă

Și să mă ții de mână când sunt ploi.

Să-mi fii lumină când se lasă seara,

Să-ți fiu un drum când nu mai știi să vii,

Și să-nvățăm, precum ne învață toamna,

Că și-ntr-un apus iubirea o poți găsi.

Iubirea noastră seamănă cu o toamnă,

Dar n-aș schimba-o pentru încă o vară,

Căci iubirea cea mai sinceră și calmă

Rămâne în suflet ca o dulce comoară.

Și dacă într-o zi, iubirea ce ne cheamă

Va face timpul să pară a fi târziu,

Rămâi cu mine pentru încă o toamnă…

Să te iubesc.

Atât cât încă știu…

© Versuri: Maricica Stroia

Melodia care întregește această poezie e încântătoare. Ascultați, cu sufletul.

Muzică și voce: Suno AI

Portret: Grafică Mihai Cătrună

by

Referinţă Bibliografică

Academia Armonii Culturale: Distincția „TU EȘTI… POEZIE” – Maricica Stroia: Rămâi cu mine încă o toamnă/ Revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 20 septembrie 2026